Dreptate și iertare

Nevoia de dreptate este adânc înscrisă în ființa noastră. Tocmai pentru ca suntem atât de orientați în jurul dreptății, virtutea aceasta poate foarte bine să fie parazitată de patimi și căutarea dreptății se poate transforma în nedreptate și egoism visceral.

Avva Sisoe, unul dintre marii bătrâni ai Patericului, primește la sine un frate care suferise o nedreptate. Acela îi zice: „Am fost nedreptățit de fratele cutare și vreau să îmi fac singur dreptate”. Bătrânul îl roagă, zicând: „Nu face asta, copile, lasă dreptatea în seama lui Dumnezeu”. Fratele nu poate primi cuvântul ascetului și insistă: „Nu sunt liniștit până când nu mă răzbun”. Sfântul Sisoe îi propune să se roage împreună. Prin urmare, se ridică amândoi și bătrânul zice: „Dumnezeule, nu mai avem nevoie de Tine, pentru că ne putem face singuri dreptate”. Cuvintele acestea îl ating la inimă pe fratele nedreptățit, așa încât acesta cade la picioarele bătrânului și îi spune: „Nu mă mai răzbun pe frate, iartă-mă, avvă”.

Sfântul Sisoe nu a făcut decât să reinterpreteze într-o manieră originală și liberă cuvintele rugăciunii Tatăl nostru: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Rugăciunea predată de Mântuitorul Hristos ucenicilor pune în relație nevoia de dreptate cu cea de iertare. Temperează căutarea drep­tății, care se poate transforma în dorință de răzbunare frenetică, ce riscă să scape de sub control.

De fiecare dată când rostim rugăciunea Tatăl nostru, ne amintim de cei care ne-au greșit nouă, însă facem asta în relație cu propriile noastre greșeli și neajunsuri. În felul acesta se creează echilibrul atât de necesar între nevoia de dreptate și cea de iertare. Dar, în clipa în care vrem să ne facem dreptate cu orice preț, îi spunem indirect lui Dumnezeu că nu avem nevoie de El. Că ne descurcăm foarte bine și pe cont propriu. Că felul în care Domnul guvernează această lume este nemulțumitor și că am ști noi mai bine cum să procedăm. Resorturile acestea nu sunt mereu exprimate, de aceea în momentul în care avva Sisoe le spune de-a dreptul produc un șoc, care îl determină pe fratele încordat să cedeze și să se smerească, lăsând dreptatea în mâinile lui Dumnezeu.

În ecuația dreptate și iertare, mereu trebuie introdusă o distincție suplimentară: aceea dintre căutarea dreptății pentru noi sau pentru aproapele. În privința căutării dreptății proprii, lucrurile sunt destul de simple și sunt reglate de pasajul din rugăciunea Domnească, citat mai devreme. Cât privește dreptatea pentru aproapele, acolo deja e mai complicat, pentru că nu suntem îndreptățiți să iertăm gre­șelile ale căror urmări nu le-am îndurat noi. Tocmai de aceea a face dreptate unui frate prigonit este o îndatorire spirituală, poate la fel de mare ca aceea de a ierta când ți-a greșit ție cineva.