Identitatea de sine în oglinzile semenilor și în lumina harului

Celebru sau modest, fiecare om are o identitate de sine și o demnitate trăită în cea mai adâncă interioritate, vizibilă prin manifestările exterioare din gândurile împlinite, prin cuvinte și fapte.

Spiritualitatea creștină ne descoperă taina unicității persoanei umane și relația ființială a sa cu Creatorul: „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, dar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26). În același timp însă, fiecare dintre noi are și o identitate socială, publică, mai mult sau mai puțin cunoscută și evaluată de semeni. Actele de identitate, chiar puse sub regimul de protecție a datelor personale, documentele de studii și realizările profesionale adunate în CV, fișele de analize medicale, punctele de vedere exprimate public alcătuiesc împreună o imagine virtuală, disponibilă interpretării celorlalți. Completarea decisivă o fac, bineînțeles, mesajele noastre, fotografiile și imaginile video distribuite în rețelele de socializare.

Dar aceste coordonate identitare sunt variabile, se actualizează aproape de la o zi la alta, așa cum vedem că se întâmplă și la semenii noștri. Constatăm cu surprindere exagerări, omisiuni sau aproximări între ima­ginile pe care le au despre noi prietenii din copilărie, vecinii de la bloc, colegii de serviciu sau mulțimea de „friends” din mediile virtuale. Cu cât avem despre alții imagini livrate de mass-media sau postate în mediile digitale și diseminate de algoritmi de distribuție în rețelele de socializare, cu atât identitatea pe care o considerăm reală tinde să se îndepărteze de identitatea virtuală.

Odată cu trecerea anilor, opinia publică domestică, „gura lumii”, cea locală sau cea virtuală, absorb opinia dominantă, care va rămâne și după moartea cuiva. Astfel, în lumea de aici, persistă imaginea construită în spațiul public din fragmente ale identității de sine a persoanei, nu întotdeauna conformă cu identitatea reală, interioară, de profunzime.

Recitind Pilda vameșului și a fariseului (Luca 18, 10-14), înțelegem că identitatea profundă, spirituală a fiecărui om nu se poate sustrage luminii clare și curățitoare a harului lui Dumnezeu. De cele mai multe ori, ceea ce vor oamenii să pară, să se creadă despre ei, este imaginea perturbată de iubirea de sine, cu subtile forme detaliate de Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria: închipuirea de sine, îngâmfarea de sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine, cutezanța de sine... Între aceasta și ceea ce receptează semenii despre noi, avem nevoie de lumina din casa Domnului, care luminează pe virtuosul trufaș, dar și pe păcătosul smerit.

Aici, în rugăciune și convorbire tainică cu Tatăl din ceruri, putem afla echilibrul dintre identitatea de sine și identitatea virtuală din oglinzile semenilor. Aici găsim punctul lor de convergență, într-o identitate spirituală onestă, smerită și netrecătoare.