Homo videns?

Cercetătorii atenți ai formelor specifice sub care se manifestă societatea modernă au descoperit că toate noile obiceiuri ale omului îi influențează atât de mult firea, încât ajunge să fie definit pe deplin prin prisma comportamentelor dezvoltate. Bunăoară, obiceiul de a dedica foarte mult timp pe zi vizionării tv sau navigării pe internet a condus la definirea individului modern drept homo videns. Această realitate marchează nu doar un mod de cheltuire a timpului, ci și un fapt ce antrenează anumite scăderi ale omului actual, precum depărtarea de natură, lipsa socializării și a comunicării fizice, atitudini ce acționează negativ nu numai asupra stării sale somatice, prin sedentarism, ci și asupra dezvoltării sale intelectuale.

Potrivit filosofului Giovanni Sartori, această nouă „specie umană” și-a asumat, prin televiziune, opțiunea imbecilizării. Acest fenomen se datorează în principal faptului că vederea și cunoașterea sa sunt legate mai ales de lumea virtuală. Omul modern privește cu precădere în virtual chiar și atunci când are buna intenție de a acumula cunoștințe despre lucrurile și atitudinile cele mai demne ale condiției sale: artă, morală, religie etc. Întrucât el nu a fost prevenit că, indiferent de conținutul la care privește, simpla expunere la mediile televizuale, care se prelungește odată cu trecerea timpului, are darul de a-i distruge în mod iremediabil nu numai capacitatea de raționare, ci chiar structura neuronală.

Noi, încercând să interpretăm devenirea lumii prin grila în­vățăturii patristice, putem înțele­ge că nici o realitate ivită în această lume nu poate exista în afara unei raportări la Dumnezeu, fie de acceptare, fie de respingere. Prin urmare, orice creație omenească destinată exclusiv existen­ței materiale ascunde, fără excep­ție, o rațiune divină, dar pervertită, inversată. Aceasta pentru că omul, în viziunea biblică și patristică, este prin creație un văzător, nu doar al lumii create, ci și al tainelor nevăzute, așa cum ascultăm de multe ori inclusiv în slujbele Bisericii. Și am ales spre exemplificare doar luminânda a patra (a Învierii), de la Utrenia duminicală, care spune: „Cu fapte bune luminându-ne, să vedem pe bărbaţii cei ce au stătut de față, în Mormântul cel de viață purtător, în haine strălucitoare mironosiţelor celor ce şi-au plecat faţa la pământ; învierea Celui ce stăpâneşte cerul să ne învăţăm şi către viață la mormânt să alergăm cu Petru şi de ceea ce s-a făcut mirându-ne să rămânem, ca să vedem pe Hristos”.

Observăm în acest minunat tropar care este sensul faptelor noastre bune: nu acumulare de merite prisositoare, nu trufia, nu stăpânirea peste ceilalți, ci mijlocul prin care creștinul poate ajunge la vederea reală - nu metaforică! - a lui Hristos. Aceasta e de altfel și cununa vieții creștinești: cunoaș­terea lui Dumnezeu.

Prin urmare, acest nou homo videns nu e decât nefericita caricatură, tragica inversare a ceea ce ar fi trebuit să fie omul potrivit învățăturii lui Hristos. Deoarece Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a-l ține departe de Sine, ci pentru ca omul să se desfete de negrăita vedere duhovnicească (theoptia), adică să devină, așa cum spun Părinții, un de Dumnezeu văzător (theopt).