Grijile vieţii

Timpul vieţii noastre se scurge năpădit de tot felul de griji, care mai de care mai importantă pentru contextul social în care existăm. La o evaluare peste timp a acestor griji, pe care le considerăm ale vieţii, constatăm că ne-am risipit în lucruri trecătoare fără să ne concentrăm existenţa cotidiană spre dobândirea virtuţilor ce ne duc la viaţa veşnică.

Suntem capabili să ne tensionăm inutil pentru lucruri mici şi să dăm dovadă de puţină simţire duhovnicească atunci când trebuie să ne îngrijim de mântuirea noastră. Facem acest lucru pentru că grijile vieţii, cărora le dedicăm cea mai mare parte din timpul nostru, ne absorb întreaga atenţie, scoţându-ne de pe drumul mântuirii, pe care am fost aşezaţi prin Taina Botezului.

Scopul existenţei creştine constă în mântuirea şi dobândirea vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Din păcate, doar enunţăm acest deziderat al existenţei noastre, fără să arătăm că ne dorim cu adevărat să-l împlinim. Ne pierdem timpul pentru mântuire cu tot felul de griji care, în perspectiva ­dobândirii vieţii veşnice, nu au nici o relevanţă.

În loc să dedicăm mai mult timp rugăciunii şi împlinirii noastre spirituale prin participarea la sfintele slujbe, nu ştim cum să mai multiplicăm timpul disponibil din viaţa noastră pentru tot felul de lucruri din spectrul consumismului veacului în care trăim.

Mulţi creştini preferă „Mall-ul” duminica în locul participării la Sfânta Liturghie din biserică, motivând că nu au timp în altă zi pentru cumpărături. Adică, în ziua Domnului nu mergi în casa Lui pentru că grijile vieţii te-au încorsetat, încât nu mai vezi decât nevoile primare ale existenţei tale şi le pierzi din vedere pe cele esenţiale, care sunt de factură spirituală şi prin care ajungi la mântuire şi viaţă veşnică.

Mântuitorul în Evanghelia acestei duminici ne îndeamnă să învăţăm din exemplul creaţiei ce ne înconjoară atunci când dorim să înţelegem ce contează cu adevărat. Dacă Dumnezeu are grijă de păsările cerului, de crinii câmpului, atunci noi de ce ne facem griji inutile, pentru că Dumnezeu ştie de ce avem nevoie? De aceea trebuie, după cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, să căutăm „mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui” şi toate celelalte ni se vor adăuga (Matei 6, 33).

Dacă nu împlinim acest cuvânt al Mântuitorului înseamnă că nu avem credinţă în Dumnezeu şi ne pierdem timpul mântuirii cu aşa-zise griji ale vieţii, care ne copleşesc şi ne fac robi ai unei lumi consumeriste şi hedoniste obsedate de nevoia de a avea.

Această abordare a existenţei naşte obsesii consumiste şi face din omul creat după chipul lui Dumnezeu un individ care este în stare să facă orice pentru a avea cât mai multe lucruri care, de cele mai multe ori, nu-i sunt de nici un folos şi de care se plictiseşte foarte repede.

Creştinul îşi concentrează existenţa în căutarea virtuţilor duhovniceşti care, câştigate prin rugăciune unită cu asceza, îl ajută să dobândească mântuirea. Un astfel de exemplu sunt sihaştrii sau pustnicii care-şi dedică toată viaţa lui Dumnezeu şi se lasă cu totul în grija Lui. Ei au înţeles cuvântul lui Hristos din Evanghelia acestei duminici şi ştiu că omul, fiind cununa creaţiei, este tot timpul în grija lui Dumnezeu care nu-L părăseşte niciodată şi-i răspunde întotdeauna la rugăciuni, oferindu-i toate cele de trebuinţă în lumea aceasta trecătoare.