Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Frumusețea netrecătoare a icoanelor
Fiind pelerin la Muntele Athos, am venerat icoane vestite, înaintea cărora s‑au întâmplat lucruri minunate. Însă nu doar cele de la Athos sunt pline de har. Prin toate lucrează Dumnezeu marea Sa bunătate și milostivire. De altfel, în fiecare rugăciune de sfințire a icoanelor ne rugăm ca Dumnezeu să le dăruiască puterea și tăria facerii de minuni.
Cineva care pune sub semnul îndoielii cele săvârșite înaintea icoanelor este, de fapt, puțin credincios sau chiar foarte departe de spiritualitatea creștină.
Cinstim icoanele gândindu‑ne la cei reprezentați pe ele.
Am avut bucuria negrăită să întâlnesc câteva icoane de o frumusețe nepământeană. Sigur, cele dintâi sunt pictate de Teofan Cretanul, Panselinos, Dionisie de Furna și alți mari pictori, din trecut sau mai de aproape de noi.
Poposind în toamna anului 2023 la Muntele Athos, m‑am întâlnit cu armonia ieșită din tipare a unor biserici și icoane care s‑au realizat la Chilia Burazeri, nu departe de Karea, capitala Muntelui Athos.
Arhitectura bisericii, frumusețea icoanelor, așezarea obiectelor de cult în noua ctitorie a harnicilor monahi de la Burazeri m‑au copleșit și m‑au lăsat fără cuvinte. Am avut bucuria să descopăr, în câteva mănăstiri, icoane care seamănă în chip lămurit cu cea adusă în satul Rădășeni din județul Suceava, la începutul veacului al 20‑lea, având aceeași proveniență, fiind pictată, după cum și scrie pe marginea icoanei, la Schitul Lacu de lângă Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos.
Istoria icoanei care a ajuns la Rădășeni este plină de tâlc. Semnele minunate care au însoțit‑o, de la aducerea ei și până astăzi, sunt numeroase și pot fi mărturisite de mulțimile de credincioși care și‑au plecat genunchii înaintea ei. În același timp, istoria ei este plină de învățăminte sfinte și ne arată că Dumnezeu Cel Bun, Milostiv și de oameni iubitor a rânduit locuitorilor din satul amintit un dar de mare preț.
Ajungând la Mănăstirea Konstamonitu, pe care n‑am mai revăzut‑o de la începutul anilor `90, când am pășit pentru prima dată pragul istoricei chinovii, mi‑a atras atenția, în biserica recent restaurată, o icoană frumos zugrăvită, fără să aibă stilul bizantin, cu chipul celei Preacurate și pline de dar.
Din cele câteva cuvinte scrise pe marginea icoanei am înțeles că este copia icoanei Portărița de la Iviru, care în Muntele Athos se mai numește și Iverskaya (Portaitissa).
Așezată în pronaosul bisericii, strălucește și aduce bucurie pelerinilor. Când am remarcat‑o, mi‑am dat seama dintru început că există numeroase similitudini cu icoana zugrăvită în Muntele Athos (1899) și ajunsă la Rădășeni 32 de ani mai târziu.
Aceeași bucurie am avut‑o la Mănăstirea Hilandar, unde am descoperit același chip, plin de bunătate și căldură, al Preacuratei Maici și al Preaiubitului său Fiu, Mântuitorul Iisus Hristos.
Asemănarea m‑a fascinat. De aceea, am căutat cu atenție pentru a vedea o eventuală însemnare. Am descoperit că este aceeași icoană care dorește să reproducă chipul Maicii Domnului de la Iviru. Iar exemplele de acest fel pot continua, regăsindu‑se atât la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, cât și la „Sfântul Pavel”.
Icoanele care au o vechime de aproximativ 140 de ani, chiar dacă nu au fost pictate de aceeași mână inspirată, aparțin unei școli de pictură care a împânzit Muntele Athos și s‑a întins dincolo de hotarele lui, prin icoane atât de frumos zugrăvite cu preacuratul chip al celei mai înalte decât cerurile și mai frumoasă decât strălucirile soarelui.
Imaginile acestor icoane sunt impresionante. Maica Domnului dăruiește o pace deosebită în sufletul celui cu evlavie care îngenunchează înaintea lor.
În acest sens, am cerut părerea unui specialist în istoria artei, monahia dr. Atanasia Văetiși, care a făcut numeroase analize ce țin de stilul, compoziția și teologia picturii bisericești, reușind să sintetizeze, în câteva cuvinte, istoria icoanei, numită Portărița, icoana Maicii Domnului de la Iviru:
Reprezentarea Maicii Domnului - Iverskaya sau Portărița (Portaitissa) - în această tipologie, cu coroană pe cap, se răspândește în secolul al 19‑lea în mănăstirile ortodoxe din întreg spațiul balcanic, din Muntele Athos și din țările române deopotrivă. Tratarea delicată a fețelor, blândețea chipului Maicii Domnului și a Pruncului Iisus, redarea cât mai naturală a veșmintelor, culorile calde caracterizează această icoană care amintește de arta Renașterii, de frumusețea clasică a Madonelor lui Leonardo sau Rafael. Aceste trăsături au pătruns în arta icoanei ortodoxe din spațiul apusean, venind prin intermediul școlilor de pictură slave. Se știe că în Rusia kieveană de după Unirea de la Brest a avut loc o occidentalizare treptată a moștenirii bizantine, deopotrivă în gândirea teologică și în artă. Teritoriul Ucrainei de astăzi a fost o frontieră culturală între creștinismul răsăritean și cel apusean și aceasta a condus la o sinteză în care elemente ale artei Renașterii și Barocului s‑au întrepătruns cu temele și stilul icoanei bizantine. Această sinteză a ajuns prin intermediul monahilor slavi și în Balcani, în Muntele Athos, în Principatele Române. Reprezentarea Fecioarei cu coroană își are sursa într‑o serie de icoane făcătoare de minuni precum Maica Domnului - Częstochowa din Polonia (sec. 15) și Maica Domnului a Porții din Lituania (sec. 16), de pe teritoriul Regatului polono‑lituanian, unde trăiau și slavi ortodocși (rutenii), care au preluat această imagine în bisericile lor. La fel ca alte teme, și aceasta a circulat prin intermediul caietelor de modele, al gravurilor, și astfel s‑a generalizat un nou stil de a picta și împodobi biserici, comun în Grecia, în Muntele Athos și în întreaga lume ortodoxă din Balcani.
Icoane de acest tip cu Maica Domnului „Iverskaya” erau lucrate în ateliere de pictură din mănăstirile athonite, se realizau copii ale prototipului original, care erau trimise ca binecuvântare în diferite biserici din Rusia, Grecia, țările române. Sigur că unele au rămas în mănăstiri athonite și mai pot fi văzute și astăzi. Așa sunt cele două exemple de la Kostamonitou (cu inscripție care ne spune că este o icoană de binecuvântare) și Hilandar. Este greu să stabilim dacă aparțin aceluiași atelier, cu toate că stilul era asemănător. În Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” este atestat un atelier care a realizat numeroase exemplare ale acestei icoane, proveniența lor fiind marcată pe verso, dar o evidență a tuturor atelierelor sau pictorilor care lucrau în Sfântul Munte în secolul al 19‑lea nu avem. De exemplu, pe o icoană cu aceeași temă găsim inscripția: „Icoana pictată și sfințită în Muntele Athos în mănăstirea rusească Sf. Pantelimon, de unde a fost trimisă în satul Zakharovo de către guvernatorul Moscovei pentru binecuvântarea locuitorilor”.