Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Cine se roagă pentru voi când dormiți?

Cine se roagă pentru voi când dormiți?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 14 Iun, 2017

Există un realism cotidian al Părinților deșertului, o viziune practică ce îmbină organic munca și rugăciunea în ritmul fiecărei zile. Creștinismul este traversat de dorința unei legături intime, permanente cu Dumnezeu. Îndemnul Sfântului Apostol Pavel la rugăciune neîncetată (I Tes 5, 17) este luat foarte în serios, dar este citit diferit, chiar de monahii deșertului. Sfatul apostolului care avea să devină temelia tradiției isihaste a fost înțeles literal de mesalieni. Aceștia ajung să refuze radical munca, pentru că se dedică exclusiv rugăciunii, spre care își canalizează toate energiile. Rugăciunea, care în toate tradițiile monahale reprezintă însăși inima vieții spirituale, era dusă la extrem de mesalieni sau enuhiți (numele grecesc al aceleiași comunități). Iar extremismul lor nu era dăunător pentru că accentuau atât de mult rugăciunea, ci pentru că o făceau împotriva ansamblului existenței umane.

De la Avva Lucius a rămas consemnată o singură povestire, cea care relatează o mică dispută în care sunt puse alături două moduri de viață. Mesalienii care spun: „Noi nu ne atingem de lucru, ci, cum zice Apostolul, ne rugăm neîntrerupt”, și Avva Lucius care le zice: „«Dar nu mâncați?». Ei zic «Da». El: «Și când mâncați, cine se roagă pentru voi?». Apoi: «Și când dormiți, cine se roagă pentru voi?». N-au știut ce să-i răspundă.” Apoi bătrânul și-a expus cât se poate de simplu felul în care trăiește: „ […] deși lucrez cu mâinile, mă rog neîncetat: Mă așez, cu Dumnezeu, să-mi umezesc smicelele. Apoi le împletesc funie, zicând: Miluieș­te-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. […] Toată ziua lucrez și mă rog și câștig mai mult sau mai puțin de șaisprezece parale. Dau două de pomană, la poartă, iar de restul mănânc. Cine primește cele două parale se roagă pentru mine în timp ce eu mănânc și dorm. Astfel, cu harul lui Dumnezeu, îndeplinesc porunca de a mă ruga neîntrerupt”.

Spiritualitatea confirmată de tradiția ascetică este cea care integrează în sine întreaga experiență umană, în toate aspectele ei. Este o spiritualitate transfiguratoare, pe care am putea-o numi holistică. Asceții care s-au retras în pustie au înțeles că nu există contradicție între activitatea fizică și cea duhovnicească. De altfel, acesta este punctul de plecare al Patericului: viziunea Avvei Antonie, căruia un înger îi descoperă ritmul firesc al vieții, munca fizică împletită constant cu rugăciunea. În felul acesta, fiind și trup, este implicat și el în rugăciune. Iar rugăciune a trupului nu înseamnă doar metanii, închinări și prosternări, ci munca făcută cu gândul la Dumnezeu, care devine ea însăși o rugăciune în prelungirea celei făcute cu mintea.

În continuarea acestui gând putem spune că orice căutare a adevărului, onestă și cu inima deschisă, este o aventură a căutării lui Hristos, Adevărul și Viața. De aceea nu doar munca fizică este rugăciune, ci rugăciune este și căutarea adevărului, în orice arie a cunoașterii.

Mai mult decât atât, o formă eficientă de perpetuare a rugăciunii este milostenia. Binele pe care îl facem celorlalți reverberează, se prelungește nesfârșit ca o plasă care strânge laolaltă toți oamenii pe care îi atinge.