Puterea vindecătoare a Crucii și mila Maicii Domnului

Spiritualitatea liturgică de tradiție bizantină este asemenea diamantului cu fețe îndelung șlefuite ca să primească lumină cât mai multă din fântânile de har ale înțelepciunii dumnezeiești. Cupola bizantină apropie cerul de pământ, iar prin bogăția imnică și iconică, timpul se îngemănează cu veșnicia, spațiul terestru este așezat în armonie cu cerul de dincolo de materie. Istoria umană și viața fiecăruia dintre noi nu sunt doar fragmente efemere dintr-un joc al hazardului, ci fac parte din planul iubirii și dreptății Atotțiitorului. Ierusalim și Constantinopol nu rămân doar puncte de referință pe o hartă a lumii schimbătoare, ci sunt paradigme existențiale dintr-o geografie spirituală a Împărăției lui Dumnezeu.

Lunile august și septembrie din calendarul nostru actual, care marchează finalul unui an bisericesc și începutul unui nou an, au în prim-plan chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, „mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”. În august suntem părtași duhovnicește la Adormirea Maicii Domnului, mutarea ei la viața cea de Sus. La început de septembrie, sărbătorim bucuria nașterii pruncei Maria, venirea în lume a fiicei dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana, minune pregătitoare pentru împlinirea „tainei celei din veac ascunse” (Coloseni 1, 26), Întruparea Domnului.

Timp luminat de Schimbarea la Față a Domnului, Postul Adormirii Maicii Domnului ne descoperă legătura tainică, de profunzime, dintre Cruce și Sfânta Fecioară Maria. Se păstrează în sinaxarul zilei de 1 august amintirea procesiunii cu Lemnul Sfintei Cruci de la palatul imperial la Catedrala „Sfânta Sofia” din Constantinopol. În zilele postului, razele rugăciunii se răspândeau către cartierele orașului, prin slujbele de agheasmă, care aduceau binecuvântare, curățire sufletească și trupească în casele oamenilor și în întreaga cetate. Agheasma și spovedania au ca sursă comună puterea vindecătoare a Crucii lui Hristos, pentru întreaga creație. Maica Domnului Oranta, icoana Bisericii rugătoare, ne arată mereu că drumul Crucii duce spre dimineața Învierii.

Legătura tainică dintre Cruce și Maica Domnului o vedem și la început de an nou bisericesc. Sărbătoarea darului vieții, împlinită prin nașterea Născătoarei de Dumnezeu (8 septembrie), este urmată la câteva zile de Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Cei de demult puneau la început de toamnă, în semnul Crucii, toată rugăciunea lor de recunoștință pentru darurile primite de Sus, pământești și cerești. Biruința iubirii răstignite trimite lumini pascale și în cuvintele Domnului către femeia din popor care fericește pe Maica Domnului: „Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc” (Luca 11, 28).

Chemarea noastră de creștini este să ne purtăm cu demnitate crucea, să ne lepădăm de sine și să urmăm lui Hristos. Adesea ne prăbușim sub greutatea ei, spinii patimilor și arșița deșertului prin care trecem ne fac să cădem cu fața la pământ. Dar în genunchi, în praful umilinței, regăsim razele de aur ale Crucii. Prezența binefăcătoare a Celui care a biruit cu moartea pe moarte o simțim în mila Maicii Domnului și în comuniunea rugăciunii sfinților. Sunt pentru noi, oamenii trecători, dătătoare de sens, mângâiere și întărire în speranță, pentru venirea și plecarea din această lume.