Biolog ca formare, dar intelectual de o anvergură ce a depășit cu mult frontierele de mentalitate ale epocii în care a trăit, Nicolae Leon (1862-1931) a fost una dintre personalitățile care au marcat medicina românească. A înființat, la Iași, primul laborator de parazitologie din România, contribuind la prevenirea și combaterea unor maladii care devastau comunitățile din acea perioadă. Despre contribuțiile esențiale pe care le-a avut ca profesor, cercetător și publicist am discutat cu Richard Constantinescu, iatroistoriograf, titular al disciplinei Istoria medicinei și coordonator al Centrului Cultural „I.I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Praznicul Floriilor, bucurie pentru pelerinii ortodocşi la Locurile Sfinte
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos în Ierusalim este unul dintre aceste evenimente, când au loc procesiuni şi slujbe impresionante, la care participă anual, în condiţiile în care este sigur, numeroşi credincioşi din întreaga lume. Despre acest praznic şi despre felul în care îi sprijină Reprezentanţa Patriarhiei Române la Ierusalim pe pelerini am vorbit cu unul dintre cei mai vechi slujitori de acolo, părintele David Pristavu.
Părinte David, de când sunteți la Locurile Sfinte și ce funcție aveți acum?
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu îmi desfășor activitatea din cadrul Reprezentanței Române de la Ierusalim din anul 1990 cu binecuvântarea Patriarhului României, ca preot misionar și ghid pentru pelerinii români cazați în principal la Așezămintele Românești, dar și la hoteluri. Eram atunci elev seminarist la Curtea de Argeş, după ce îmi satisfăcusem stagiul militar. Am fost hirotonit de către Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanul la Bucureşti, la Mănăstirea Antim, pe seama Bisericii „Sfântul Gheorghe” a Așezământului din Ierusalim, unde am continuat să slujesc şi să ghidez pelerinii timp de 25 de ani. De nouă ani, adică din anul 2015, sprijin pelerinii care sosesc la Așezământul Românesc din Ierihon, unde avem o capelă în care se poate face slujbă, cu binecuvântarea Patriarhului Ierusalimului. Sunt în total de 34 de ani în Țara Sfântă, unde am avut parte de multe bucurii duhovnicești, pe lângă încercările inerente în acest spaţiu tumultuos al Orientului Mijlociu.
Ce locuri sfinte au românii ortodocși?
Din mila Preabunului Dumnezeu, noi, românii, avem trei așezăminte în Țara Sfântă, şi anume două vechi, istorice, din secolul trecut, la Ierusalim, unde este şi capela cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi în zona apropiată locului istoric al Botezului Mântuitorului de lângă râul Iordan, unde este capela cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”. Anume acolo s-a nevoit câțiva ani Sfântul Cuvios Ioan Iacob. Un alt loc românesc este la Ierihon, capela de la acest aşezământ având hramul Nașterii Domnului. Actualmente, pelerinii români pot vizita şi participa la slujbe în toate aceste aşezăminte aflate sub oblăduirea Reprezentanţei Ortodoxe Româneşti la Locurile Sfinte.
Cum se desfășoară Duminica Floriilor la Ierusalim? Cine participă și ce este deosebit la această sărbătorire?
În după-masa sâmbetei lui Lazăr, Părintele Patriarh al Ierusalimului, însoțit de episcopi, preoți și credincioși veniți din toată lumea ortodoxă coboară Muntele Măslinilor, de la Betfaghe la Poarta de Aur a Cetății Sfinte, în procesiune cu icoana Domnului Hristos călare pe mânzul asinei, având în mâini ramuri de finic și cruci din lemn de măslin şi cântând cântări specifice praznicului. În Duminica Floriilor, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului săvârșește Dumnezeiasca Liturghie, de la ora 7:00, în Biserica Învierii din complexul Sfântului Mormânt, înconjurat de mii de pelerini ortodocşi din diferite ţări. La sfârșitul slujbei se face procesiunea când se înconjoară Sfântul Mormânt din Biserica Învierii de trei ori, clerul şi credincioşii având ramuri de finic în mâini. După procesiune, credincioşii sărută părticica din Crucea Mântuitorului, păstrată în tezaurul Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului la Sfântul Mormânt, apoi fiecare continuă pelerinajul început în Ţara Sfântă.
Cum participă pelerinii români la aceste prăznuiri de Florii?
Românii, împreună cu Reprezentantul Așezămintelor Românești, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, participă alături de Patriarhul Ierusalimului la toate aceste slujbe, având imensa bucurie de a asculta și în grai românesc unele ectenii, Sfânta Evanghelie și a rosti cu toţii în limba maternă rugăciunea „Tatăl nostru”, prezentată atunci în limbile greacă, arabă, slavonă şi română sau alte limbi, în funcţie de pelerinii prezenţi la slujbă.
Ce rol are Așezământul Românesc în pelerinajele pe care le săvârșesc românii ortodocși la Locurile Sfinte?
Așezământul Românesc, ca Reprezentanță a Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului, sprijină bunul mers al pelerinajelor, ajută cu ghidajul la Locurile Sfinte, îi sfătuieşte şi consiliază spiritual pe pelerini prin slujitorii de la Ierusalim şi Ierihon. Aşezământul de la Ierihon dispune de spaţii de cazare, unde mai ales pelerinii români se pot odihni şi primi hrană, în vederea continuării pelerinajului început. Prin Agenţia de pelerinaj a Patriarhiei Române „Basilica Travel”, dar şi prin agenţiile altor episcopii româneşti din diaspora vin periodic mulţi pelerini pe care îi întâmpinăm cu bucurie şi le oferim tot sprijinul în vederea unui pelerinaj cât mai folositor, pentru a se întoarce acasă cât mai folosiţi şi plini de harul Locurilor Sfinte.
Ce program are Așezământul Românesc de la Ierusalim și de la Ierihon pentru Florii și Săptămâna Pătimirilor?
La capela Reprezentanţei Româneşti din Ierusalim programul slujbelor este următorul în Postul Mare: lunea, marţea şi joia avem de la ora 8:00 Acatist şi Liturghia Darurilor înainte sfinţite, iar de la 18:00 Pavecerniţa Mare şi un Paraclis. Miercurea de la 8:00 avem Acatist, ceasurile şi obedniţa, iar de la 18:00 Liturghia Darurilor înainte sfinţite, iar vinerea de la 8:00 Acatist şi Liturghia Darurilor înainte sfinţite, urmând ca seara de la 18:00 să fie săvârşită Sfânta Taină a Maslului. În zilele de sâmbătă, de la ora 9:00 săvârşim un Acatist, urmat de Dumnezeiasca Liturghie şi apoi parastas, iar seara de la 18:00 Vecernia cu Litie. Duminicile săvârşim de la 9:00 Acatist, urmat de Dumnezeiasca Liturghie, iar seara de la 18:00 Paraclisul Maicii Domnului. În Săptămâna Pătimirilor lui Hristos programul de slujbă urmează rânduiala zilnică a deniilor cunoscute, pelerinii având posibilitatea în Sâmbăta Mare să participe la slujba când se pogoară Sfânta Lumină la Sfântul Mormânt, săvârşită de Patriarhul Ierusalimului. Momentul acela este unul dintre cele mai intense din perioada pelerinajelor cu ocazia Învierii lui Hristos. În funcţie de situaţia politică şi socială, destul de problematică actualmente, aşteptăm credincioşii ortodocşi români să revină la Locurile Sfinte ori de câte ori pot şi simt nevoia sufletească.