File din „Canonul lui Tarkovski“

Dintre oamenii extraordinari pe care i-am cunoscut astă-primăvară la Conferinţa internaţională de la Moscova "Tarkovsky. A 2012 Context", pe mulţi mi-aş fi dorit să-i aduc la Bucureşti. Se pare că pe câţiva - prin cărţile lor, prin filmele şi expoziţiile lor, sau chiar personal -, graţie altor prieteni, voi reuşi să-i dăruiesc prietenilor lui Tarkovski din Bucureşti.

Unul dintre aceşti oameni-daruri este Dmitri Salînski, autorul tratatului "Hermeneutica cinematografică a lui Tarkovski" (Moscova, 2009), fascinant periplu spiritual între modelele de gândire medievală, folosite pentru prima oară ca prismă de lectură a peliculelor tarkovskiene. Rezultatele sunt uimitoare. Autorul a avut amabilitatea să-mi ofere spre traducere partea nucleală a monumentalului volum, intitulată "Canonul lui Tarkovski", care urmează a fi lansat la Editura "Arca Învierii". Iată un fragment inedit din mult-aşteptata lucrare.

Canonul compoziţional al lui Tarkovski reproduce reflectarea geometrică a idealului mental transpus în planul catedralei creştine şi într-o mulţime de artefacte ce materializează arhetipul fundamental "Imago Templi". Acesta este obiectul temenologiei: ştiinţa templului şi a modelelor universale ale "conştiinţei templului". (Conceptul, folosit de gânditori ca Henri Corbin, Titus Burckhardt, Yves Congar, proiectează atributele spaţiului sacru peste structuri din afara ariei de cult, pentru a regăsi "trupul mistic" al Bisericii - al templului, ca loc de întâlnire dintre om şi Dumnezeu - în diferite substraturi ale culturii.)

Analogiile dintre compoziţia filmului şi planul arhitectonic al catedralei nu trebuie împiedicate de faptul că arhitectura se dezvoltă în spaţiu, iar filmul în timp. Mai ales când vorbim despre Tarkovski, a cărui concepţie asupra filmului ca "sculptură în timp" prezintă timpul cinematografic ca pe o substanţă. Sculptura în timp este uşor de transformat în arhitectură temporală.

Asocierile temenologice pun în legătură specificul construcţiei filmelor lui Tarkovski cu planul arhitectonic al catedralei creştine, atât datorită accentelor din punctele centrale ale filmului, respectiv ale catedralei, conjugate cu un anumit tip de privire asupra lumii, cât şi datorită faptului că, de regulă, secvenţele iniţiale ale filmelor concentrează principiul pământesc, iar cele finale, pe cel spiritual. Mişcarea de la unul la celălalt este analoagă mişcării din biserică dinspre partea de vest (pridvor în biserica ortodoxă, nartex la catolici), unde sunt amplasate frescele Judecăţii de Apoi, către est, spre altar. Anumite elemente din compoziţia filmelor tarkovskiene pot fi privite ca analoage axelor planului catedralei creştine: navei centrale şi transeptului care o intersectează.

În "Solaris", printre tot felul de hârtii rămase în casa lui Kris, se află şi schiţa arhitectonică a unei biserici cu contururi de bolţi, pereţi ş.a.m.d. Este sau nu întâmplător? Nimeni nu va mai răspunde la această întrebare.

Atingerea dintre cele două domenii - "conştiinţa templului" şi cinematograful lui Tarkovski -, includerea temei filmului în sfera temenologiei, respectiv includerea ştiinţei templului în filmologie trezesc sentimente amestecate de complicitate şi distanţare. De complicitate, pentru că Tarkovski este recunoscut ca gânditor religios, unul din ultimele curente spirituale din cultura secolului revolut fiind inspirat de el; pentru că în exegeza tarkovskiană aspectul conceptual-religios atrage atenţia specialiştilor nu mai puţin decât cel strict cinematografic; şi pentru că fără Tarkovski orice discuţie despre formele religiozităţii contemporane este incompletă.

Sentimentul de distanţare este produs de prăpastia evidentă dintre tipurile atât de diferite de activitate culturală, ca filmul şi arhitectura sacră. Prezenta lucrare, care vorbeşte despre fiinţarea transfigurată, metaforică a ideii templului sacru, are ca scop depăşirea acestei distanţări. Spre acelaşi scop, al creării de punţi între artefactele contemporane şi ideile eterne, ar trebui să ducă şi alte cercetări despre "conştiinţa catedralei" din textele culturii vechi şi moderne, în care aceasta se manifestă cel mai adesea metaforic, ca "templu în absenţa (templului)".

(Fragment din: Dmitri Salînski, "Canonul lui Tarkovski", traducere din limba rusă, în curs de apariţie la Editura "Arca Învierii").