La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Molitfelnicul preoților de caritate. Cartea a văzut lumina tiparului la finalul anului 2024, declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor.
Căzând un pic pe gânduri
Vremea nefiresc de caldă - acesta e atributul cel mai potrivit: nefiresc - e un motiv ca, întrerupând un pic ritmul extenuant în care trăim mulți dintre noi, să cădem puțin pe gânduri. Dacă ar fi să glumim, am putea spune că nu mai e valabilă o replică din urmă cu ani, cum că iarna nu-i ca vara. Dar nu prea este de glumă.
Orice-ați gândi despre schimbările climatice - că e vorba despre o încălzire globală sau despre un sistem mai complex, că fenomenele sunt naturale și s-au mai întâmplat în istoria planetei sau că sunt provocate de activitatea umană, în particular de poluare, care este rodul erei industriale - este incontestabil că se-ntâmplă ceva. Ceva care nu e bun. Iar ideea „Eu sunt prea mic și prea neimportant ca să conteze ce fac eu” este păguboasă. Totul contează și toți contăm. Chiar dacă poluarea reprezintă doar o parte din explicațiile schimbărilor climatice, de ce să nu contribuim, fiecare după puterile sale, la reducerea ei? Cât de greu este ca, în loc să arunci la gunoi, la grămadă, sticlele de plastic, să le bagi într-un aparat de reciclare, primind și câțiva bănuți pentru efortul tău? Cât de greu este să nu arunci gunoaie pe stradă și să strângi după tine dacă ai făcut un picnic în natură? Îți cade oare nasul - cum mucalit zice o vorbă populară?
Dar nu e vorba, desigur, doar despre populare. Satul, comuna, orașul în care trăim sunt ale noastre, sunt casa noastră. Oare de bunăstarea casei și gospodăriei personale nu ne preocupăm? Mai mult, țara asta e a noastră și lumea asta, în întregul ei, e a noastră. Faptul că, în covârșitoarea noastră majoritate, nu ne aflăm pe poziții de decizie, de conducere și de control nu înseamnă că nu putem face nimic, nici că nu trebuie să facem. „Eu îmi văd de treaba mea” este o altă atitudine nefericită. Căci treaba mea, oricare ar fi ea, depinde și de gradul de poluare al spațiului meu vital, și de cât de bune sunt drumurile, și de cât de bine sunt conduse treburile obștii, și de cât de bună e școala în care învață copiii mei, ba chiar de cât de bun e în general sistemul de educație, și dacă am la îndemână, la nevoie, un spital și doctori buni. Dacă mă lovește o criză medicală şi ambulanța nu poate ajunge la mine din cauză că e drumul desfundat, mă ajută cu ceva faptul că până atunci mi-am văzut de treaba mea?
Cuvântul-cheie care plutește deasupra acestor rânduri este implicare. Este nu doar moral, firesc, civic să încercăm să ne implicăm cât mai mult și cât mai bine, dar este și eficient. O campanie de caritate avea inspiratul slogan „Dăruind, vei dobândi”; putem adăuga: „Ajutând, te ajuți”. Orice acțiune făcută în folosul comunității e și în folosul tău. Doar faci parte din comunitate, nu?
Cât despre ritmul de viață pomenit mai sus, nu degeaba caracterizat drept infernal, dați-mi voie să citez versurile unei piese de acum o jumătate de secol a trupei britanice Uriah Heep: „Te văd alergând/ Nu știu de ce fugi/ Nu te urmărește nimeni/ Ce-ai făcut de-a fost atât de rău?/ Privește înapoi, întoarce-te/ Uită-te la tine/ Nu te teme, doar/ Uită-te la tine/ Dacă ai nevoie de ajutor/ Sau dacă tot ce-ți trebuie este iubire/ N-are rost să te-ascunzi/ Spune-mi de ce te temi/ Ai un prieten/ Uită-te la tine/ Nu-ți fie teamă/ Uită-te la tine”.
Nu e un sfat rău...