Începuturile rugăciunii

Pentru a descoperi începuturile rugăciunii trebuie să plecăm de la ce înseamnă a ne ruga. După cum ne învaţă Biserica noastră, rugăciunea este modul în care noi comunicăm cu Dumnezeu: „Înălţarea noastră spre Dumnezeu şi intrarea în legătură strânsă cu El se fac prin rugăciune. Ea este şi vorbirea noastră cu Părintele ceresc” (Cartea de învăţătură creştină ortodoxă).

Pornind de la această definire, trebuie să căutăm începuturile rugăciunii în primele zile ale creaţiei, când omul trăia în grădina din Eden făcută de Dumnezeu pentru el. Omul în Rai vorbea cu Dumnezeu, deci era în comuniune cu El. Atunci când prin neascultarea izvorâtă din mândrie omul a pierdut Raiul, el a căutat comuniunea cu Creatorul său prin rugăciune. Despre plânsul primului om, Adam, după izgonirea din Rai, în căutarea comuniunii pierdute cu Dumnezeu, Cuviosul Siluan Athonitul spune: „Lacrimile lui Adam erau mari și ele udau ca niște pârâiașe fața, pieptul și pământul de sub picioarele lui, și suspinele lui erau adânci și puternice ca foalele unei fierării: Doamne, Doamne - se tânguia el -, ridică-mă iarăși în Rai!” Tânguirea lui este o rugăciune către Dumnezeu prin care doreşte să fie din nou în comuniune cu Dumnezeu ca în Rai. Despre această tânguire sub formă de rugăciune a lui Adam pentru Raiul pierdut vorbeşte şi imnografia ortodoxă, mai ales cea din Triod, de la Duminica izgonirii lui Adam din Rai: „Văzând Adam pe înger alungându-l şi încuind uşa dumnezeieştii grădini, tare a oftat şi a zis: Îndurate, miluieşte-mă pe mine cel căzut”.

De la căderea lui Adam rugăciunea devine mijlocul prin care cel puţin în chip spiritual omul vrea să fie în Rai, adică în comuniunea edenică cu Dumnezeu. De aceea, „rugăciunea este temelia vieţii şi creşterii spirituale a omului, este mântuitoare şi sfinţitoare, deoarece ne umple de prezenţa lui Dumnezeu Cel Atotmilostiv”, după cum subliniază Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Cuvântul-înainte la calendarul creştin-ortodox 2022.

Prezenţa edenică a lui Dumnezeu pe care omul a trăit-o în Rai este scopul stăruinţei noastre prin rugăciune de la căderea lui Adam. Prin rugăciune putem trăi în mod spiritual bucuria pe care a experiat-o Adam în Rai. Pentru că acest loc în care omul a fost creat şi unde doreşte să se întoarcă este „podoaba cea frumoasă, lăcaşul cel de Dumnezeu zidit, veselia cea nesfârşită şi desfătarea, mărirea drepţilor, frumuseţea profeţilor şi sălăşluirea sfinţilor” şi ne rugăm „Ziditorului tuturor să ne deschidă uşile pe care cu neascultare le-am închis şi să ne învrednicească a ne împărtăşi de pomul vieţii şi al bucuriei, cu care mai înainte întru Tine ne-am desfătat”, după cum cântăm la Vecernia Duminicii izgonirii lui Adam din Rai.

Rugăciunea ne duce la pomul vieţii veşnice pe care Adam l-a pierdut prin neascultare de porunca lui Dumnezeu, iar noi, fiind ascultători de Tatăl Ceresc, rugându-ne, ajungem să trăim bucuria prezenţei divine şi a comuniunii cu sfinţii din Împărăţia cea nepieritoare zidită pentru noi de la întemeierea lumii de Creatorul celor văzute şi nevăzute.