Christos Yannaras sau teologia de la moralism la viață

Sâmbătă, 24 august, a trecut la Domnul cunoscutul teolog și filosof grec Christos Yannaras. Am socotit de datoria noastră să-i facem o scurtă pomenire în presa bisericească și pentru ceea ce a însemnat el pe plan interortodox și internațional, dar și pentru prezența sa în spațiul românesc și legăturile sale cu teologia noastră, fie prin prezența sa, fie prin intermediul cărților sale traduse în limba română.

Christos Yannaras a fost o figură profetică a teologiei ortodoxe a veacului nostru. Folosesc acest atribut pentru a marca, deopotrivă, aplombul, deschiderea, fermitatea, dar și spiritul critic nedisimulat cu care Christos Yannaras a fost prezent în câmpul mărturisirii credinței ortodoxe și mai ales în a demasca rătăcirile de la dreapta credință la nivelul teologiei academice. Întreaga sa activitate teologică și scriitoricească a fost marcată de dorința „diortosirii” și curățirii teologiei Bisericii Răsăritene de influențele teologiei scolastice apusene și ale ethosului creștin consecvent acesteia, dominat de moralism și evsevism.

Pentru a înțelege această neîndurătoare luptă a lui împotriva influ­ențelor Apusului creștin asupra Răsăritului, este suficient să amintim faptul că, până la vârsta de 29 de ani, Christos Yannaras a fost înrolat în cea mai puternică mișcare evsevistă din vremea aceea în Grecia, „Zoi”, unde a cunoscut pe propria-i piele strivirea pe care o exercitau asupra viului, a mișcărilor persoanei umane concrete principiile moraliste și evseviste ale unui sistem religios dominat de ambiția reușitei umane. Era, de fapt, o oarbă angajare pe calea amăgirii desăvârșirii morale realizate prin instrumentele intran­sigenței morale și ale puritanismului. Eliberat din „captivitatea” ethosului evsevist al frățiilor, Christos Yannaras le va face o nemiloasă analiză și demascare într-o lucrare autobiografică voluminoasă, intitulată Refugiul ideilor! Ruptura dintre Christos Yanna­ras și Frăția Zoi va fi brutală și zgomotoasă. La ora când a hotărât să părăsească mișcarea, el era deja o mare speranță pentru sus­ținerea teologic-ideologică a mișcării și plecarea lui însemna o mare pierdere. În plus, motivul evadării sale fiind convingerea că respectiva miș­care reprezenta o gravă și flagrantă rătăcire de la duhul Bisericii Ortodoxe, „o erezie eclesiologică” după cum o caracteriza, se temeau toți că un tânăr supradotat, cult și cu un dar scriitoricesc și oratoric extraordinar, întorcându-se public împotriva lor, avea să le provoace mari pagube. Temerile se vor confirma. Decăderea mișcărilor și frăție­tăților evseviste din Grecia nu va întârzia mult, determinată și de alți factori, și de critica altor personalități. Critica constantă teologică a lui Christos Yannaras a avut un rol decisiv pentru schimbarea menta­lităților.

Liber de chingile moralismului și activismului individualist, se va avânta în studiul adânc al teologiei ortodoxe, al Părinților Bisericii. Școala teologilor ruși de la Paris va constitui un prim punct de referință. Studiază filosofia și teologia la Atena, Bonn și Paris, luând un doctorat în filosofie la Sorbonna și unul în teologie la Tesalonic. Filosofia existen­țialistă și personalistă îl va ajuta să-și deschidă culoarul propriu de expertiză teologică. Replica dată moralismului și evsevismului, formalismului religios, va fi perspectiva ontologică, existențialistă, în care subiectul personal conștient de sine și liber are rolul principal.

Lucrarea sa fundamentală, cu care se va impune în conștiința teologiei secolului al XX-lea, va fi Libertatea moralei (Η ελευθερία του ήθους, Αθήνα, 1970), editată și în limba română de Editura Anastasia. Este o schimbare radicală de perspectivă nu numai față de înstrăinarea reprezentată de evsevismul „frățiilor”, ci și față de teologia morală scolastică predată la ora aceea în facultățile de teologie ortodoxă și regăsită în tratatele de morală ale vremii. Libertatea este premisa esențială a constituirii și manifestării vieții ca iubire la nivelul persoanei umane. Așezarea lăuntrică a persoanei, motivarea faptei, asumarea personală conștientă a atitudinilor și manifestărilor de orice fel, și nu conformismul cu un set de reguli, norme, canoane exterioare, stau la baza moralei creștine. În același an (1970) publică lucrarea Conți­nutul ontologic al noțiunii/conceptului teologic de persoană. La câțiva ani publica a doua lucrare a sa de căpătâi: Persoană și eros, Atena, 1976, tradusă și publicată în limba română tot de Editura Anastasia. Cele două cărți: Libertatea moralei și Persoană și eros vor fi traduse în limbile de circulație mondială (engleză, germană, franceză) și în multe alte limbi străine, ca de altfel și mare număr din cele 50 de cărți ce constituie opera teologică uriașă a lui Christos Yanna­ras.

Cea mai tipărită și cea mai tradusă carte a sa va fi o expunere pe scurt a credinței ortodoxe, publicată sub titlul Abecedar al credinței, în 1983. În 2002 ajunsese la a 13-a ediție în limba greacă. Α fost tradusă în mai toate limbile europene și nu numai. Cartea este o introducere foarte diferită în credința creștin-ortodoxă. „Cartea aceasta, scria autorul, nu vrea să convingă pe cineva de adevărurile sale, nici să convertească pe eventualii adversari... Are numai o singură ambiție: să separe ceea ce este credința creștină de ceea ce nu este credință creștină. Și lucrul acesta să se facă de o manieră accesibilă intelectualului de mijloc, acestor generații «hrănite - cum spune poetul - cu rațiune și Iluminism». Vrea să înlăture confuzia care ne face adeseori să respingem ceva ce, în realitate, nu cunoaștem!” Cartea este un cuceritor rezumat al teologiei lui Christos Yannaras. Am avut bucuria să fiu traducătorul ei în limba română (Editura Bizantină).

Îl cunoscusem pe Christos Yannaras în perioada studiilor mele la Atena, la începutul anilor 80, când nu împlinise încă cincizeci de ani. Era profesor la Universitatea de Științe Politice și Sociale. Candidase și la Facultatea de Teologie, dar a fost respins de majoritatea corpului profesoral, deoarece în elenul său critic îi „sancționase” deja pe mulți dintre aceștia în analizele sale teologice. Conferințele lui umpleau amfiteatrele. Era cuceritor din toate punctele de vedere. Teologia lui era vie, te implica, te provoca, te asuma! Am început să-i cumpăr și să-i citesc cărțile. Nu cred că mai am alt autor căruia să-i fi cumpărat aproape toate cărțile. Mă fascina deschiderea pe care mi-o oferea pentru ieșirea din captivitatea unei teologii speculative, teoretice, aride, care mă afectase la nivel existențial până la criză.

Am luat de la Christos Yannaras, fără să-mi dau seama sau chiar foarte conștient, noțiunile centrale ale teologiei lui: relația, iubirea, libertatea, persoana. Decisivă a fost înțelegerea că viața umană înseamnă relație, că noțiunea de persoană este fundamentală tocmai pentru că descrie subiectul uman ca o existență cu fața spre celălalt. Iubirea - în expresia ei cea mai tare, έρος - este plinătatea relației și ea trebuie înțeleasă în conținutul ei ființial, ontologic, nu numai rațional, exterior și sentimental. Yannaras preia conținutul semantic al noțiunii eros de la Dionisie Areopagitul și Sfântul Grigorie Palama, anume eros ca ieșire din sine, depășire de sine. Relație iubitoare înseamnă transfer de energie ființială personală, împărtășire de celălalt. Plinătatea relației și a iubirii, plinătatea existenței personale este Dumnezeu Cel închinat în trei Persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. În 2004 a publicat o lucrare cu titlul Rațiunea începe cu iubirea. O altă lucrare închinată iubirii este un original și încântător comentariu la cartea Cântare Cântărilor. Din această perspectivă, toată teologia devenea nu numai interesantă, ci vitală pentru propria existență. Relația este modul de existență prin excelență. Relația nu este statică și nici dată, ci este un eveniment dinamic care continuu se realizează sau se pierde, un eveniment care este certificat exclusiv de constatări empirice, de experiența personală. „Ontologia relației” la Christos Yannaras presupune în mod necesar distincția dintre natura/ființa și energiile persoanei. O ontologie care refuză distincția dintre natură/ ipostas și energiile naturii care se manifestă ipostatic, adică au caracter existențial și personal - afirmă Yannaras -, se condamnă singură la un deficit de realism, deoarece se blochează în separarea și autonomizarea gândirii de existență.

Ontologia și metafizica se vor regăsi în multe lucrări ale sale: Metafizica trupului, 1971; Propuneri pentru o ontologie critică, 1995; Ontologia relației, 2004.

Am avut bucuria să-l întâlnesc de mai multe ori pe Christos Yannaras, să stau de vorbă cu el. Cea mai mare bucurie am avut-o când a acceptat invitația mea de a veni în România pentru mai multe conferințe. În 1995 (11-16 mai), timp de o săptămână a fost la București și a conferențiat la Facultatea de Teologie („Influența teologiei occidentale în Răsăritul ortodox”) și la Facultatea de Filosofie (Criza modernității și realitatea persoanei), ambele prezentări fiind publicate mai apoi în „Vestitorul Ortodoxiei”. De asemenea, a conferențiat și în Aula mare a Universității din București, la invitația ASCOR. A avut și o foarte frumoasă, chiar istorică, întâlnire publică cu intelectuali români la Muzeul Țăranului, moderată de Horea Bernea și Sorin Dumitrescu. Christos Yannaras a fost impresionat de deschiderea intelectualilor români spre tematica creș­tină, afirmând că este un mare dar și o nesperată oportunitate să ai o clasă atât de numeroasă de intelectuali interesați de teologia Bisericii. Avea să revină în România, la invitația lui Sorin Dumitrescu, a cărui editură (Anastasia) va publica în traducere românească principalele cărți ale lui Yannaras (Heidegger și Areopagitul, 1996; Foamea și setea, 2000; Libertatea moralei, 2002; Persoană și Eros, 2000; Împotriva religiei, 2011.) De la întâlnirile cu Sorin Dumitrescu ne-a rămas și un foarte spumos dialog video între cei doi, care circulă încă pe internet.

Tensiunea dintre Apus și Răsărit va constitui provocarea majoră a teologhisirii sale. Replica la această provocare se regăsește în toată opera, dar mai ales în câteva lucrări cu această temă: Ortodoxia și Apusul, 1971; Ortodoxia și Apusul în Grecia modernă, 2002; Europa s-a născut odată cu Marea Schismă, 2015.

Într-un interviu publicat în „Vestitorul Ortodoxiei”, în 1995, afirma, fără ezitare, că cea mai mare problemă cu care se confruntă Ortodoxia astăzi este „o anumită occidentalizare a gândirii ortodoxe, occidentalizare care din păcate nu este totdeauna sesizată. ... Se poate constata aproape pretutindeni un spirit care pune accentul pe eficiență... adică nevoia de a imita în Biserică spiritul de organizare și eficacitate al lumii moderne, care duce încetul cu încetul la desa­cralizare. Cred că aici se află cel mai mare pericol!”

Problema limbajului l-a preocupat din perspectiva ermineuticii filosofice și teologice. De la Christos Yannaras am învățat pentru prima dată că apofatismul nu este via negativa din teologia apuseană, ci este conștiința că adevărul nu poate fi cuprins și exprimat în discurs, că realitatea poate fi înțeleasă numai prin intermediul experienței, al împărtășirii de ea. A scris mult pe acest subiect: Heidegger și Areopagitul (1967), Grăitul și negrăitul. Limitele lingvistice ale practicii sociale (1999); Cuvântul rațional și practica socială (1999). A predat filosofie și este autorul unei Introduceri în filosofie în două volume, publicată și în limba franceză, cu titlul Philosophie sans rupture.

Ultima vizită în România a fost în anul 2011, la invitația Editurii Anastasia, cu prilejul publicării traducerii românești a cărții Împotriva religiei. Era cântecul lui de lebădă, cum se spune, încercând să exprime concluziile sale teologice de o viață, conform cărora credința creștină nu este o religie, ci este viața însăși, în plinătatea ei, și că percepția religioasă a Bisericii este o rătăcire. Cu acest prilej a vorbit la Academia Română, la Cluj și la Sighișoara.

Christos Yannaras a primit recu­noașterea internațională, fiind, cum spuneam, cel mai tradus teolog ortodox din secolele XX-XXI, primind titlul de Doctor honoris causa al multor universități, fiind membru al câtorva societăți internaționale... În 2019, a primit titlul de Mare arhonte al Patriarhiei Ecumenice. Cu acel pri­lej, Sanctitatea Sa Bartolomeu l-a caracterizat drept „filosoful și teologul persoanei și al libertății”.

Pentru a consemna atitudinea lui Christos Yannaras în ultimii săi ani de viață, am să citez câteva fragmente dintr-un interviu de acum câțiva ani:

„În fapt, noi înșine ne lepădăm de trecutul nostru. Ne mândrim că suntem urmașii vechilor greci, dar am scos din școlile noastre predarea limbii grecești vechi, limba strămoșilor noștri. Ne mândrim cu icoanele bizantine, cu această uimitoare artă iconografică, ce a creat tradiția de care vorbim, dar în același timp scoatem din bisericile noastre icoanele bizantine și punem tablourile apusene... Cu toate acestea, în ciuda acestei înstrăinări și a occidentalizării noastre, mai există încă o civilizație ca o dospitură, ca prezențe personale, care ar putea să fie astăzi promovată cu mai multă tărie.”

„Omul este chemat să dea sens existenței sale, lumii, istoriei, cotidianului. Dacă ceva a condus civi­lizația noastră spre un fel de barbarism, este tocmai lipsa de sens și lipsa căutării de sens.”

„Cred că ne aflăm într-o foarte critică, dar și interesantă răscruce istorică!”

Christos Yannaras a fost, cred, teologul ortodox al ultimului veac cu cel mai mare impact, atât în lumea ortodoxă, cât și în lumea creștină, în general. Faptul acesta s-a datorat operei sale teologice extrem de voluminoase, darului său scriitoricesc, cât și prezenței sale publice harismatice. Timp de peste o jumătate de secol a editat cărți, a vorbit de la catedra universitară și din sălile de conferință din toată lumea, dar mai ales din țările ortodoxe. A fost o prezență aproape permanentă în televiziunile și radiourile publice, a avut rubrici permanente în cele mai importante ziare din Grecia.

La notorietatea sa a contribuit spiritul său combativ, provocator, profetic, care a generat replici și chiar controverse. Este cunoscută disputa teologică publică între Christos Yannaras și monahul Theoklit Dionisiatul și altele asemenea acestora. Deși a combătut academismul teologic, Christos Yannaras rămâne totuși un teoretician - de mare succes - al teologiei ortodoxe. Spun acest lucru pentru a-l deosebi de marii teologi ortodocși contemporani cu el, între care îi pomenim pe Sfântul Justin Popovici, pe Părintele Mărturisitor Dumitru Stăniloae, pe Cuviosul Sofronie Saharov, a căror teologie are un fundament mărturisitor personal foarte puternic. Acesta poate fi secretul succesului său editorial fără egal, un discurs teologic nu numai accesibil, ci chiar cuceritor pentru veacul raționalist pe care atât de mult îl critică. Este cel mai tradus teolog ortodox din veacul nostru și datorită acestei accesibilități teoretice care-l deschide spre un cerc mare de cititori.

Christos Yannaras a plecat la Domnul, dar opera sa rămâne ca o mărturie ce va fi tot mai mult valorificată de teologia și viața Bisericii. Dumnezeu să-l odihnească în pace!