„Cuvânt înainte“ despre o escrocherie lingvistică

▲ „deschiderea largă a Moldovei către lumea europeană, întâi de toate către România, a îmbogăţit vocabularul moldovenesc cu numeroase noţiuni, forme şi sensuri care, până în 1990, nu erau cunoscute“ ▲

Prin referirea la „limba moldovenească“, în Acordul privind facilitarea emiterii vizelor şi Acordul de readmisie, încheiate recent între CE şi R. Moldova, ,,Dicţionarul Moldovenesc-Românesc“ al lui Vasile Stati, de la Chişinău, reintră în actualitate. Pentru că dacă paragraful cu pricina există, atunci e clar că UE recunoaşte existenţa ,,limbii moldoveneşti“, chiar dacă, oficial, România neagă acest lucru, susţinând că în relaţiile bilaterale nu poate fi invocată folosirea susnumitei limbi declarată limbă de stat de către autorităţile comuniste de la Chişinău.

Răsfoind paginile acestei ediţii de buzunar, care are doar 19.000 de cuvinte, faţă de minimum 50.000, cât conţine un dicţionar uzual, eurolingviştii, europarlamentarii şi euroanaliştii de tot soiul nu pot să nu remarce, dincolo de tentativa de revigorare a românofobiei, maşinaţiunea politică a unui demers ce dovedeşte amatorismul, incultura, aberaţia, grotescul, prostia şi sfidarea bunului simţ. Pentru că aşa-numitul dicţionar pare mai degrabă o rătăcire sau, în cel mai fericit caz (dacă există aşa ceva), un dicţionar dialectal, iar nu unul al echivalenţelor între două limbi. E de mirare deci, cât şi cum va fi el de folos comisarilor europeni în deplasările lor în cele două ţări surori.

De exemplu, potrivit ilustrului deputat comunist, românii - a şasea minoritate în Republica Moldova, conform concepţiei politicii de stat de la Chişinău (după ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgar şi evrei) - n-ar şti că „bişniţă“ înseamnă afacere necinstită şi la Chişinău, şi la Bucureşti. Sau că articolul vestimentar „cravată“ este totuna cu arhaicul „gâtlegău“. Apoi, în lipsa acestei ,,academice“ lucrări, moldoveanul de peste Prut, vorbitor de ,,limba moldovenească“, nu va pricepe ce înseamnă ,,pod de flori“, ,,lider“, michimaos“ ori ,,suveranitate“. Pentru că, după cum susţin prefaţatorii, ,,deschiderea largă a Moldovei către lumea europeană, întâi de toate către România, a îmbogăţit vocabularul moldovenesc cu numeroase noţiuni, forme şi sensuri care, până în 1990, nu erau cunoscute“. Nu-i de mirare deci, întrucât autorul bizarei „opere“ lexicografice nu este nici lingvist, nici istoric, cum se pretinde, când amestecă tot felul de cuvinte de provenienţă rusească cu terminaţie românească, cuvinte vechi şi cuvinte ce se regăsesc în limba română. Fără îndoială, studiile ,,de specialitate“ la facultatea istorico-filologică (sic!), secţia limba şi literatura moldovenească din cadrul Universităţii din Chişinău i-au fost de… mare folos.

Autor al unei alte aberaţii editoriale, tipărită sub titlul „Istoria moldovenilor“, prin care încearcă să ne demonstreze, din nou, diferenţa dintre limba română şi cea moldovenească, Vasile Stati a publicat, în 1974, prima sa monografie intitulată „Împrumuturi slave în graiurile moldoveneşti“, despre care, un alt românofob, pe nume S. Berejan, scria că „se deosebeşte în mod favorabil de lucrările premergătoare consacrate aceleiaşi probleme generale“. Menţionând că „tuturor unităţilor de vocabular li se dă o triplă interpretare: istorico-etimologică, lingvo-geografică şi una lexico-semantică“ numitul Berejan îl lăuda pe autor pentru modul cum ,,urmăreşte cu multă competenţă evoluţia sensului fiecărui cuvânt în parte“, concluzia sa despre opera ştiinţifică a lui Stati fiind una magistrală: „Autorul dă dovadă totodată şi de reale aptitudini de etimolog (în afară de cele de dialectolog): el urmăreşte în cunoştinţă de cauză căile de evoluţie şi modificările formale şi de sens ale unităţilor împrumutate în vederea stabilirii juste a etimonului, fapt care necesită serioase cunoştinţe de istorie şi de teorie a limbii“.

Mai târziu, în 1992, absolventul de studii ,,istorico-filologice“ de la Chişinău, susţine la Moscova, la Institutul de Etnografie „N. Micluho - Maclai“ al Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă teza de ,,doctor habilitat în ştiinţe istorice“, tratând, după cum se laudă el însuşi, ,,probleme de etno - lingvistică moldovenească“. Astfel că se impune cu necesitate ca UE să ştie că, împreună cu ultima sa lucrare - „Istoria Moldovei“, tipărită în 2002, în limbile moldovenească şi rusă, „Dicţionarul Moldovenesc-Românesc“ al lui Stati reprezintă ,,încununarea unor preocupări ştiinţifice de-a lungul câtorva decenii“, cum îl caracteriza recent o publicaţie literară filorusă din capitala R. Moldova.

În fapt, cererea constantă (şi consecventă) a liderilor de la Chişinău de a obţine sprijin pentru „moldoveni în efortul lor de edificare a unui stat independent şi de utilizare a noţiunii «limba moldovenească» drept element al identităţii naţionale ori solicitarea, an de an, pentru închiderea şcolilor cu limba de predare română“ - ca să ne referim la cel puţin două exemple pe care le avem acum la îndemână -, ca şi apariţia acestei lucrări cu profund caracter antiromânesc ar fi trebuit să surprindă Uniunea Europeană, prin grotescul situaţiei, şi să provoace zâmbete ironice în capitalele ţărilor civilizate. Din nefericire, însă, şi această situaţie ascunde o dramă. Drama unui popor despărţit de vicisitudinile istoriei şi căreia epigoni politici încearcă să-i ofere o legitimitate. Iar caricaturii de dicţionar româno-român, ce are pe copertă harta României Mari, peste care este scris „limba moldovenească“, este, de fapt, rezultatul celor 16 ani de manipulare, în care basarabenii din stânga Prutului au fost transformaţi, din fraţi români, în cetăţeni străini, în speţă, moldoveni.

Interesant (şi, probabil, puţin observat până în prezent) este şi faptul că pe pagina tehnică a volumului finanţat de Guvernul Republicii Moldova, în loc de „Dicţionar Moldovenesc-Românesc“, cum apare titlul pe coperta maculaturii editată la Chiţinău , scrie: „Dicţionar moldovenesc explicativ“. Nici în „Cuvântul înainte“, ce prefaţează volumul tipărit la o tipografie centrală din Chişinău, nu apare titlul de pe coperta întâi, deci nici un indiciu că ar fi vorba despre un dicţionar între două limbi.