Despre lebedele care se văd elefanţi

Dacă doriţi să vedeţi un tablou celebru este suficient să căutaţi în colecţia cunoscutului Salvador Dali. Una dintre capodoperele sale se numeşte „Lebede reflectându-se ca elefanţi“, unde veţi vedea trei lebede care, oglindindu-se în apă, apar ca trei elefanţi. Motivul pentru care am ales această alegorie este foarte simplu: constituirea unui preambul al unei discuţii pe tema morţii lui Michael Jackson.

Nu zâmbiţi, ştiu că vi se pare că nu are nici o legătură, sau poate doar cu sosiile sale, care împânzesc lumea. Michael nu a murit de fapt, deoarece mai sunt încă zeci de oameni capabili să-i imite la perfecţie mişcările, cântecele sau zâmbetul. Poate fi oricând înlocuit şi sunt surprins că organizatorii concertelor londoneze nu au luat încă în calcul o astfel de soluţie pentru show-urile rămase fără personajul principal. Nu doresc să fiu privit drept o persoană ironică, Michael Jackson a fost un artist inegalabil, care a lăsat moştenire un gen muzical renăscut, dar, mai presus de toate, ne-a oferit un exemplu de fidelitate faţă de meseria aleasă. Un lucru rar în lumea vedetelor.

Haideţi să trecem la problema sosiilor. La lebedele care se reflectă ca elefanţi. Ceea ce nu realizează „lebedele“ în realitatea concretă este faptul că ele nu sunt elefanţi de fapt, ci rămân în continuare lebede. Chiar dacă în oglindă eu văd sosia perfectă a lui Michael Jackson, eu nu sunt de fapt Michael Jackson. Atunci când megastarul a murit, acestor lebede nu le-a venit să creadă că nu au murit odată cu el, că nu au putut să dispară în acelaşi moment. Întrupare perfectă a idolului râvnit, nu au reuşit să se ridice „mistic“ la puterea de a trece la cele veşnice împreună cu modelul absolut. Este de nepătruns durerea interioară atunci când observi că mai mult de 12 oameni s-au sinucis atunci când au aflat de moartea cântăreţului preferat. Elvis, Sinatra şi alţii au avut şi ei discipolii lor credincioşi. Pentru Dali nu am auzit încă de vreun caz, dar nu este prea târziu...

Am mai scris şi în alte dăţi despre acest concept al imitării perfecte a unei persoane şi risc să mă repet în ceea ce spun acum. Nu putem fi unul şi acelaşi lucru cu o altă persoană! Nici măcar cu cea mai apropiată de inima noastră. Nu pot fi identic cu soţia, şi nici soţia cu mine, dar putem fi complementari. Admiraţia trebuie să se oprească la păstrarea exemplului celuilalt şi complementaritate, dar este inutil să se materializeze în jertfe. Suntem creaţia lui Dumnezeu, lebedele Lui... de ce încercăm la nesfârşit să ne transformăm în elefanţi? Dacă îmi este permis, aş spune că imitatorii absoluţi sunt persoane care vor să rămână la nivelul răţuştii urâte, în loc să evolueze la rangul de lebădă. Degeaba te crezi elefant, nu vei reuşi decât să îţi ratezi scopul de a deveni o lebădă împlinită! Aşa cum spunea şi Nae Ionescu, omul este singura creatură care îşi poate rata împlinirea, raţa, spre exemplu, nu ştie ce rost are împlinirea pe lume. Poate că ne este greu să acceptăm trecerea la cele veşnice a unei persoane pe care o apreciem, dar de aici şi până la a considera că ai murit şi tu odată cu ea este cale lungă. Este momentul să ne trezim, fani ai lui Michael Jackson! Oamenii sunt nemuritori, iar moartea reprezintă o trecere, dar una este să mori din cauze naturale şi alta să te sinucizi. Care este motivul pentru care trebuie să te sinucizi atunci când o persoană dragă pleacă în lumea drepţilor? Doar inspiraţia satanică, pur vicleană că nu mai reprezinţi nimic fără ea...

Suntem toţi lebede frumoase... haideţi să încercăm să nu devenim elefanţi urâţi, nu de alta, dar putem ajunge să ne ratăm scopul. Ţineţi minte ceea ce spune Biserica: „Omul nu poate deveni necreat prin nici o transformare“, iar aici intervine completarea: omul nu poate deveni decât ceea ce este, propria persoană, nu o altă persoană concretă, reală, palpabilă. Atunci când te transformi prin pocăinţă, evoluezi spre ceea ce eşti, nu spre ceea ce este Michael, sau Madonna, sau 50 Cent. Eşti tu însuţi. Lebăda cea mai frumoasă.