Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Cunoaștere și mântuire

Cunoaștere și mântuire

Un articol de: Nicușor Deciu - 13 Ian, 2020

Potrivit modelor culturale, lucrurile care captează interesul oamenilor se schimbă odată cu trecerea timpului și e absolut firesc să se întâmple așa atunci când este vorba despre lucrurile ce cad sub simțuri sau sub incidența cunoașterii raționale, într-un cuvânt, atunci când vorbim despre cultura omenească. Însă, atunci când intră în discuție învățătura de credință, schimbările punctelor de interes ar trebui să trezească nedumeriri și problematizări. Spre pildă, se poate distinge astăzi un interes crescând, în domeniul teologiei academice, pentru cunoaștere în general, dar și în special pentru aceea care provine din varii domenii ale științelor contemporane, cu scopul de a fi folosite drept argumente care să sprijine discursul teologic sau chiar de a așeza în paralel și a compara diverse descoperiri ale științei cu adevărurile tradiției ortodoxe. Aceste propensiuni par a eclipsa, cel puțin în anumite cercuri, preocuparea fundamentală a teologiei ortodoxe pentru mântuirea sufletului și, în strânsă legătură cu aceasta, pentru cunoașterea lui Dumnezeu. Astfel, se pare că studiul teologic virează spre un statut în care se identifică mai mult cu o necontenită acumulare de idei decât cu o artă a mântuirii.

Poate părea surprinzător pentru unii, dar există în această ten­dință, bine intenționată de altfel, o primejdie deloc neglijabilă, anume aceea de a gira indirect un anumit soi de „neovarlaamism”, care să ne îndepărteze pe nesim­țite de adevărul credinței. Și pentru a lămuri această opinie, aș aminti faptul că în cadrul celebrei dispute isihaste dintre Sfântul Grigorie Palama și Varlaam, acesta din urmă afirma următoarele lucruri, care la prima vedere par a exprima un simplu spirit avangardist și pe care, dacă le analizăm mai atent, par a semăna în esență destul de mult cu anumite ten­dințe contemporane: „Scripturile celor inspirați de Dumnezeu și înțelepciunea din ele au același scop cu înțelepciunea ce provine din științele profane. Căci în toate e același adevăr, fie că e dat apostolilor de către Dumnezeu direct de la început, fie că îl aflăm noi prin studiu”. 

Iar la aceste afirmații ale lui Varlaam, Sfântul Grigorie a dat următoarea replică, pe care tra­diția ortodoxă o socotește inspi­rată: „Afirmația că înțelepciunea profană contribuie la cunoașterea lucrurilor este justă. Dar nu e identică cunoașterea lucrurilor cu înțelepciunea pe care a dat-o Dumnezeu prorocilor și apostolilor. Aceasta este Duhul Sfânt. Iar de Duhul Sfânt nu se împărtășesc egiptenii, chaldeii și elinii, nici păcătoșii de azi, oricâtă știință ar avea. El n-a locuit nici în Aristotel, nici în Plotin”. Și puțin mai departe adaugă: „Descoperirile altora, chiar de ar fi adevărate, nu contribuie la mântuire. Să fim siguri că nimic din ce e necesar și folositor la mântuire nu lipsește din învățătura Duhului Sfânt”. 

Deși lămuririle Sfântului Grigorie sunt extrem de edificatoare, ar mai putea să se nască în mintea unora o întrebare: Oare Biserica se opune cunoașterii? Nicidecum! Aceasta pentru că însăși nevoința mântuirii reprezintă o experiență a harului Duhului Sfânt și presupune o cunoștință, numai că de un alt ordin, care vizează, în principal, lucrările lui Dumnezeu. Aceasta este cunoașterea ca dar al Sfântului Duh, diferită de cu­noașterea ca dar natural, prezentă și în descoperirile științei. Însă caracteristicile acestei cunoaș­teri le vom aborda într-un material viitor. 

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Grigorie Palama