Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Evanghelie și cultură
Una dintre temele cele mai importante ale teologiei misionare, încă insuficient explorată în spațiul ortodox, este inculturația. Mai exact felul în care se întâlnește Evanghelia lui Hristos, mesajul Său veșnic și atemporal, cu toate culturile umane. În acest caz înțelegem prin cultură suma produselor spirituale ale umanității, care particularizează o anumită comunitate. Un loc cu totul aparte îl ocupă aici limba, ca o expresie privilegiată a fiecărei culturi.
Din perspectiva teologiei misionare Întruparea Domnului reprezintă și primul act de inculturație, dar și paradigma, modelul prin excelență. Fiul lui Dumnezeu intră în istorie, Se naște într-o comunitate anume și se exprimă în interiorul culturii pe care a împropriat-o, cu mijloacele specifice ei. Evanghelia a fost inițial proclamată în aramaică, dar a fost fixată în scris și ni s-a transmis în limba greacă, iar apoi a fost în scurt timp tradusă în alte limbi. Adică, s-a făcut o trecere dintr-o cultură în alta, ceea ce înseamnă că Evanghelia poate intra în orice cultură și poate utiliza ca vehicul de comunicare mijloacele particulare ale culturilor cu care a intrat în contact. Pentru a înțelege raportul dintre Evanghelie și cultură putem folosi imaginea biblică a frământăturii, sau a drojdiei, care dospește tot aluatul. Procesul acesta, aparent banal, este de fapt o adevărată revoluție care modifică radical făina, care în sine nu este hrănitoare și nu poate susține viața, în pâine, cu care se poate trăi pe termen nelimitat, chiar fără alte alimente în plus. Cultura evanghelizată ajunge hrană care poate să hrănească omul întreg.
Întâlnirea dintre Evanghelie și cultură este un proces de durată. În timp, Evanghelia se scufundă atât de adânc în cultură încât nu poate fi recunoscută direct, decât cu dificultate. În societatea contemporană, care se definește și se manifestă tot mai des ca o societate „post-creștină”, Evanghelia a devenit tot mai greu de recunoscut, ascunsă sub straturi succesive de acumulări și procesări culturale. Din acest motiv este necesară tot mai frecvent o hermeneutică atentă care să scoată în evidență mesajul lui Hristos și uneori chiar fascinația pentru Persoana Lui, ascunse în cele mai neașteptate locuri.
Aceste produse culturale, care au în spate Evanghelia, nu aparțin doar unei elite exclusiviste, ci se exprimă și cu ajutorul culturii de masă. Dacă nu direct Evanghelia, atunci cel puțin reflexe ale Evangheliei și reflecții asupra condiției de creștin.
Cultura cu care ne hrănim este rezultatul unui lung proces de inculturație, care așteaptă acum să facem drumul invers: să vedem ce din ceea ce ne apare ca frumos cu adevărat își are rădăcinile în frumusețea evanghelică, pe care ar trebui să o privim cu mai multă recunoștință.