Cu ce se hrănesc copiii noştri

Trăim într-o lume în care copiii noştri se hrănesc cu „chips-uri“, „cola“ şi „jetix“, iar aceasta se întâmplă cu acordul total al părinţilor. Societatea capitalistă care a pătruns în ţara noastră în ultimii ani a început să culeagă victimele din rândul adulţilor şi al tinerilor. Dacă din punct de vedere economic se spune că societatea de tip capitalist este cea mai bună orânduire pe care a reuşit să o creeze omul, nu se poate face aceeaşi afirmaţie şi din punct de vedere spiritual. Provocările la care sunt supuse toate categoriile sociale sunt imense, deoarece avem de-a face cu un duşman nevăzut, care reuşeşte să ia în captivitate chiar pe cei mai isteţi dintre noi. Nici nu-ţi dai seama când ai devenit rob al ratelor la bănci, al asigurărilor pe care trebuie să la plăteşti etc., iar prin aceasta te descoperi a fi o mică rotiţă a marelui angrenaj al lumii. Riscul de a fi aruncat afară din sistem, o dată ce nu mai poţi funcţiona la randamentul cerut, este tot la fel de cert.

Reflectând asupra provocărilor la care trebuie să facă faţă tinerii de azi, în comparaţie cu tinerii de ieri, diferenţele ce pot fi constatate sunt uluitoare. În timp ce pentru tinerii veacurilor trecute lumea se sfârşea la marginea satului din care proveneau, sau mai continua până la oraşul cel mai apropiat, tinerii de azi pot să ia contact direct cu întreaga lume prin intermediul internetului şi al antenelor parabolice. Aceasta este o schimbare de paradigmă fundamentală, pe care noi o categorisim plecând de la conceptul de globalizare. Navigarea pe internet te pune în contact, copil fiind, cu întreaga realitate a lumii, iar elementele negative fac parte din aceasta. Ispite de tot felul, reclame îmbietoare, simţurile aţâţate la maximum sunt provocări în faţa cărora copiii şi tinerii noştri cu greu pot să reziste. Toate acestea vin însă, atunci când personalitatea lor nu este încă formată, iar reperele şi sistemele de valori nu au fost fixate.

Ne aflăm astfel într-o totală exterioritate a lucrurilor, iar timpul pentru a se privi pe ei înşişi nu mai există. Tinerii veacurilor trecute, trăiau într-o lume care nu-şi pierduse încă raportarea la transcendent, la valori pe care le primeau în familie şi din care îşi proiectau mai departe viaţa. Familia satului românesc era una a comuniunii membrilor săi. Timpul postului era acum câteva veacuri mai uşor. În Rusia se închideau teatrele şi măcelăriile, întreg poporul intrând în atmosfera Postului Mare. În zilele noastre, un tânăr care să reziste întregilor tentaţii ale lumii, care se manifestă atât de dezinvolt mai ales înainte de Paşti şi de Crăciun, este o raritate ce greu poate fi preţuită. Azi, tinerii noştri sunt singuri în faţa televizoarelor şi a calculatoarelor, în timp ce părinţii muncesc pentru a câştiga bani, de care ei, cel mai adesea, nu au nevoie. Astfel, prin cablurile care ne intră în casă nu mai este nevoie să ieşim afară, pentru că întreaga lume intră în casa noastră, cu exterioritatea ei.

Copiii noştri au nevoie de comuniune, de iubire, de timp, care este unul dintre limbajele fundamentale ale iubirii.

Dacă mărturisim că toată puterea şi măreţia omului constă în saltul în transcendent, care de fapt trebuie făcut pentru a te introduce şi mai adânc în profunzinea şi taina lumii, atunci trebuie să căutăm să-i învăţăm şi să-i ajutăm pe copiii noştri să facă astfel de salturi către cer, unde să-i întâlnească pe îngeri şi pe Sfinţii Bisericii, adevăratele modele într-o lume a non-modelelor. Sărbătorile Bisericii sunt momente în care spiritul se deschide către transcendent, arătând voinţa adâncă de a trăi a oamenilor, manifestată prin înlăturarea zădărniciei timpului.

Să-i înţelegem astfel pe copiii noştri ca fiind unici şi separaţi de noi, dar să nu-i privăm de bucuria întâlnirii cu Dumnezeu în Biserică şi a comuniunii laolaltă cu noi în sărbătoare. Tinerii se tem în perioada adolescenţei de eşec mai mult decât apreciază succesul, pentru că stima de sine este, uneori, devalorizată. Comunicând cu tinerii noştri, ascultându-le problemele, transmiţându-le valorile eterne creştine, îi ajutăm să-şi depăşească limitele, dându-le entuziasmul necesar creaţiei, acţiunii şi implicării, iar astfel contribuim nu numai la intergarea lor în comunitatea noastră, ci şi la propăşirea binelui comun. Este nevoie, ca pe lângă „chips-uri“, „cola“ şi „jetix“ să-i provocăm pe tinerii noştri la o viaţă curată alături de sfinţii lui Dumnezeu, de îngeri, crescând cu rugăciune, anafură, aghiazmă şi împărtăşanie. Ei trebuie să înveţe de la noi că nici o viaţă nu-i aşa de frumoasă ca viaţa cu Dumnezeu.