Copiii și tinerii din localitatea Bâra, județul Prahova, au participat la o serie de activități educative și recreative prilejuite de Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie. Manifestările s‑au desfășurat în cadrul celei de‑a treia ediții a evenimentului „Bâra Fest”, organizat de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale din Bucureşti, unde au fost incluse ateliere de creație, jocuri interactive și concursuri. „Noi, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, venim cu mare drag la astfel de activități dedicate copiilor și comunității. Ne bucurăm că aici, la Bâra, am ajuns deja la a treia ediție și că de fiecare dată suntem primiți cu căldură, cu deschidere și cu multă bucurie din partea oamenilor. Astăzi am văzut multă veselie, jocuri, râsete de copii și o atmosferă frumoasă în care toată lumea s‑a simțit bine împreună. Pentru noi, astfel de momente nu sunt doar evenimente, ci ocazii în care ne apropiem unii de alții și în care arătăm că se pot face lucruri bune atunci când există implicare și dorință sinceră de a ajuta”, a declarat Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale.
Acțiune filantropică la Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală
Duminică, 7 iunie 2026, în cadrul Bazarului de Cotroceni, Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală, Paraclis Patriarhal, organizează campania de donații „Cutia cu bucurie”, o inițiativă filantropică dedicată sprijinirii copiilor aflați în situații vulnerabile. Credincioșii din București și din împrejurimi sunt invitați să ia parte la această acțiune, desfășurată în curtea Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou, unde pot aduce rechizite, jucării și cărți destinate copiilor care au nevoie de sprijin și încurajare.
Inițiativa este organizată de voluntarii parohiei, care îi îndeamnă pe toți cei care doresc să facă o faptă bună să dăruiască din ceea ce au mai de preț: bunătate și grijă față de aproapele. Obiectele donate, aflate în stare bună de folosire, vor fi dăruite copiilor vulnerabili și vor sprijini activitățile educative, recreative și formative desfășurate în cadrul parohiei.
Părintele protoiereu Valer Ulican a evidențiat importanța acestor acțiuni filantropice, subliniind că ele reprezintă o expresie concretă a iubirii față de aproapele și a grijii față de cei aflați în nevoie: „Prin această lucrare, comunitatea parohială dorește să întărească duhul solidarității și al responsabilității față de cei mici, arătând că fiecare gest de dăruire, oricât de simplu, poate deveni izvor de bucurie și nădejde. Totodată, astfel de inițiative contribuie la consolidarea legăturilor dintre membrii comunității, aducând oamenii mai aproape unii de alții prin fapte concrete de milostenie. Ele devin prilej de implicare activă a credincioșilor în viața Bisericii și în sprijinirea celor vulnerabili. Prin participarea fiecăruia, se creează o rețea vie de ajutor și solidaritate care depășește cadrul strict al parohiei. În același timp, copiii beneficiari primesc nu doar bunuri materiale, ci și sentimentul că nu sunt uitați sau singuri în încercările lor. Aceste gesturi au un rol formativ, cultivând în societate valori precum empatia, generozitatea și responsabilitatea socială. Biserica rămâne astfel un loc al comuniunii și al lucrării sociale, unde credința se împletește cu fapta bună”.



.jpg)