Avva Antonie şi Pavel cel Simplu

Apoftegma 31 despre avva Antonie cel Mare este o istorisire despre ierarhia lucrurilor, despre priorităţi. Iat-o: "Odată, avva Antonie a primit o scrisoare de la împăratul Constantin, ca să meargă la Constantinopol, şi se întreba ce să facă? Atunci îi zice avvei Pavel, ucenicul său: Oare trebuie să mă duc? El îi răspunde: Dacă mergi, te numeşti Antonie; dacă nu mergi, avva Antonie."

Acest scurt dialog dintre Antonie şi ucenicul său aruncă o lumină în plus asupra bătrânului părinte. În alte apoftegme l-am văzut pe Antonie ca pe un povăţuitor al monahilor, un înţelept învăţat de Dumnezeu. Chiar dacă aceasta este o parte importantă a biografiei şi personalităţii Sfântului Antonie, pustnicul totuşi nu apare încremenit într-o poziţie statuară, de unde să împartă sfaturi în stânga şi în dreapta. Îl vedem acum nedumerit şi, spre deosebire de alte dăţi când cerea sfat de la Dumnezeu, de data asta se smereşte şi cere un cuvânt de la ucenicul său. Subit se inversează rolurile, fără ca ierarhia să se răstoarne. Cuvântul lui Pavel cel Simplu, ucenicul, este clar, concis, percutant şi, ca toate cuvintele puternice, are însuşirea de a pune lucrurile în ordine, de a clarifica. Răspunsul avvei Pavel, în buna tradiţie a Părinţilor, nu este sub forma unei porunci, deci, nu supune libertatea la nici o silnicie. Deşi Antonie întreabă direct dacă trebuie sau nu să se ducă, răspunsul vine nuanţat şi prezintă consecinţele acţiunii: Dacă mergi, te numeşti Antonie; dacă nu mergi, avva Antonie. Decizia aparţine în cele din urmă în întregime celui care a întrebat.

Cu multă claritate, avva Pavel ierarhizează, chiar dacă indirect, consecinţele unei posibile interacţiuni cu lumea seculară. Altfel spus, ucenicul îi zice avvei: "Dacă mergi la împărat, devii un simplu supus al lui, îţi pierzi autoritatea spirituală, chiar dacă, poate că vei câştiga în plus prestigiu lumesc."

Puterea spirituală şi cea lumească nu se supun una celeilalte fără consecinţe. Asta nu înseamnă că în mod obligatoriu cele două sunt una împotriva alteia, deşi o anumită tensiune nu poate fi niciodată cu totul anulată. Teritoriile sunt distincte şi rămân ca atare. De aceea Antonie, învăţătorul pustiului, refuză să-l viziteze pe împărat.

Astfel, o istorisire despre simplitatea şi smerenia avvei Antonie, care cere sfat de la ucenicul său, sfârşeşte cu o afirmaţie care ar putea fi încadrată în domeniul modern al teologiei politice şi prefaţează o altă caracteristică a modernităţii, anume separaţie dintre Biserică şi Stat. Dincolo însă de tot ce ar putea fi subînţeles din dialogul purtat de cei doi, un lucru rămâne sigur: într-o ierarhie întemeiată pe adevăr, prioritate au cele spirituale, şi nu cele seculare, ale lumii.