Comoara zugrăvicească de la Probota

La Mănăstirea Probota, în aşezământul domnesc rareşian, de câţiva ani, din 2001, pictura interioară în frescă din timpul lui Petru Rareş, ctitorul Bisericii „Sfântul Nicolae“, poate fi privită în toată splendoarea ei unică.

Ascunsă vreme de un secol şi jumătate vederii, tăinuită sub o altă zugrăvitură din 1844, capodopera, descoperită miraculos în 1991 şi restaurată vreme de 6 ani (1996-2001), te întâmpină cu o prospeţime cromatică uimitoare şi o forţă a naraţiei epopeică. Această operă a fost creată, probabil din 1532, în timpul domniei lui Petru Rareş, o perioadă înfloritoare în artă zugrăvicească din Moldova. Unii specialişti o socotesc a fi încheiere de ciclu. Se sfârşea, cred aceştia, epoca împodobirii exterioare a lăcaşurilor de cult, ce-a cunoscut momentul său de eclatanță prin izbânzile iconografice de la Suceava (Biserica „Sfântul Gheorghe”), Popăuţi, Hârlău. Alţi cercetători sunt de părere că apogeul se situează chiar în vremea domniilor lui Petru Rareş, când se acoperă cu veşmânt străluminător de creaţii puternice şi originale bisericile de la Voroneț, Humor, Moldoviţa şi mai ales Probota. Ecouri ale acestei fertile activităţi creatoare vor reverbera până-n veacul Movileştilor, ctitorii superbei biserici cu pictură de mare preţ de la Suceviţa. Că segmentul acesta temporal reprezintă sau nu culmea strădaniilor zugravilor moldoveni rămâne un subiect de dezbatere între oamenii domeniului. Cu certitudine însă, aşa cum ni se revelă după restaurare, pictura interioară de la Probota are toate virtuţile desăvârşirii artistice şi ideatice şi acele elemente, nu puţine, ce-i conferă unicitate. Vrăjita plăsmuire plastică se înfăţişează ca o lucrare şlefuită perfect precum un diamant din cele rare. Viziunea teologică, spun cunoscătorii, este cuprinzătoare. Frescele ce înveşmântă pereţii monumentali recreează scenă cu scenă, chip cu chip, întreaga minunată poveste biblică. Priveşti şi simţi de îndată un dinamism fremătător, o forţă compoziţională ce-i atributul marilor creaţii, o adâncă şi rafinată ştiinţă a colorismului pe spaţii ample. Senzaţia pe care o încearcă privitorul este aceea a unirii cu Hristos, cu îngerii, sfinții şi apostolii Săi. Se petrece de îndată o îndumnnezeire a fiinţei. Se spune adeseori, când în icoane puterea de transfigurare atinge subli­mități, că sfinţii vorbesc. La Probo­ta toate cele alcătuitoare ale lăuntrului bisericii grăiesc. Pereţii aici nu-s doar zidire rece şi groasă de cetate, ci se metamorfozează ca într-o înminunare în Ierusalim, Galileea, Tabor, Golgota, Ierihon şi aşa mai departe. Succesiunea scenelor concepute simfonic este rezultatul, cum observa cu pătrundere şi competenţă Tereza Sinigalia, cercetătorul care s-a ocupat de studiul iconografiei de la Probota, unei înţelepte structurări teologice. Se bănuiește că a fost gândit de Grigore Roşca, al cărui chip îl găsim zugrăvit în biserică, egumen în anii pictării şi apoi Mitropolit al Moldovei. Acesta este cel care a iniţiat programul de pictură interioară şi exterioară din Moldova rareşiană, ce s-a realizat cu rigoare şi iscusinţă, născându-se astfel un veritabil tezaur cu valoare universală. Ideaţia acestei iconografii, mai mult ca sigur de sorginte Grigore Roşca, a căpătat la Probota măiastră întrupare artistică. Na­rația, înfăptuită prin scene mari, adecvate monumentalităţii construcţiei, dar nelipsită de savoarea detaliului semnificativ, realizat cu artă de miniaturist de clasă, este depănată cu o artă de regizor de saga cinematografică. Scenele curg din unele în altele şi te iau sub stăpânire prin seducţia poveştii şi expresia cuceritoare. Contempli captivat şi te întorci luat parcă de un covor fermecat cu milenii în urmă. Te împărtăşeşti din istoria cea veche şi eternă. Trăieşti în acel timp îndepărtat şi te veşniceşti. E un miracol ce se petrece şi care va dura cât vor fi lumea şi pământul.

 Aşa o minune trebuie văzută pentru ca sufletul nostru să se cuminece. E ceea ce se străduiesc să facă zi de zi măicuțele de la Mănăstirea Probota. Râvna lor e aceea de a arăta lumii frumusețea fără de pereche a acestui așeză­mânt. Refăcut cu atâta profesionalism sub egida UNESCO, Probota are nevoie de un acces mai lesnicios ca să poată fi vizitată de cât mai mulţi oameni. Un astfel de drum s-ar putea construi de la Cristești, din calea rutieră europeană, prin Tătăruși, preţ de 15 kilometri. Cele două consilii ju­dețene, Suceava şi Iaşi, ar trebui să coopereze ca să acceadă la fondurile europene. De vor proceda în acest mod, vor finaliza cu adevărat şi fericit programul interna­țional de punere în valoare a tezaurului de simțire românească de la Probota.