Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu „Aveți o tradiție muzicală fantastică”

„Aveți o tradiție muzicală fantastică”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 17 Septembrie 2019

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” aduce în faţa publicului din Bucureşti zilele acestea pe unii dintre cei mai valoroşi muzicieni ai lumii. Despre festival, dirijorul britanic Paul Daniel consideră că se bucură de un mare interes din partea tuturor, întreaga comunitate fiind prinsă de febra evenimentului cultural. De asemenea, consideră că spectacolele de operă sunt monumentale, au multă muzică, multe personaje, mulţi muzicieni implicați şi că orice muzician ar trebui să facă operă.

Ce știați despre Festivalul „George Enescu” înainte de a ajunge în România?

Că toți prietenii mei vin aici și participă la proiecte uimitoare! E un mare festival!

Cât de mare?

Prin comparație cu altele? Ei bine, știți, sunt festivaluri peste tot în lume și uneori auzi frustrări de genul: „Oh! E o singură orchestră importantă...” Ați avut aici în prima săptămână un extraordinar eve­niment Strauss („Femeia fără umbră”, de Richard Strauss, cu Vla­dimir Jurowski la pupitrul orchestrei Radiodifuziunii din Berlin și 20 de artiști lirici interna­țio­nali – n.r.) și pare că întregul oraș este cuprins de febra festivalului. Oriunde mergi prin oraș, găsești un mare interes, în magazine, peste tot. Festivalul nu este pentru un grup de specialiști, nu este doar pentru a-l celebra pe marele muzician George Enescu. Un festival trebuie să fie pentru toată comunitatea. Pentru mine, este lucrul cel mai important.

Ce ne puteți spune despre săli? Sunteți mulțumit de Sala Radio?

Sala Radio e ca și când ai bântui printr-un magazin de antichități de prin anii ‘50 (râde). Ar putea fi o experiență foarte deprimantă să intri într-o clădire veche, dar aici am simțit că aveți o tradiție muzicală fantastică. O atmosferă care parcă iese din acești pereți. Și este un privilegiu să faci parte dintr-o foarte veche tradiție. Mergi de-a lungul coridoarelor și descoperi o sală frumoasă și sunt tot felul de pasaje... Pare un loc de încredere. Nu înțeleg ce se petrece aici, cred că locul are o viață secretă - dar e o viață. Acustica, în sala mare, este excelentă, iar orchestra lucrează foarte bine.

Apropo de orchestră, ați dirijat multe spectacole de operă – cât de greu e să faci legăturile între orchestră, cor și soliști?

Nu știu de ce am dirijat atât de multă operă, dar o fac mai pu­țin acum. Este cam jumătate-jumătate cu lucrările simfonice. Dar am fost director muzical a două Opere, am făcut multă operă și în Franța... În fine, nu știu... Cred că este vorba despre felul în care sunt construit. Îmi place munca asta, e mult de organizat. Spectacolele de operă sunt monumentale, au multă muzică, multe personaje, mulţi muzicieni implicați. Cred că orice muzician ar trebui să facă operă! Nu doar să cânte note, ceea ce poate fi frumos sau măcar corect, ci și să fie legat de dramaturgie. Când cânți o mulțime de simfonii de Mozart la viața ta, dar niciodată o operă de-a lui, n-o să-i înțelegi de fapt niciodată simfoniile, pentru că în fiecare simfonie a lui sunt personaje din operele sale! Orchestrele care cântă și simfonii, și opere le înțeleg mai bine pe amândouă. Le înțeleg disciplina și imaginația. Nu contează numai muzica pe care o cântăm, contează și personalitatea noastră. Când cânți operă, simți cum ți se dezvoltă personalitatea. Tot timpul sunt acolo personaje, idei, povești, care intră în tine, ca muzician.

Cum merg repetițiile? Cum vă înțelegeți cu Orchestra Radio?

Vă puteți imagina cum e să montezi pentru prima oară în România o operă de Benjamin Britten... Ar putea fi o mare problemă de înțelegere. Dar această orchestră e foarte deschisă, sunt foarte doritori să știe, vor să afle cum merg lucrurile, ce înseamnă muzica asta. Dacă mă opresc din a le povesti scenariul, zic: Spune­ți-ne mai mult! Nu toate orchestrele sunt așa. Unele, când încerc să le povestesc, spun: Hai doar să cântăm... Aici, oamenii chiar sunt interesați. Și așa ajungi să cânți cu adevărat o operă, nu doar notele ei, și fiecare instrumentist din orchestră este un personaj în dramă.

Ați fost în public la vreun concert, aici?

Nu, pentru că oamenii ăștia mă pun să muncesc în fiecare zi până la 10 seara! Dar nu mă plâng, pentru că asta e soluția ca să obții un rezultat bun. Noi nu ducem o viață strălucitoare, ci una de muncă. Când muncești, oamenilor le place ce faci – și atunci merită!