Luptă și bucurie

Amma Sincletica este, fără îndoială, una dintre femeile cele mai aprige ale Patericului. Știm despre ea că a trăit cândva în secolul al IV-lea și avea o origine nobilă, fiind născută într-o familie senatorială, de origine macedoneană. „Viața” ei, alcătuită de Pseudo-Atanasie, este una dintre primele biografii creștine pe care le posedăm. Sincletică, împreună cu sora ei oarbă, se retrage în deșert la moartea părinților lor. Aici duce o viață dură de nevoință și asceză și se opune patimilor din răsputeri prin post și rugăciune. Spre sfârșitul vieții se îmbolnăvește și suferința pe care o trăiește este amplificată de tuberculoză și apoi de un cancer care îi afectează obrazul și o împiedică să mai vorbească. La vârsta de 84 de ani își anunță singură moartea. Pomenirea ei în biserică se face la 5 ianuarie.

„Amma Sincletica a zis: «Pentru cei ce se apropie de Dumnezeu, la început este multă luptă și suferință; după aceea, însă, urmează o bucurie de nespus. Așa cum cei ce vor să ațâțe focul mai întâi se afumă, lăcrimează și abia apoi dobândesc ce vor - căci, zice, Dumnezeul nostru este foc mistuitor -, tot așa și noi (Evrei 12, 29) trebuie să ațâțăm focul dumnezeiesc cu lacrimi și osteneli».”

Prima dintre apoftegmele care au rămas de la amma Sincletica face o deschidere către ascetismul aspru pe care ea îl practică. Îi avertizează pe cei care vor să se apropie de Dumnezeu că nu îi așteaptă o cale ușoară, ba dimpotrivă, una care implică luptă și suferință. Abia după ce traversezi partea inițiatică a luptei și a suferințelor ajungi pe tărâmul unei „bucurii de nespus”. O bucurie nelumească, ce se naște din comuniunea cu Dumnezeu, de la care asceții primesc darul păcii și al bucuriei și care oferă un sens întregii lor vieți.

Ca să fie și mai explicită, amma Sincletica folosește imaginea celor care vor să aprindă focul și care la început se afumă și lăcrimează și apoi abia dobândesc ceea ce vor. Comparația aceasta nu este aleasă întâmplător. Imaginea focului are o dublă dimensiune simbolică. Pe de o parte, prezența lui Dumnezeu este un foc mistuitor, care arde în scop curățitor răul. Dar arsura nu este distructivă, devastatoare, ci este înnoitoare și curățitoare. Prin urmare, focul invocat de amma Sincletica este o imagine a prezenței și lucrării lui Dumnezeu. Aprinderea focului este asceza și rugăciunea, care aduce lacrimile de pocăință. Toate acestea aduc în inimă harul dumnezeiesc, care luminează și încălzește sufletul.

Apoftegma ammei Sincletica este un îndemn la curaj, realism, dar și o promisiune a bucuriei ce vine de dincolo de această lume în inimile celor care au curajul să înfrunte lupta ascetică împotriva sinelui înfășurat cu legăturile patimilor de tot felul.