Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Editorial: „Problema ţigănească“ şi soluţia italiană

Editorial: „Problema ţigănească“ şi soluţia italiană

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 11 Noi, 2007

Se pot spune multe despre nenorocirea provocată de cetăţeanul român de etnie rromă care a înspăimântat Roma, Italia şi România. Că este o faptă regretabilă, că nu este corect ca un incident provocat de o persoană, faţă de care legea italiană se va pronunţa, să se răsfrângă asupra unei naţiuni. Se poate spune că tragicul incident a fost speculat politic de un primar al Romei aflat în opoziţie, cu mari ambiţii de a deveni prim-ministru. Se mai poate spune, de asemenea, că actul de tâlhărie al cetăţeanului român, finalizat cu decesul victimei, a fost urmat de acţiuni ale guvernului italian, de expulzare a cetăţenilor comunitari numai pe baza unui ordin semnat de prefecţi, care pun sub semnul întrebării unul dintre principiile Uniunii Europene: libertatea de circulaţie a locuitorilor ei.

În acelaşi timp, voci mai puţin isterizate de acest incident spun că întâmplarea ar fi putut fi evitată dacă municipalitatea Romei nu tolera, de ani buni, fără nici un control, tabere de rromi la periferia oraşului. Şi în presa românească, după primele zile de relatări sub imperiul emoţiei, s-au mai aşezat apele şi a început ceea ce sperăm să devină o dezbatere publică serioasă privind „problema ţigănească“, despre care nu avea curajul nimeni să vorbească deschis, mai ales într-o intervenţie televizată, pentru că s-ar fi înregistrat imediat o reclamaţie la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării. Iar dacă nu se putea vorbi, cum se putea rezolva această problemă care, iată, se transformă într-o criză, după cum vedem?

Ceea ce nu înţeleg reprezentanţii ONG-urilor care apără pe mulţi bani şi cu un partizanat inflexibil drepturile minorităţii rrome este că asumarea problemei şi derularea unor măsuri clare de integrare a ţiganilor ar fi o bătălie pe jumătate câştigată. Cu toţii suntem de acord că trebuie făcut ceva pentru a-i scoate pe minoritarii rromi din sărăcie, că e nevoie de un program ferm (şi obligatoriu!) de alfabetizare a acestora, că trebuie să dispară căsătoriile între copii de 11-14 ani (prezentate cu rânjete lubrice, de către unii lideri rromi, ca fiind „logodne“), care din punct de vedere legal duc la săvârşirea infracţiunilor de întreţinere de relaţii sexuale cu minore, iar din punct de vedere social produc traume puternice tinerelor „mame“ şi o imagine dezastruoasă a acestei minorităţi printre europenii mileniului trei.

Pornindu-se de la principiul generos care urmăreşte protejarea prin toate mijloacele a minorităţilor etnice, de prezervare a tradiţiilor, culturii, obiceiurilor, stilului de îmbrăcăminte, bucătăria tradiţională etc., Europa a încercat să se aplece cu atenţie şi asupra minorităţilor rrome (mai ales) din ţările est-europene. Astfel, în ultimul deceniu, în România s-au alocat sume importante de bani, s-au demarat programe educaţionale, s-au înfiinţat locuri speciale la facultăţi numai pentru candidaţi de etnie rromă, s-a încurajat activitatea ONG-urilor care urmăresc respectarea drepturilor minorităţii rrome. Parlamentul României, de asemenea, a adoptat o legislaţie în domeniu, aliniată la normele UE. Cu toate acestea, percepţia minorităţii rrome, atât în sânul populaţiei majoritare româneşti, dar şi în ţările europene, este la un nivel îngrijorător, în ciuda tarafurilor ţigăneşti care dau spectacole cu casa închisă prin capitalele Europei şi a eforturilor ONG-urilor specializate, care nu au reuşit decât să înregistreze o victorie simbolică de dicţionar, prin care au impus utilizarea în mass-media a termenului de „rrom“ în locul celui de „ţigan“, considerat a avea conotaţii peiorative.

Abia acum se vorbeşte despre „problema ţigănească“ cu alt ton decât cel ipocrit-protector de până acum, abia acum se recunoaşte că avem de a face cu o problemă a întregii Europe şi nu a ţărilor de unde provin populaţiile rrome. Se mai vorbeşte, în sfârşit, despre rromi ca fiind ultima populaţie nomadă, cu un sistem de valori proprii, fără nici o legătură cu ţara-gazdă. Simplele constatări nu produc, din păcate, nici un efect pozitiv. Ce trebuie făcut cu adevărat se referă la acţiuni concrete de integrare a acestei populaţii în sistemul de valori al unei societăţi civilizate.

„... Suntem confortabili în atitudini acuzatoare; suntem anti oricine şi nu acceptăm diversitatea. Este o realitate şi până nu vom investi în comunităţi, vom fi părtaşi morali la ceea ce se întâmplă. Este un stigmat pe care îl purtăm noi toţi românii. Aşa că fără să acuzăm pe alţii, trebuie să ne privim introspectiv şi să ne dăm seama că vina nu o poartă alte naţii, ci noi. Să încercăm să îi ajutăm şi nu să avem atitudini bolnave de genul «dacă trăia Antonescu...» sau să încercăm să îi considerăm paria societăţii. În fiecare din noi sălăşluieşte un înger şi un demon. Dacă îi urâm pe ei «ţiganii», suntem mai puţin demoni? Evident că în statistici ei sunt în top, însă prin aroganţa şi indiferenţa noastră îi transformăm pe ei în ceea ce sunt şi ne dă nouă satisfacţia să îi condamnăm“, scria zilele trecute un „forumist“ pe site-ul unui ziar naţional. Şi are, s-ar părea, mare dreptate. Să nu ajungem să transferăm, printr-o inginerie freudiană, tot răul din mijlocul nostru, al „românilor verzi“, către o minoritate care nu are nici o vină că e aşa cum e. Nimeni nu a vrut să o schimbe cu adevărat. Cum nici „soluţia italiană“ nu va rezolva problema de fond.