Din zori şi până seara

Unul dintre cuvintele cele mai pline de nădejde din Patericul egiptean este al avvei Alonios, care zice, abrupt şi fără nici o introducere: „Dacă omul vrea cu adevărat, din zori până seara ajunge după măsura dumnezeiască“ (Alonios 3).

Până să ajungem la această observaţie avem celelalte două apoftegme, care alcătuiesc un fel de suită a condiţiilor preliminare pentru ca voinţa să fie atât de eficientă cum ni se spune în fragmentul citat deja.

Prima dată este nevoie să fie găsită liniştea, prin însingurarea în Dumnezeu: „Dacă omul nu va spune mereu în inima sa: numai eu şi Dumnezeu suntem pe lume, nu-şi va găsi liniştea“ (Alonios 1).

A doua etapă ţine de lupta cu omul vechi, înlăturarea aluviunilor păcatului, a acumulărilor care, negrădinărite, ne alterează fiinţa. În acest sens, bătrânul evocă propria sa experienţă spirituală atunci când zice: „Dacă nu aş fi dărâmat totul, nu aş fi putut să mă zidesc“ (Alonios 2).

Cele două apoftegme prezintă condiţiile preliminare ajungerii „după măsura lui Dumnezeu“, fără însă a presupune o succesiune temporală de o anumită extensie. Altfel spus, deşi preliminare, ele totuşi ar putea fi integrate în acea zi, de dimineaţa până seara, când omul poate ajunge după măsura lui Dumnezeu.

Avva Alonios este cel care face cea mai optimistă estimare, cu toate că au fost şi alţi părinţi care s-au lovit de întrebarea privind timpul de pocăinţă necesar înaintea Domnului. O cunoscută povestire de acest fel se regăseşte la avva Pimen: „Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: «Am făcut un păcat mare şi vreau să mă pocăiesc trei ani». Bătrânul zice: «E mult». Fratele îi zice: «Dar un an?›› Bătrânul iarăşi: «E mult». Cei care erau de faţă zic: «Patruzeci de zile?» El răspunde «E mult» şi continuă «Eu spun că dacă omul se pocăieşte din toată inima şi nu mai continuă să facă păcate, Dumnezeu îl iartă şi în trei zile»“ (Pimen 12). O apoftegmă similară, ce conţine aproape aceeaşi succesiune temporală şi aceeaşi rezolvare, găsim la avva Sisoe (20). Toate aceste apoftegme se înscriu în lunga ofensivă declanşată de marii părinţi împotriva formalismului şi a reţetarelor duhovniceşti. O luptă pentru promovarea persoanei şi a căutării sincere. O zi de dimineaţa până seara sau trei zile sunt prea puţine repere temporale ferme. Ele sunt măsuri ale disponibilităţii lui Dumnezeu de a ierta, de a veni fără ezitare în întâmpinarea celor care vor să se recupereze, să se reintegreze în ritmul vieţii din casa Tatălui.

Faptul că Alonios spune că se poate ajunge la măsura dumnezeiască de dimineaţa şi până seara, iar Pimen şi Sisoe zic că sunt necesare doar trei zile de pocăinţă sinceră nu oferă nici o garanţie. Nu ni se pune la dispoziţie un ghid de procedură cu succes sigur. Ceea ce ni se oferă este nădejdea: nădejdea că Domnul nu are nevoie de prea mult timp să ierte, dacă noi vrem cu adevărat şi ne schimbăm viaţa.

În mod paradoxal, apoftegmele acestea luminoase şi pline de nădejde au în ele mai puţine certitudini decât reţetele imobile, care prescriu lungi ani de pocăinţă. Dintr-odată omul este responsabilizat mult mai mult, iar lui Dumnezeu Îi este redată libertatea de a ierta când socoteşte de cuviinţă. Poate mult mai grabnic decât am face-o noi, chiar de dimineaţa până seara.