Cum se profilează religia în primul secol al mileniului al III-lea (II)

Cum se profilează religia în primul secol al mileniului al III-lea (I)

Protestul, prezent mai ales în rândul tinerilor evrei, vizează o reîntoarcere la "ortodoxia" iudaică, având ca suport principal conservarea rădăcinilor propriei identităţi. Acest aspect e foarte vizibil mai ales în cadrul comunităţilor din străinătate, unde teama de a fi asimilaţi este, în mod firesc, cu mult mai puternică decât în Israel.

Inclusiv în spaţiul creştin, chiar dacă nu în întregul său, regăsim, dincolo de tendinţa dominantă spre secularizare, sau cel puţin spre indiferenţă religioasă, o căutare după noi valori spirituale. Această căutare este tot o formă de protest faţă de materialismul atotputernic, împotriva luptei pentru realizarea strict personală, aici şi acum, ca şi împotriva agresivităţii în planul vieţii sociale. Această năzuinţă după o nouă spiritualitate şi noi "oferte" religioase sau neoreligioase vine, desigur, pe fondul vidului spiritual pe care-l resimte omul în societatea de azi şi pe care doreşte să-l umple. Omul de azi nu se mai întoarce, prin urmare, decât arareori la valorile morale şi religioase consacrate ale Bisericii, ci caută altele noi, care ulterior se dovedesc, de multe ori, a fi incompatibile cu mentalitatea, cultura şi disponibilităţile sale interioare.

Eşecul parţial al vechii lumi guvernate de forţa tradiţiei n-a condus doar la criza cunoscută de religie, ci şi la o criză similară a raţiunii. Şi lucrul acesta e cu atât mai grav, cu cât, după cum se ştie, din perioada Renaşterii, dar mai ales din "Epoca Luminilor", credinţa şi raţiunea au întruchipat totdeauna cei doi poli contrapuşi, aflaţi într-o dialectică permanent complementară. Ignorarea acestui model al culturii occidentale în secolul al XX-lea avea să conducă la subminarea atât a credinţelor religioase tradiţionale, cât şi a concepţiei clasice despre raţiune.

Pe de altă parte, nu trebuie uitat că, dintotdeauna, religia a reprezentat un aspect fundamental şi permanent al experienţei umane. Încă din preistorie până astăzi, n-a existat nici o societate fără religie sau a cărei cultură să nu fi fost mai mult sau mai puţin influenţată de viaţa religioasă. Chiar în zilele noastre, în spaţiul creştin, anumite norme colective de viaţă, cum ar fi cronologia istorică şi structura calendarului, poartă din plin amprenta creştinismului. De asemenea, inclusiv întreaga noastră lume a conceptelor, a noţiunilor cu ajutorul cărora gândim şi ne exprimăm, codul etic pe care-l respectăm, chiar dacă într-o formă secularizată, provin din universul Revelaţiei biblice. Prin urmare, chiar dacă religia n-ar fi decât o "mare iluzie", aşa cum în chip nefericit se exprimă Freud, e limpede că lumea nu poate trăi fără ea.

Antropologi şi specialişti în istoria comparată a religiilor au arătat că anumite tipuri de comportament religios sunt comune tuturor societăţilor umane şi că ele exprimă diferite experienţe fundamentale ale omenirii. În primul rând, trebuie amintită experienţa credinţei, în forma sa cea mai generală şi universală: nu există nici un om care să nu creadă în ceva, într-un principiu care-i transcende propria sa fiinţă limitată, fie că e vorba de un Dumnezeu, de o ordine cosmică ce guvernează totul, de ştiinţă sau progres, de o forţă a destinului, de o forţă a naturii sau de domnia hazardului însuşi. După aceea, alături de credinţă, mai există un al doilea element care ţine de experienţa religioasă, şi anume ritualul, care nici el nu dispărea şi nu va dispărea niciodată din istoria lumii. Ba dimpotrivă, antropologii şi fenomenologii religiei subliniază că tocmai ritualul e acela care conferă substanţă experienţei religioase şi ordine omului religios. Şi nu în cele din urmă, mai există şi va mai exista totdeauna un punct în care se regăsesc absolut toate religiile, şi anume sentimentul că lumea în care trăim are un sens, că ea înseamnă ceva şi că, până la o anumită limită, omul este mandatat să descopere, să descifreze acest sens. Fireşte, acest sentiment se află în contradicţie cu experienţele noastre cotidiene, şi anume tocmai pentru faptul că se contrapune percepţiilor noastre negativiste privind realitatea lumii.

Dincolo de toate acestea, conştiinţa religioasă ne va ajuta să intuim că viaţa şi lumea în general nu pot fi doar produsul simplelor noastre experienţe senzoriale. Aşa se şi explică faptul că, în societatea occidentală, năzuinţa după noi valori spirituale, la fel ca setea după izvoarele propriei tradiţii din civilizaţiile non-europene, va creşte în viitor mereu în intensitate.