Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Binecuvântare în locul pedepsei

Binecuvântare în locul pedepsei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 17 Dec, 2013
Avva Ammonas este cu siguranţă unul dintre cei mai blânzi şi mai delicaţi pustnici dintre cei care au trăit în deşertul egiptean în perioada de înflorire a monahismului. Pe acest bătrân Dumnezeu l-a împovărat cu responsabilitatea episcopatului. Apoftegma 8, structurată în două părţi distincte, ne permite să aruncăm o privire şi asupra episcopului Ammonas, alături de ascetul care este prezentat cu fiecare ocazie:
 
„Avva Antonie i-a profeţit avvei Ammonas zicându-i: «Tu ai să înaintezi în teama de Dumnezeu». Apoi l-a dus afară din chilie şi i-a arătat o piatră, zicându-i: «Ceartă piatra aceasta şi loveşte-o!». Ammonas a făcut întocmai. Atunci avva Antonie îi zice: «A scos piatra vreun cuvânt?» Celălalt a răspuns: «Nu». Avva Antonie îi zice: «Şi tu vei ajunge ca ea». Şi aşa s-a întâmplat că avva Ammonas a înaintat într-atât de mult, încât datorită bunătăţii sale nici nu mai ştia ce-i rău. În vremea aceasta a ajuns episcop şi oamenii i-au adus o fecioară care rămăsese însărcinată, zicându-i: «Cutare a făcut următoarele. Dă-le pedeapsa cuvenită!» El însă, după ce a făcut semnul crucii peste pântecele femeii, a poruncit să i se dea şase rânduri de cearşafuri, zicând: «Nu cumva mergând să nască să moară, ori ea ori pruncul şi să nu se găsească cele trebuincioase pentru înmormântare!». Dar potrivnicii ei l-au întrebat: «De ce ai făcut aceasta? Dă-le pedeapsa cuvenită!» El răspunde: 
«Uitaţi-vă, fraţilor, moartea e lângă dânşii. Ce ar trebui să fac?» Şi bătrânul a eliberat fata, neîndrăznind să condamne pe nimeni.“ 
 
Istorisirea de mai sus conţine două părţi distincte, două povestiri aflate una în continuarea celeilalte. Avva Antonie, marele pustnic şi îndrumător al călugărilor, a fost părintele avvei Ammonas, pe care l-a apreciat şi i-a profeţit un mare progres duhovnicesc. I-a profeţit că va ajunge bun, insensibil la rău şi la insulte, până într-acolo încât datorită „bunătăţii sale nu mai ştia ce-i răul“. E vremea aici să facem o mică divagaţie asupra relaţiei dintre bine şi rău, pornind de la observaţia din apoftegma noastră. Binele şi răul împart acelaşi spaţiu în experienţa comună. Pendulăm mereu între bine şi rău. Singura ieşire din această indecizie existenţială este progresul continuu pe calea binelui. E ceea ce face şi avva Ammonas, care ajunge episcop după lungi ani de nevoinţă ascetică. 
 
În acea perioadă oficiul episcopal nu era unul exclusiv liturgic. Ierarhul îndeplinea şi funcţia de judecător, de administrator al dreptăţii. O grea responsabilitate pentru cineva care a trăit în pustie, unde s-a conformat riguros principiilor evanghelice. O responsabilitate greu de purtat pentru că în rândul oamenilor dreptatea şi iubirea se izbesc uneori frontal, iar menţinerea lor în echilibru necesită mult efort şi implică o mare subţirime a duhului. Dovadă a dificultăţii de a menţine acest echilibru este şi istorioara târzie despre Isaac Sirul şi scurtul său episcopat la care renunţă pentru că i se cere o altfel de dreptate decât cea evanghelică. Dar să ne întoarcem la avva Ammonas. Acestuia i se cere să pedepsească o femeie care rămăsese însărcinată.
 
 Episcopul se trezeşte într-o situaţie asemănătoare cu a lui Hristos în faţa desfrânatei care urma să fie lapidată. Dacă Mântuitorul a zis: „Cel ce este fără de păcat să arunce primul piatra“, Ammonas îi urmează modelul şi în loc să o pedepsească îi dă o binecuvântare şi şase rânduri de cearşafuri. Naşterea, atunci şi mai mult decât azi, este un moment riscant în viaţa unei femei. Iar avva Ammonas nu a vrut să pedepsească mai mult decât Dumnezeu însuşi o face. Fără însă ca prin gestul său să justifice sau să minimalizeze păcatul, Ammonas îl acoperă pe cel căzut cu dragostea sa.