Asimetria informaţiei şi adevărul

Deşi pare pretenţioasă această noţiune, ea se referă la o realitate foarte cunoscută şi răspândită, şi anume la situaţia în care între doi actori (oameni, grupuri, instituţii) există o diferenţă cu privire la informaţia pe care o deţin cu privire la diverse lucruri de care sunt interesaţi. De exemplu, între guvern şi sindicate există o asimetrie de informaţie cu privire la câţi bani sunt cu adevărat disponibili pentru mărirea salariilor, guvernul ştie că sunt sau nu sunt, sindicatele bănuiesc că sunt, dar nu ştiu sigur cât de mulţi sunt.

Foarte multe dintre lucurile pe care le considerăm a fi fundamentale pentru mersul societăţii noastre se bazează pe asimetria informaţiei sau sunt afectate de ea. Criza financiară, de pildă, poate fi redusă la o problemă de asimetrie informaţională în care cineva ştia că nu se poate merge la infinit cu creditele, dar a preferat să speculeze în dauna celor care au făcut credite bazându-se tocmai pe asigurările date de cei care ştiau că nu o să meargă sistemul la infinit.

Există totuşi şi situaţii în care asimetria informaţională nu este pur şi simplu o minciună sau ascunderea adevărului, ci este rezultatul unui calcul practic al cumpărătorului, care nu vrea să se informeze adecvat, pentru că asta ar implica nişte costuri pe care el nu este dispus să le plătească. Dacă vrei să cumperi o casă, să zicem, ar trebui să cauţi informaţii, să vorbeşti cu alţi cumpărători, cu constructori, cu arhitecţi, cu ingineri, să vezi multe case, să afli preţuri, activităţi care necesită timp şi bani. Dacă fără a te informa, ca să nu cheltuieşti prea multă energie cu informarea, cumperi casa şi se dovedeşte că ea nu corespunde aştepărilor tale, atunci vina este în principal a ta, că nu te-ai informat. Pentru că unul dintre efectele perverse ale asimetriei informaţiei este că nu există o obligaţie clară a vânzătorului de a spune tot din proprie iniţiativă, dar pe de altă parte, este obligat să îţi răspundă la toate întrebările în mod corect.

Acest model se aplică în toate aspectele vieţii noastre, chiar şi în cel mai profund al vieţii spirituale. Una dintre căile prin care suntem ispitiţi este lumea materială. Dar ispita este în fond o promisiune neacoperită decât parţial de cel care o face, în care nu sunt expuse toate condiţiile şi consecinţele. Este ca un contract de creditare în care există nişte paragrafe scrise cu litere mici, sau există multe pagini scrise mărunt pe care de obicei ţi-e lene să le citeşti. Dacă ai întreba, ţi s-ar răspunde, pentru că stă în natura jocului să ţi se răspundă corect la întrebări, evident, dacă ştii să le pui.

Există tendinţa de a considera că lumea e mincinoasă şi că orice ai face vei fi păcălit şi că adevărul nu este de fapt accesibil decât în mod teoretic, practic el este mereu ocultat de diverse forţe care conspiră împotriva ta. Acest mod de a vedea lucrurile are o mare consecinţă morală, aceea de a considera că orice efort de informare, oricât de insistent, va eşua şi, ca urmare, el este inutil. De aceea, ori acceptăm tot ce ne spune lumea nediferenţiat, ori nu acceptăm nimic. Ambele poziţii sunt păgubitoare.

În primul rând, pentru că a nu accepta nimic din ce vine pe calea lumii reprezintă o lipsă de încredere în Dumnezeu, Care facilitează constant accesul la adevăr tuturor celor care vor să îl caute la modul autentic. A accepta tot ce vine din lume reprezintă o lipsă de înţelepciune şi ignorarea faptului că lumea este parţial distorsionată de cei care, fie cu intenţie rea, fie din indolenţă nu vor să caute până la capăt adevărul. Dar, oricât de mulţi ar fi aceştia şi oricât de bine ar fi organizaţi, ei nu pot nici practic, nici teoretic, să blocheze accesul la adevăr. De aceea, responsabilitatea căutării aparţine celui care vrea să afle, iar marele secret este că adevărurile esenţiale sunt întotdeauna la îndemână, pentru că, spre deosebire de contractele de creditare, Adevărul este scris întodeauna cu litere mari, fără steluţe şi asteriscuri.