Ce rost are?

Să fim sinceri: fiecare dintre noi, măcar o dată în viață - de multe ori, de fapt -, intenționând să facă un gest frumos, ezită, cade pe gânduri, se-ntreabă: „Ce rost are?”, și nu-l mai face.

Exemplele cele mai numeroase sunt probabil cele din domeniul binefacerii, al carității. Ai putea să-i dai un leu unui cerșetor, dar te gândești „Și ce-o să facă cu un leu!?”. Cu un leu poate nu, dar cu 1+1+1...

Mai rău, te gândești: „Oricât i-aș da, o să-i bea! Sau o să se drogheze cu ei! Sau o să-i dea șefului de haită, că ăștia așa sunt organizați!”. Lăsând la o parte faptul că n-ai cum să știi ce face cu banii, oricum e un om mult mai amărât decât tine și merită mila ta.

Ai putea să donezi 2-3 euro pe lună, adică 10-15 lei, pentru a ajuta oameni aflați în gravă nevoie și pentru care se face fundraising, adică strângere publică de fonduri. În cazuri de acest fel nu mai ai de ce să-ți faci griji pe ce se duc banii, căci cei care îi strâng anunță câți s-au adunat și pe ce au fost cheltuiți și de regulă sunt asociații, persoane juridice, deci, care pot fi luate la întrebări dacă sunt suspiciuni.

Dar tu te gândești: „Și ce mare scofală fac eu dacă dau doi euro, că atât îmi permit? Las’ să dea, cine poate, 20.000!”. Dar cei care dau 20.000 sunt puțini, în vreme ce noi, ceilalți, foarte mulți. 2 euro x 40.000 de oameni obișnuiți înseamnă ceva, nu?

Și de ce să vorbim numai despre bani? Ai avea de dat niște haine, nu arată ele cine știe ce, chiar dacă se mai pot purta, și atunci te gândești „Mă fac de râs! Și cu ele sau fără ele... Și pe urmă cui să le dau?” Răspunsul e simplu: oricui are nevoie! Oricui e mai sărac decât tine. Cunoscut sau necunoscut. Îl știi de ani buni pe bătrânul fără adăpost care doarme, chiar și iarna, la parterul blocului tău sau pe o bancă în parc - orice i-ai da îi va fi de folos. Asta ca să nu mai spunem că există organizații care strâng lucruri pentru cei sărmani, inclusiv biserici și așezăminte sociale de pe lângă biserici. N-ai încredere sau te jenezi să-i dai o haină unui cerșetor? - dă-o celor care îți pot fi intermediari.

Dar nu e vorba numai despre bani, mâncare, haine și alte lucruri materiale (dispensabile pentru tine, extrem de valoroase pentru alții). E vorba și de atitudine. Poți dărui oamenilor un zâmbet, o încurajare, o vorbă frumoasă, un pic de atenție. Să-i spui „Sărut mâna!” femeii de serviciu care spală scările blocului - știți cât contează!? Să feliciți un prieten, un coleg, un vecin, un cunoscut pentru un succes, o reușită, o bucurie - personală sau din familie: a fost premiat, fata lui a intrat la facultate, fiul lui a câștigat un concurs sportiv. Știți cât contează!? Unii au nevoie doar să stai un minut de vorbă cu ei...

Gesturile aparent mărunte descrețesc frunțile și-i fac pe beneficiarii lor să-și spună că, hei!, lumea nu e chiar așa de rea cum pare uneori și viața nu e atât de tristă cum ziceam ieri, când eram supărat...

Cu niște ani în urmă, într-un supermarket, mă îndreptam spre ieșire cărând în mâini două sacoșe pline. În fața mea, la vreo zece metri distanță, era un adolescent care ducea la subsuoară un skateboard și tocmai deschisese ușa magazinului, să iasă. Cumva, m-a văzut peste umăr și... a rămas să-mi țină ușa!! Și eram un bărbat, nu o tânără drăguță...

Mi-a ridicat moralul pentru zile bune.

Scena se petrecea într-un cartier de la periferia Parisului. Sunt însă sigur că asemenea adolescenți există și în România.

Ce rost are? Tot rostul din lume!