Cât durează Învierea?

După o perioadă semnificativă de pregătire prin post, spovedanie şi slujbe speciale ale Bisericii, cu toţii am prăznuit marea sărbătoare a Paştilor, a Învierii Domnului Iisus Hristos, cea mai mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe. Importanţa sărbătorii nu constă numai în faptul că încununează cel mai lung şi mai greu post recomandat de Biserică şi nici în caracterul cu totul şi cu totul special al slujbelor din perioada pascală, ci în realitatea conform căreia Învierea se află, teoretic şi practic, în centrul vieţii bisericeşti a creştinilor ortodocşi. Toate sărbătorile din calendarul ortodox sunt rânduite în jurul Învierii, duminicile cu evangheliile care se citesc şi pe care le ascultăm la slujbe, cântările de la Vecernie şi Utrenie au ca punct de plecare şi ca destinaţie ultimă Învierea. Chiar şi lungimea unui post (al Sfinţilor Apostoli) este determinată de data în care în anul respectiv se prăznuieşte Paştele. Întreaga învăţătură de credinţă ortodoxă are ca idee centrală, ca fir roşu, ca fundament chemarea credincioşilor la învierea proprie din moartea păcatului, după modelul oferit nouă de Mântuitorul înviat din morţi a treia zi. Învierea este, dacă vreţi, garanţia optimismului permanent din bisericile noastre.

Dacă însă mărturisim şi susţinem sus şi tare şi ne mândrim cu faptul că la noi, spre deosebire de alţii, Învierea este pe primul loc, ar trebui să ne întrebăm cât de mult durează Învierea lui Hristos pentru fiecare dintre noi. Sau, altfel spus, cât de mult dăinuie în noi emoţia şi gândul la această taină, la cea mai mare minune din toate timpurile? Dacă cinstim atât de mult Paştile, cât de mult ne stă gândul la el? Este, îmi permit observaţia, cam aceeaşi regulă care se aplică, din păcate, şi în cazul Tainei Euharistiei. Euharistia? La noi are importanţă fundamentală, este cea mai importantă Taină a Bisericii... "De ce se împărtăşesc numai doi credincioşi duminica, dacă Biserica cheamă permanent creştinii la Euharistie?", m-a întrebat cu ceva timp în urmă un coleg de altă confesiune. A primit un răspuns protocolar.

Dacă ar fi să judecăm după ceea ce se întâmplă cu noi şi la noi (ţară majoritar ortodoxă) în această perioadă, mă tem că răstimpul în care înţelegem cu adevărat semnificaţia Învierii este destul de limitat. Pentru mulţi, acesta se încheie odată cu "luatul luminii" de la biserici, popasul în cadrul eclesial fiind doar o oprire dintr-o promenadă de sâmbătă seara, începută în vreun mall şi încheiată în vreun club. Pentru alţii, Învierea se termină odată cu ciocnitul ouălor roşii în familie şi cu degustarea preparatelor culinare specifice. Alţii asociază Paştele cu cele câteva zile libere de concediu, încheierea acestora aducând după sine şi ştergerea oricărei amintiri (în cazul în care aceasta a existat într-adevăr) legate de Înviere. Pentru alţii, Paştele se încheie odată cu dispariţia iepuraşilor de ciocolată de pe rafturile supermarketurilor şi ale ofertelor adiacente pe care acestea le-au afişat. Pentru copii, din păcate, Paştele înseamnă venirea iepuraşului, cu toate că trebuie să îţi chinui în zadar imaginaţia pentru a găsi o posibilă conexiune între cele două momente.

Ce rămâne după ce trec toate acestea, după ce reintrăm toţi în banalul cotidian? Nădejdea şi certitudinea că Învierea ne va aştepta şi la anul.