Cuvintele și viața

Părinții pustiei construiesc o viziune unitară despre om și felul în care se cuvine să trăiască acesta în lume. Un cuvânt puternic, revelator în această direcție a fost rostit de Avva Isidor Pelusiotul. Bătrânul, spre deosebire de marea majoritate a călugărilor egipteni, era un om educat, care practicase sofistica înainte de a fi preot. Iar detaliul acesta este important pentru a putea înțelege mai bine gândul care deschide seria apoftegmelor ce îi sunt dedicate. „Avva Isidor Pelusiotul zicea că viața fără cuvânt folosește mai mult decât cuvântul fără viață. Prima tace și zidește; al doilea strigă și tulbură. Dar când cuvântul și viața merg împreună, alcătuiesc imaginea întregii filosofii.”

Avva Isidor Pelusiotul era un om care avea exercițiul folosirii cu multă abilitate a cuvintelor. Până la urmă, aceasta era caracteristica predominantă a sofiștilor, cu care au și rămas în istorie. Erau oamenii care se pricepeau să folosească vorbele, care știau să exploateze forța gândirii și a expresiei. Dar în clipa în care explorezi puterea cuvintelor, ajungi inevitabil să te izbești și de limitele lor; de blocajele în comunicare; de incapacitatea de a transmite ceva în mod real și nealterat. Cu această experiență acumulată în afara Bisericii ajunge Avva Isidor Pelusiotul să înțeleagă limpede că este nevoie de ceva în plus. Cuvintele nu fac decât să exprime, iar uneori chiar să dubleze viața. Însă viața, în ­curgerea ei, are o forță modelatoare inegalabilă. Nu există propovăduire mai eficientă decât întruparea în propria viață a cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este cu adevărat contagioasă, iradiază. Sfinții sunt cei care generează adevărate mișcări duhovnicești, schimbă și transfigurează culturi și civilizații. Vorbele se prăbușesc adesea cu zgomot, lipsite de vlagă, fără puterea de a schimba ceva. Modul cel mai eficient în care poți deprinde viața duhovnicească este prin contagiune, direct de la cei care o trăiesc. Pe acest mod de învățare se bazează întreaga cultură monahală, în care ucenicii nu învață atât de mult din cuvintele bătrânilor, cât primesc de pe urma șederii în preajma lor.

Și totuși, cuvintele nu sunt de lepădat. Sau mai bine spus, cuvintele sunt lipsite de putere în clipa în care se desprind de viață, devin independente. Cuvintele își pierd viața când construiesc ele o lume paralelă, lipsită de substanță. Cuvintele mor atunci când devin mincinoase și ajung simple instrumente de manipulare în mâna puterii. Cuvintele, pentru a nu decădea la statutul de simple sunete fără vigoare, au nevoie să fie confirmate permanent de experiența proprie.

Imaginea întregii filosofii este, pentru Avva Isidor Pelusiotul, întâlnirea dintre cuvânt și viață. În lumea noastră, cuvintele au tendința să devină independente, sunt produse de larg consum, livrate de mass-media, se revarsă necontenit pe toate canalele, sunt emise fără destinatari preciși și lipsite de consistență. În această lume, comunicarea autentică devine tot mai importantă, iar setea de adevăr crește. Mesajul Avvei Isidor se adresează în primul rând creștinilor, care în mod ­firesc vor să vorbească despre credința lor. Este ca un semnal de alarmă tras pentru a atrage atenția că, pentru a putea fi în adevăr atunci când vorbești ­despre credință, e nevoie să fi căutat înainte, cu toată ones­titatea, să trăiești această credință și să o fi integrat ca pe un fapt de viață.