La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Molitfelnicul preoților de caritate. Cartea a văzut lumina tiparului la finalul anului 2024, declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor.
Adevăratul eroism al creștinului
Patericul egiptean este cartea marilor bărbați ai deșertului. Și totuși, una dintre figurile cele mai impresionante prin gradul de asceză pe care îl practică și prin tensiunea uriașă către desăvârșire nu este a unui călugăr, ci a unei maici: Sincletica. Cuvintele ei reflectă măsura spre care tindea: desăvârșirea fără rest. Pentru ea, echilibrul sau cumpătarea monahilor trebuia să fie desăvârșită și să acopere toate simțurile, inclusiv privirea (Sincletica 2). Lupta duhovnicească privește nu doar acțiunile, ci caută să taie răul din rădăcină. De aceea, asceza vizează bogata lume a gândurilor: „După cum leacurile cele mai tari alungă veninul fiarelor, tot așa rugăciunea și postul alungă orice gând rău” (Sincletica 3).
Soluția maicii Sincletica nu este nouă, dar imaginea pe care o folosește are o forță ilustrativă. Gândurile rele sunt asemenea unei otrăvi. La început nici măcar nu le observi, dar efectul pe care îl pot avea este ucigător, disproporționat față de aparență. Acțiunea gândurilor rele, la fel ca otrava, este insidioasă, se petrece într-un adânc invizibil. Pe când efectul e vizibil, deja este târziu; ești înfășurat în niște legături ce greu mai pot fi desfăcute. Te poți trezi pe nesimțite prizonierul propriilor gânduri toxice, de care doar prin mare efort mai poți să te eliberezi.
Gândurile nu acționează doar asupra minții, ci se nasc în minte, iar efectul lor se răsfrânge asupra întregului om. De aceea, și soluția trebuie să implice atât asceza minții, cât și a trupului. Gândurile rele încep din minte, iar apoi efectul lor se răsfrânge asupra corpului. De aceea, maica Sincletica insistă că primordială în lupta împotriva gândurilor este rugăciunea, însoțită de post. Dar pe primul loc este rugăciunea, care afectează chiar rădăcina din care ies gândurile: mintea rănită de păcat și luată în stăpânire de patimi.
Rugăciunea este adevăratul eroism creștin. Cu cât mai puternică, mai răscolitoare, cu atât mai greu de făcut. Vechii părinți spuneau că a te ruga pentru cineva este totuna cu a-ți da sângele pentru el. Adică, să te rogi pentru cineva implică un efort foarte mare, dar și câștigul este pe măsură. Abia cine încearcă să se dedice de-a-ntregul rugăciunii poate intui măcar lumea care se deschide acolo. Doar cine a încercat puțin să își închidă mintea în cuvintele rugăciunii, așa cum făcea Sfântul Siluan Athonitul, poate bănui zguduirea lumii lăuntrice pe care o produce rugăciunea. Cu adevărat, să citești sau să rostești rugăciuni este altceva decât să te rogi. Adică, să trăiești cu mintea neabătută în fața Dumnezeului Cel Veșnic. Dar de la citirea rugăciunilor se poate începe călătoria transformatoare a ascezei, care îți va modifica întreaga configurație interioară, până când nu va mai rămâne loc pentru nici un gând rău.