Echilibrul Martei și al Mariei

La Avva Silvan există două apoftegme, care, privite împreună, pot să se lumineze reciproc. Avva Silvan era un mare mistic, cu extaze frecvente, pe care nu reușea să le ascundă, chiar dacă își dorea. La el a venit un frate, care, văzând frații că lucrează, i-a citat din Scriptură: „Nu lucrați pentru hrana pieritoare” (Ioan 6, 27), pentru că „Maria partea cea bună și-a ales” (Luca 10, 42). Bătrânul l-a primit pe frate și și-a trimis ucenicul să îi dea o chilie și o carte, fără nimic altceva. Seara, fratele l-a întrebat pe bătrân dacă nu cumva frații au mâncat în ziua respectivă. Iar ascetul a confirmat că au mâncat, iar pe el nu l-au chemat: „Fiindcă tu ești un înduhovnicit, nu ai nevoie de mâncarea asta pieritoare. Noi, oameni trupești fiind, vrem să mâncăm și de aceea lucrăm. Tu ți-ai ales partea bună, citind toată ziua și nepoftind hrană trupească”. Concluzia bătrânului, după ce fratele și-a cerut iertare, a fost că „Maria are neapărat nevoie de Marta, căci datorită Martei este lăudată și Maria”.

Marta și Maria se găsesc în fiecare dintre noi și relația lor este expresia echilibrului dintre viața contemplativă și cea activă. În cazul său, Avva Silvan rezolva în mod ingenios tensiunea dintre cele două tipuri de viață, dând prioritate spiritului. Când ucenicul său a fost plecat, iar el a trebuit să ude grădina, „a ieșit, și-a acoperit fața cu culionul și nu se uita decât unde punea piciorul. Tocmai atunci venea un frate la dânsul și, zărindu-l de departe, se întreba ce face. Intrând, l-a întrebat: Spune-mi avva, de ce udai grădina cu fața acoperită cu culionul? Bătrânul îi zice: Copile, ca să nu vadă ochii mei copacii, iar mintea să se smulgă de la treaba ei privindu-i”.

Avva Silvan arată cum este posibil să împaci în propria ta viață dimensiunea contemplativă și cea activă, dând cu totul prioritate contem­pla­ției. Ascetul își îndeplinește obliga­țiile rămânând pe mai departe concentrat în rugăciune, controlând simțurile cu multă autodisciplină și detașat de cele materiale, dar fără să le desconsidere. În felul său, ascetul ne arată că cele materiale nu trebuie ignorate, însă nici nu trebuie să ne livrăm lor total, uitând de cele spirituale.

Dincolo de aceste detalii se mai poate observa permanenta creativitate a Avvei Silvan, care găsește soluții ingenioase atunci când trebuie să învețe pe cineva sau când are nevoie el însuși să rămână în pace și în echilibru.