Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Hristos Cel înviat ne-a dăruit viaţă veşnică şi mare milă
Învierea lui Hristos este o certitudine pentru creştinul ortodox. Este adevărul fundamental al credinţei noastre. Realitatea Învierii este certificată de mormântul gol. În adevărul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos stă şi chezăşia învierii şi mântuirii noastre. De aceea Învierea nu este doar un prilej de serbare, ci mai ales un timp de afirmare a credinţei noastre că „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20).
Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune că Învierea Domnului „este și învierea noastră”, iar „cei cărora li Se descoperă Hristos Cel înviat Îl pot vedea numai cu ochii duhovnicești”. Aceasta pentru că „Hristos, Dumnezeul nostru, răstignindu-Se pe Cruce, a răstignit pe ea și păcatele lumii. Și, gustând moartea, a coborât în cele mai de jos ale pământului. Așa cum atunci, după ridicarea Sa din morți, S-a reîntors în Preacuratul Său Trup - de care nicicum nu Se despărțise -, iar apoi S-a înălțat la ceruri întru slavă și putere multă, tot așa și acum, când noi ieșim din lume și intrăm - prin asumarea Pătimirilor Domnului - în mormântul pocăinței și al smereniei, Același Hristos coboară din ceruri și intră în trupurile noastre ca într-un mormânt, unindu-Se cu sufletele noastre omorâte de păcat și înviindu-le. Astfel oferă celui înviat dimpreună cu El posibilitatea de a vedea slava Învierii Sale tainice”.
Pentru un ortodox, prăznuirea pascală este şi serbarea mântuirii neamului omenesc adusă de Învierea lui Hristos. Pentru că El, înviind din mormânt, ne-a dăruit viaţă veşnică şi S-a făcut „începătură” mântuirii noastre. De aceea imnografia pascală ne îndeamnă să mărturisim bucuria Învierii lui Hristos cântând: „Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti! Că a făcut biruinţă cu braţul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte, Cel Întâi-născut din morţi S-a făcut; din pântecele iadului ne-a mântuit pe noi şi a dat lumii mare milă” (Troparul Învierii glas 3).
Ne manifestăm credinţa întru Înviere pentru că în prima zi a săptămânii, duminica, după trei zile de la îngroparea Sa, Hristos Domnul „a smuls tot neamul omenesc din legăturile iadului” şi a înviat, aducând „iarăși la vechea vrednicie a nemuririi” neamul omenesc. „Drept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, Învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea, dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de înviere, prăznuim și risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu și cu îngerii Săi” (Sinaxar Duminica Sfintelor Paști).
Suntem în timpul celor 40 de zile ale prăznuirii pascale, când lumina Învierii lui Hristos se revarsă peste întreaga creaţiei şi aduce bucurie în viaţa dreptcredincioşilor, pentru că ea „este un mare adevăr, iar cel care Îl primeşte în inima lui pe Dumnezeu Îl primeşte şi devine cu totul lumină, este inundat de viaţa cea adevărată, nu se teme de moarte, căci este plin de nădejde” (IPS Părinte Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii). Mărturisind adevărul Învierii lui Hristos, arătăm credinţa şi nădejdea noastră că, „înviind
Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit viaţă veşnică şi mare milă”.