Atenția ca un fir roșu

Atenția este absolut esențială pentru viața duhovnicească; atât atenția la celălalt, cât și atenția la propriile mișcări lăuntrice, pentru a nu face loc patimilor să se strecoare neobservate în suflet. Părinții numesc adesea trezvie această formă de atenție. Un exemplu de grijă față de sine și de ceilalți găsim la Avva Isaac, preotul de la Chilii, care arată cum „un frate care, la seceriș, a vrut să mănânce un spic de grâu a zis stăpânului ogorului: «Îmi dai voie să mănânc un spic de grâu?» Acela s‑a mirat de o asemenea întrebare și i‑a răspuns: «Părinte, tot ogorul e al tău, mie‑mi ceri voie?» Într‑atât era fratele de grijuliu”.

Patericul egiptean poate fi citit și ca un cod de comportament creștin. Cu toate că nimic nu este mai străin libertății născute din dragoste decât ideea de legislație sistematizată, Patericul refuză sistematizările, dar oferă o serie întreagă de situații concrete care pot să servească drept model în cele mai diverse ipostaze. Iar constant se observă discreția, delicatețea și atenția Părinților. Lipsa lor de brutalitate în relațiile cu ceilalți. Dacă totuși este admisă vreo formă de duritate, aceea se manifestă mai ales în raport cu sine (aici avem exemple numeroase de practici ascetice care pot fi socotite extreme în lumea confortului generalizat).

Atenția se leagă strâns și de discernământ, care este până la urmă virtutea capitală în opinia unor mari Părinți ascetici. Discernământul este cel care stabilește măsura și dă valoare tuturor virtuților, iar el este imposibil în lipsa atenției. De fapt, am putea spune că atenția este un precursor, pregătește drumul pentru discernământ. Atenția este cea care cultivă sensibilitatea, atât față de propriile trăiri, cât și față de ale celor din jur și, în cele din urmă, face posibil să auzi glasul Domnului, care vorbește cu maximă discreție inimii.

Nu există alternativă pentru atenție. Creștinul este un om care trăiește conștient de sine și de prezența lui Dumnezeu în lume și în viața lui. Creștinul refuză iluziile, oricât ar fi ele de confortabile. Adevărul, care poate adesea să fie dureros, răscolitor, este singura cale către libertate. Domnul Însuși a spus: „Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In 8,32). În lipsa atenției, adevărul poate fi ratat cu multă ușurință, poate fi confundat în spectacolul strălucitor al iluziilor pe care ni le oferă lumea. În lipsa atenției, înșela­rea poate deturna orice demers duhovnicesc.

Atenția este, așadar, o componentă esențială a oricărui aspect al vieții duhovnicești și traversează, asemenea unui fir roșu, biografia oricărui creștin asumat, conștient de parcursul său.