Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Interviu Ia, emblemă identitară pentru România

Ia, emblemă identitară pentru România

Un articol de: Augustin Păunoiu - 25 Iun, 2017

Cu o chintesență de mesaje, piesă a costumului de sărbătoare la noi, ia încorporează istoria noastră culturală de la începuturi până astăzi. Ca obiect vestimentar, ia reprezintă o emblemă identitară pentru români. Purtarea iei denotă eleganță și rafinament. Atunci când împodobirea ei este conform canoanelor și normelor tradiționale, ia este o adevărată operă de artă. Interviul realizat cu Sabina Ispas, directoarea Institutului de Etnografie și Folclor „C. Brăiloiu” al Academiei Române, ne vorbește despre ie ca valoare de patrimoniu oferită de români universalității.

Doamnă profesoară, când și cum s-a născut ia ca obiect vestimentar care definește identitatea românească? 

Ce frumos ar fi dacă am putea nota asemenea date de naștere, de apariție, de creație pentru fiecare componentă a culturii noastre tradiționale care este legată, fiecare cu specificul ei, de identitatea românească. În general, orice creație este rezultatul unor procese. Ele se derulează în timp, sunt suma cooperării între oameni și satisfac nevoile întregului grup care le acceptă. Pentru că prin fiecare membru al său comunitatea a contribuit la realizarea produsului respectiv. Despre apariția iei, deși prefer să-i spun cămașă, pentru că este un termen mai generos și mai puțin particularizat. Cămașă vine din latinescul camisia, iar ia se trage tot din limba latină, de la termenul linea, o particularitate marcată în cuvânt a materiei prime din care se realiza țesătura respectivă. Dacă privim scenele de pe Columna lui Traian, vom vedea femei dace care poartă o cămașă încrețită la gât ce ne amintește de croiul pe care-l cunoaștem și astăzi al iei. Această piesă de costum face parte dintr-un întreg, dintr-o unitate care trebuie să acopere întregul trup. Costumul nu avea doar funcția de a acoperi și a proteja trupul. El reprezenta în același timp și o marcă socială, exprima ca­litățile personale ale purtătorului, trebuia să răspundă unor ca­noane, norme pe care întreaga co­munitate le-a stabilit în timp, le-a acceptat și trebuia să le respecte. Existau spre exemplu iile foarte împodobite ale învăță­toarelor sau soțiilor de preot. Aceasta arăta statutul cu totul special al purtătoarei respectivei ii.

Așadar, ia, o piesă de îmbrăcăminte extrasă din costumul popular tradițional, marchează multe alte lucruri: vârsta, măiestria, îndemânarea, spiritul artistic, istețimea cu care era înzestrată purtătoarea ei. La fel, în vestimentație se ținea seamă de rolul pe care-l avea respectiva persoană în cadrul familiei și al societății. Ia reprezintă o chin­tesență de mesaje care se citeau pe această cămașă. Atunci când întâlneai purtătoarea cămășii, privind-o, știai cum să i te adresezi, ce anume poți să-i spui și ce nu poți să-i spui, ce poți să-i ceri și ce nu poți să-i ceri. Ia este o carte de identitate completă.

Ia reprezenta o piesă a costumului de sărbătoare. Costumul de lucru era mult mai simplu. Cel de sărbătoare necesita mult timp, pricepere și răbdare pentru realizarea lui și un fel de orgoliu creator. Fiindcă persoana care realiza acest costum obișnuia, mai ales tinerele fete, să brodeze discret, ba chiar în ascuns, astfel încât, atunci când ieșea pentru prima oară cu ea, la Paști sau la horă, lumea care o vedea, să o privească ca pe o realizare artistică inedită, 100% originală. Noi avem de-a face în cadrul iei cu motive universale, care au circulat în întreaga cultură și spațiu românesc, dar felul în care se combină culorile, formele, mesajele sunt variate. În adâncimea lor, ele adună o sumedenie de sensuri, o simbolistică foarte profundă. De aceea, când cineva își cosea ia, transmitea foarte multe lucruri.

În experiența mea etnologică am văzut broderii de un rafinament și o subtilitate a motivelor care concurează cu succes celebrele tapiserii din Occidentul medieval.
Putem spune că ea, ia, cămașa cu altiță, a apărut odată cu nașterea și evoluția poporului român și a culturii românești. Nu e întâmplător faptul că o putem considera o piesă importantă în exprimarea identității noastre naționale.

Ia încorporează o istorie culturală

Care sunt elementele principale ale iei și despre ce ne vorbesc ele sub forma modelelor, a culorilor?

Mai întâi trebuie să vorbim de materia primă din care se coase. Elementul de bază este cel al croiului. Fiecare piesă care va fi asamblată are numele și poziția ei în elaborarea unei ii. Altița, partea aceea încrețită care se află în dreptul umărului, este cea unde culorile au rolul cel mai important. Acestea erau naturale, preparate din plante sau minerale. Ața cu care se broda avea datorită lor niște nuanțe foarte armonioase. Fiecare culoare exprima ceva. Nu puteai vedea o femeie în vârstă purtând o ie unde accentul era pus pe roșu, la fel cum nu întâlneai niciunde o adolescentă cu o ie unde să domine vișiniul sau movul închis, uneori chiar negrul.

Simbolurile iei sunt numeroase, de la cele mai abstracte imagini cosmice, spre exemplu crucea încârligată este un simbol solar. O vom găsi pe foarte multe dintre cămăși cu această semnificație. Florile stilizate nu apar direct ca expresii florale frumos desenate. Sunt însă o sumedenie întreagă de modele care, combinate, dau expresie cosmosului în sensul lui de spațiu locuit și reconstruit de om. Există motive preferențiale pentru anumite zone.

Pânza din care se lucra era țesută în casă. Atunci când a intervenit magazinul, orașul, care a pus în vânzare diferite materiale, atunci a intervenit o schimbare în caracteristica și funcția acestei cămăși. Fiindcă ia, de fapt, era rezultatul unei activități desfășurate în cadrul industriei casnice, unde țesutul, cu toate ale lui, ocupa în partea friguroasă a anului un loc important.

Ia încorporează o istorie culturală de la începuturi și până astăzi. În zilele noastre, această istorie a devenit ușor dramatică, fiindcă ia reprezintă acum un produs de duzină făcut „artificial”, în serie. A fi purtătorul unei valori culturale naționale nu înseamnă doar o formă exterioară. Ia, cumpărată din magazin, realizată industrial, nu este ie. Cumpărând-o, noi ne „mințim” frumos, mimăm o identitate și ne imaginăm că intrăm în jocul frumos al păstrării tradiției.
Ia a avut până în secolul XX un rol important în vesti­men­tație. Mai ales în primele decenii ale veacului trecut, ea a fost puternic încurajată în perioada interbelică. Au existat ateliere serioase de confecționat, iar acestea nu numai în spațiul rural. Doamnele din înalta societate obiș­nuiau să poarte la diferite evenimente câte o ie care reprezenta cu adevărat o operă de artă. Am văzut niște fotografii ale Smarandei Brăescu, prima femeie parașutist din România, campioană europeană și mondială la acest sport, care atunci când a fost decorată de rege a venit îmbrăcată într-un costum popular.

Care sunt riscurile la care este expusă ia în zilele noastre?
Fac parte dintre cei care pledează pentru îmbrăcarea acestui costum la ocazii speciale, dar nu pentru banalizarea și transformarea lui într-o piesă de scenă ieftină, de spectacol. Admir însă când văd la o recepție sau o manifestare internațională specială unele doamne, majoritatea din spațiul asiatic, care poartă sari, indiencele, kimono, japonezele. Asta nu înseamnă că toate femeile care ne reprezintă țara ar trebui să poarte costum popular în aceste ocazii speciale, dar recunosc că o româncă, atunci când ar apărea în ie, ar da o notă de eleganță și rafinament, oriunde ar fi. Atunci ia devine o emblemă identitară, când împodobirea ei este conformă canoanelor, normelor tradiționale.
Multe muzee din România au colecții de ii remarcabile. Avem, de asemenea, publicații de înaltă ținută care pun în circulație și pot fi cunoscute de cei interesați în păstrarea acestui element tradițional. Ia trebuie să nu se degradeze ca mesaj de valoare și identitar românesc. Noi românii reprezentăm o cultură puțin cam mobilă, prea deschisă, primitoare, care acceptă inovația indiferent de unde vine și indiferent dacă se potrivește. De aceea trebuie atenție.