Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Amintiri din cafasul bisericii

Amintiri din cafasul bisericii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Data: 12 Septembrie 2013

Pentru jertfa sa, Dumnezeu i-a dăruit venerabilului maestru multe bucurii. Cea mai mare dintre ele a fost cu siguranţă participarea neîntreruptă la Sfânta Liturghie. Într-un mod cu totul aparte, viaţa sa a rămas şi astăzi pildă pentru ucenicii care învăţau pe atunci secretul armoniei vocale de la Mihail Bârcă. Între ei, îmi place să cred că m-am numărat şi eu, copil fiind pe vremea când dirija frumoasa corală a Catedralei mitropolitane „Sfântul Dumitru“ din Craiova.

A trecut la Domnul senin şi împăcat. Dumnezeu i-a dăruit o viaţă lungă şi o sănătate de fier. Până în anul morţii nu l-am văzut cu mănuşi în mână sau cu fular la gât. Nici nu este de mirare, întrucât în Primul Război Mondial fusese pilot de vânătoare, şi legat de aceasta sunt o serie întreagă de poveşti. De pildă, nu-i era frică de curent. Spunea că dacă de atâtea ori a zburat cu carlinga deschisă, cum l-ar mai fi putut speria o boare de vânt. Organismul lui se adaptase perfect. În perioada de final a vieţii sale ajunsese un veritabil decan al muzicienilor craioveni. Un tip tare distins, foarte cald, care nu permitea nici un fel de compromis atunci când venea vorba de muzică. A fost primul meu profesor de dirijat la Şcoala Populară de Artă „Cornetti“.

La peste 80 de ani şi chiar cu două luni înainte de a trece la Domnul, încă mai dirija. Putea cu uşurinţă să urce scările foarte numeroase din cafasul catedralei, asemenea parcă unui castel medieval. A avut o viaţă foarte echilibrată. Ţin minte că, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, mergea la restaurantul „Minerva“, unde avea obligatoriu o masă rezervată. Acolo ne adunam cu toţii ca să-l ascultăm.

Revenind la ceasul trecerii sale la cele veşnice, trebuie ştiut că în acea zi, după ce fusese dus cu salvarea la spital, s-a întors acasă şi a urcat pe picioare singur, până la etajul 3 şi după cinci ore a trecut în lumea drepţilor. Nu o să uit cuvintele unui lăutar care spunea: „Maestrul Bârcă a trăit ca un domn şi a murit ca un domn“. Se pare că avea din plin dreptate.

Şcoala de muzică corală din Bănie

Perioada de început a tradiţiei corale în Cetatea Băniei a fost una extrem de organizată. Dublată de o ordine perfectă, fiecare repetiţie aducea laolaltă pasiunea şi dăruirea celor care Îl slujeau pe Dumnezeu prin glasurile lor. Exista de asemenea o selecţie riguroasă în ceea ce priveşte selectarea vocilor. Nimeni nu se angaja la o astfel de muncă fără să dea dovadă de seriozitate şi profesionalism. Adunarea aceasta depăşea cu mult limitele unor simple repetiţii, devenind o veritabilă şcoală. La începutul mandatului meu de dirijor al coralei mitropolitane, am preluat şi vechea bibliotecă de manuscrise muzicale. În timpurile acelea, corul mitropoliei avea o bibliotecă foarte bine organizată. O parte din ea se moşteneşte şi astăzi în subsolul sfântului lăcaş. Pe vremea aceea, corul avea angajat un copist. Spinei se chema, tatăl lui Marcel Spinei, foarte cunoscut astăzi în Biserică. Pe timpul maestrului Bârcă, Sfânta Liturghie era transcrisă în cel puţin 12 variante. Erau nişte caiete foarte bine puse la punct, fiecare voce avea partitura la aceeaşi pagină. Era o treabă mai mult decât organizată. O adevărată şcoală de muzică şi totodată de transcriere de documente. Toţi cei patruzeci de oameni luau în primire, la începutul fiecărei slujbe, caietul din care cântau Sfânta Liturghie, iar la final îl lăsau, foarte ordonat, la copist. Se pare că maestrul Bârcă a avut o afinitate cu totul aparte pentru Liturghiile compuse de clasicii ruşi.

Pasiunea pentru cântare a stat întotdeauna deasupra oricărei alte motivaţii. Aceasta a făcut ca, în decursul timpului, în cafasul bisericilor craiovene să răsară voci extraordinare. Nu se intra oricum în cor, iar cei care erau acolo trebuiau să respecte cu stricteţe un program riguros, fără absenţe, cu multe repetiţii şi sacrificii personale. Aşa a ajuns corul acela să cânte în asemenea manieră. Pe vremea maestrului Bârcă era o demnitate să cânţi într-un asemenea cor.

Din balconul catedralei chiriarhale în bisericile de parohie

Pentru mine, corul maestrului Bârcă a fost primul cor profesionist pe care l-am ascultat. Am avut o experienţă foarte frumoasă în copilărie, atunci când am mers la Biserica „Sfânta Treime“ din Craiova, în vremea aceea biserica basarabenilor. Ţin minte că erau la slujba de Înviere şi dădeau răspunsuri alternativ din cele două strane. Erau practic două coruri complete care cântau alternativ. Nu mă pot pronunţa asupra calităţii cântării, întrucât eram foarte mic pe atunci, însă impactul a fost unul pe care l-am ţinut minte. Toate aceste audiţii m-au atras efectiv spre cariera pe care am îmbrăţişat-o mai târziu. În concluzie, aş putea spune că prin activitatea sa, pe care în mare parte o ştiu şi la care am participat efectiv, corul Catedralei mitropolitane „Sfântul Dumitru“ a avut un rol capital în formarea mea muzicală.

De la maeştri de demult am preluat o istorie, un mod de a cânta, o atitudine. Astăzi, o mică parte din cei care au cântat în vechime cu maestrul Bârcă se regăsesc în corul pe care îl dirijez duminică de duminică la strana parohiilor craiovene care ne invită la împreună rugăciune şi comuniune euharistică. Alături de aceşti decani de vârstă, o parte din ei octogenari, au venit şi corişti tineri care pun umărul în continuare la păstrarea unei tradiţii de câteva decenii. Tradiţia noastră corală o purtăm acum ca pe o lumină pe care am luat-o de la catedrală şi o purtăm spre bucuria credincioşilor în parohii unde suntem apreciaţi pentru activitatea noastră. Pentru noi, fiecare participare devine o provocare. Modul de aşezare, acustica, pe toate trebuie să le folosim în sprijinul nostru pentru ca jertfa noastră să fie bine primită înaintea lui Dumnezeu.