Calea spre smerenie

Avva Kronios a fost unul dintre bătrânii longevivi ai deșer­tului. S-a născut în anul 285 și a trăit 110 ani. Căutarea smereniei a fost una dintre preocupările sale majore, de aceea în clipa în care este întrebat cum se ajunge la smerenie, avva răspunde că prima etapă, primul pas către smerenie este frica de Dumnezeu. Fratele cu care stătea de vorbă vrea să știe mai mult, așa că insistă și îl întreabă cum se poate ajunge la frica de Dumnezeu. Răspunsul bătrânului trasează liniile de forță ale ascezei pe care el însuși o practica. „După mine, trebuie să ne adunăm în noi înșine din risipirea treburilor, să facem asceză trupească și, pe cât putem, să ne amintim de ieșirea sufletului din trup și de Judecata lui Dumnezeu.”

Smerenia bătrânului se vede în răspunsul său de la bun început prin faptul că nu își absolutizează viziunea și că și-o asumă ca pe o opinie personală, născută din experiență. De multe ori se întâmplă ca unii monahi să își camufleze propriile gânduri în spatele unor cuvinte ori citate ale unor bătrâni celebri, ori ale unor monahi respectați. Nu mereu o asemenea manevră este un act de smerenie, ba chiar poate reprezenta opusul ei. La o lectură cât de cât atentă a Patericului, dar și a altor texte ascetice, se poate sesiza cu multă ușurință diversitatea soluțiilor pe care Duhul le inspiră celor care Îl caută pe Dumnezeu. Absolutizarea unei soluții dintre cele posibile și transformarea ei în calea unică a progresului spiritual reprezintă o formă de abuz. În momentul în care propria părere este ascunsă în spatele unui asemenea cuvânt consacrat, pentru a da mai multă forță propriei păreri, este deja o formă de abuz. În primul rând pentru că ignoră restul posibili­tăților și în al doilea rând pentru că poate să nu se nască din dragoste curată, ci din căutarea voii și a dreptății proprii. Mereu în viața duhovnicească forma exterioară se judecă în funcție de gândul inițial care o pune în mișcare.

Avva Kronios așadar își asumă viziunea personală, care se naște din experiență. Pentru a ajunge la smerenie este necesară frica de Dumnezeu, adică o justă raportare la cel Veșnic.

Smerenia se judecă în raport cu Dumnezeu, Care este criteriul principal. La frica de Dumnezeu se ajunge prin concentrare, prin adunarea în noi înșine și ieșirea din risipirea pe care o implică mulțimea activi­tăților exterioare. Actul ascetic al adunării în sine, recomandă Avva Kronios, este nevoie să fie însoțit de asceză trupească. Cele două sunt corelative și reprezintă forme de concentrare, de anulare a zgomotului grijilor cotidiene și agitației produse de trup. Odată ce se produce liniștea la acest nivel, ne spune bătrânul, trebuie să facem efortul de a ne judeca și analiza viața prin prisma judecății ultime a lui Dumnezeu. Abia criteriul judecății finale este cel care arată valoarea reală a fiecărui act al nostru. Ne putem întreba mereu ce stă și ce nu stă în fața veșniciei, iar interogația aceasta să ne structureze întreaga viață. E calea cea mai scurtă spre smerenie.