Căsătoria şi familia în Epistolele pauline

Problema căsătoriei şi a familiei creştine este o preocupare permanentă a Sfântului Apostol Pavel, nu doar într-o anumită perioadă a vieţii şi activităţii sale, ci pe tot parcursul ei. Că este aşa, ne-o demonstrează faptul că din toate Epistolele care ne-au rămas de la el, una singură (Epistola a II-a către Tesaloniceni) nu cuprinde vreo referire la această temă. Acest lucru demostrează importanţa pe care căsătoria o are în concepţia paulină, ca una ce este "taină mare" (Efes. 5, 32) şi una din coordonatele de bază ale existenţei umane.

Valoarea căsătoriei creştine în concepţia paulină o putem deduce din fundamentarea ei teologică, fundamentare în care Apostolul apelează la revelaţia vechitestamentară (citând în Efes 5, 31 din Facere 2, 24: "De aceea va lăsa omul…"), la autoritatea învăţăturilor lui Hristos ("Celor căsătoriţi, le poruncesc - nu eu, ci Domnul…", I Cor. 7, 10), la comparaţii menite să evidenţieze valoarea "tainei celei mari" a căsătoriei creştine ("Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit Biserica…", Efes. 5, 25), precum şi prin afirmarea valorii soteriologice a unuia din scopurile căsătoriei ("Femeia se va mântui prin naştere de prunci", I Tim. 2, 15). În învăţătura paulină găsim toate caracteristicile esenţiale ale căsătoriei, aşa cum au fost ele instituite de la creaţie, iar acum restaurate în Hristos. Astfel, căsătoria este indisolubilă (I Cor. 7, 10-11; Efes. 5, 28-39. 31. 33), monogamă (I Cor. 7, 11), soţii sunt egali în Hristos (Gal. 3, 28), iar scopul căsătoriei este iubirea şi întrajutorarea soţilor (Efes. 5, 22-29; I Cor. 7, 5. 14) şi naşterea de prunci (I Tim. 2, 15).

Viziunea Sfântului Apostol Pavel asupra căsătoriei şi familiei creştine este una de ansamblu, el având în vedere toate compartimentele vieţii de familie: raporturile dintre soţi, naşterea şi educarea pruncilor, ascultarea şi cinstea pe care copiii o datorează părinţilor, rolul bunicilor şi al bătrânilor, situaţia văduvelor. În preocuparea sa pentru căsătorie şi familie, Sfântul Apostol Pavel combate toate păcatele care se opun acestora. Aşa se explică existenţa în locurile de frunte ale celor 12 liste pe care Sfântul Pavel le dă în Epistolele sale a unor păcate care afectează familia: desfrânarea, necurăţia, patima, uciderea, sodomia etc.. Apostolul mai are în vedere şi altele precum: incestul, divorţul, adulterul, dar şi combaterea învăţăturilor greşite din vremea sa care se opuneau căsătoriei.

Un loc aparte în concepţia paulină asupra familiei îl ocupă familia celor hirotoniţi. Ca unii ce slujesc lui Dumnezeu şi oamenilor, ei trebuie să fie un exemplu pentru aceştia din urmă, de aceea familia lor trebuie să fie o familie-model. Model trebuie să fi fost şi viaţa de familie a văduvelor care voiau să intre la bătrâneţe în grija Bisericii (I Tim. 8, 9-10).

Putem constata din întreaga învăţătură paulină asupra familiei profundul realism al Sfântului Pavel. El a fost conştient de slăbiciunea şi înclinarea omului spre păcat, de aceea, pentru a îngrădi această slăbiciune, Apostolul face şi unele concesii. Astfel, deşi este bine ca văduvele să rămână în această stare, decât "să ardă", mai bine să se recăsătorească. Tot o concesie este şi despărţirea soţilor în cazul în care unul dintre ei nu este creştin şi doreşte divorţul. Slăbiciunea umană o are în vedere Sfântul Pavel şi atunci când arată valoarea căsătoriei ca remediu împotriva desfrânării (I Cor. 7, 2-5).

Există în învăţătura paulină şi unele aspecte cu caracter aparent paradoxal, cum ar fi egalitatea soţilor în Hristos (Gal. 3, 28) în raport cu supunerea femeii faţă de bărbat. Nu este vorba aici de două realităţi care se exclud reciproc, ci de unele complementare care se întregesc una pe cealaltă. Astfel, soţii sunt egali din punct de vedere ontologic şi soteriologic, între ei nu există o subordonare, bărbatul fiind doar "primul între egali". Acest primat nu e unul discriminator, despotic, ci unul practic, al organizării şi responsabilităţii, precum şi unul al iubirii jertfelnice, după modelul lui Hristos.

Cu certitudine, punctul cel mai înalt al concepţiei pauline referitoare la căsătorie şi familie este cel din Efeseni 5, 22-33, unde, comparată cu relaţia care există între Hristos şi Biserică, căsătoria creştină capătă valenţe spirituale maxime, afirmându-se astfel caracterul ei de "Sfântă Taină".

Având în vedere toate aceste considerente, putem afirma că învăţătura paulină cu privire la căsătorie şi familie se constituie într-o adevărată teologie a căsătoriei. Cunoaşterea, aprofundarea şi aplicarea acesteia trebuie să fundamenteze viaţa de familie a creştinilor de astăzi, ce trăiesc într-o lume aflată în plină criză morală şi spirituală.