Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Dobândirea păcii

Dobândirea păcii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 26 Oct, 2016

Părinții pustiei caută în retragerea, asceza și rugăciunea lor pacea făgăduită de Domnul: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (In 14, 27). Domnul dăruiește această pace, dar noi trebuie să avem contribuția noastră.

Avva Isaac, preotul de la Chilii, zice: „Niciodată nu am intrat în chilia mea cu gând rău împotriva vreunui frate care m-a supărat. Și m-am străduit să nu las pe nimeni să intre în chilia lui cu vreun gând rău împotriva mea”.

Pacea este un dar al Duhului Sfânt, dar pentru a putea primi și mai ales pentru a putea păstra acest dar este nevoie să menținem un mediu adecvat. Ca orice realitate duhovnicească, pacea este totdeauna fragilă, de o delicatețe deosebită, care se dobândește cu greu și cu mare ușurință se risipește. Pacea cu tine însuți este dependentă de pacea cu cei din jur. Nu poți să îți păstrezi liniștea în mijlocul unui război de uzură cu cei apropiați, măcinat de nemulțumiri, invidii și conflicte. Iar toate acestea se anihilează cel mai ușor înainte de a prinde rădăcini, înainte de a apuca să se învechească și să producă răni greu vindecabile.

În tradiția părinților ascetici, avva Isaac refuză să dea sfaturi sau să poruncească. Preferă să vorbească despre experiența lui personală și felul în care întrupează în cotidian învățătura creștină. Bătrânul mărturisește, așadar, despre modul în care trăiește el, viețuirea care s-a dovedit a fi eficientă. Dar ca să poți proceda la fel ca avva Isaac este nevoie în primul rând de trezvie, de atenție constantă la mișcarea gândurilor. Doar în felul acesta pot fi biruite gândurile rele la adresa celorlalți. Fricțiunile, conflictele sunt inevitabile chiar în mediile monahale, în cele în care creștinismul ar trebui să fie asumat până în detaliile cele mai mici ale vieții. Scopul nu este neapărat acela de a evita conflictele cu totul. Ar fi iluzorie o astfel de speranță. Trebuie minimalizate în schimb repercusiunile sufletești ale acestora. E nevoie să fie anihilate cât mai rapid gândurile rele la adresa celor care ți-au pricinuit vreo supărare.

În afara responsabilității față de sine și față de propriul suflet, există și responsabilitatea pentru ceilalți, pentru sufletele celor pe care poate că din neatenție i-am rănit. Dacă noi ne străduim să controlăm gândurile rele, la fel trebuie să venim în întâmpinarea fraților cărora le-am pricinuit vreo supărare. Aceasta este calea cea mai eficientă pentru menținerea păcii sufletești, pentru cultivarea unui dar al Duhului Sfânt, care cere din partea noastră exigență maximă. Și exigența aceasta nu este alta decât cea cuprinsă în porunca Domnului de a ne iubi vrăjmașii. Adică pe toți cei care ne produc supărări și suferințe. Și în aceeași măsură să învățăm a iubi și a ierta pe toți cei cărora noi înșine i-am rănit.