„De vom căuta pe Dumnezeu, ni Se va arăta nouă“

Acest cuvânt al avvei Arsenie ne duce în chiar inima spiritualităţii şi asceticii creştine. E nevoie însă pentru început să contextualizăm cuvântul bătrânului. Apoftegma aceasta, a 10-a, este introdusă simplu de formula "zis-a iarăşi", ceea ce ne trimite la apoftegma anterioară, care are o mai amplă introducere: Un frate a rugat pe avva Arsenie, ca să audă de la el cuvânt. Putem înţelege că şi acest cuvânt al călugărului Arsenie, ca şi cel anterior, vine ca răspuns la întrebarea directă a unui frate din comunitatea monahală. Vedem deci, încă o dată, că vorbele bătrânilor pustiei nu sunt gratuite, nu se aruncă în vânt, nu se face paradă cu ele. Sunt atent drămuite şi livrate doar celor care le caută aprins şi au disponibilitatea să le pună în practică.

De ce spuneam însă că afirmaţia avvei Arsenie ne duce în inima spiritualităţii creştine? Pentru că vederea lui Dumnezeu, îndumnezeierea, este ţinta întregii nevoinţe, scopul oricărei asceze. Niciodată înfrânarea pustnicilor şi luptele lor, uneori supraomeneşti, nu au fost căutate per se. Asceza nu urmăreşte dobândirea unor calităţi sau puteri pentru uzul egoist al călugărilor. Renunţarea a avut totdeauna în centru dorinţa unei reale întâlniri cu Dumnezeu. Pe această dorinţă întemeiază arhim. Emilianos Simonopetritul ascultarea: anume pe credinţa că îndrumătorul tău a văzut pe Dumnezeu şi urmând poveţele lui, vei ajunge şi tu la o experienţă similară.

Un lucru este foarte clar în tot Patericul. Călugării despre care ni se vorbeşte povăţuiesc călăuziţi de Duhul Sfânt şi în baza experienţei lor personale. Mult mai târziu, Sfântul Siluan Athonitul, într-un dialog cu un pustnic rus, anume Stratonic, i-a pus acestuia întrebarea: cum vorbesc cei desăvârşiţi? Stratonic nu poate răspunde, prin urmare Sfântul Siluan zice: Cei desăvârşiţi nu grăiesc decât ce le dă lor Duhul să grăiască. E un cuvânt greu de purtat, dar care rezumă tradiţia îndrumării duhovniceşti. În această tradiţie erau înrădăcinaţi şi sfinţii cei mari ai pustiei egiptene, între care şi Sfântul Arsenie. Cuvântul său sintetizează experienţa pustiei într-un mod simplu, concis şi fără înflorituri. Dumnezeu ni se va arăta, dacă Îl vom căuta.

Căutarea lui Dumnezeu este căutarea vederii Lui, a întâlnirii cu El. Dar vederea nu este rezultatul imediat şi direct al eforturilor personale ale asceţilor. Este darul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea Arsenie nu spune că dacă Îl vom căuta pe Dumnezeu Îl vom găsi, ci spune că ni se va arăta. Dumnezeu este Cel care Se descoperă, nu este descoperit. Găsim aici o foarte puternică accentuare a calităţii de Persoană a lui Dumnezeu, de partener în viaţa duhovnicească.

Acelaşi accent îl găsim şi în partea a doua a cuvântului Sfântului Arsenie: dacă Îl vom ţine, va rămâne cu noi. Sinergia, împreună-lucrarea dintre Dumnezeu şi om este mai pregnant pusă în evidenţă. Acesta este modul tainic şi foarte viu în care se petrece întâlnirea cu Dumnezeu.