Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Indirect, despre judecăţile neştiute ale lui Dumnezeu

Indirect, despre judecăţile neştiute ale lui Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 01 Mai, 2012

Una dintre cele mai misterioase apoftegme din Pateric, despre avva Antonie, este cea care are ca personaj principal un tânăr călugăr harismatic, despre care nu ştim aproape nimic, dar despre care Antonie zice: "Acest călugăr îmi pare o corabie plină de bunătăţi, dar nu ştiu dacă va ajunge la ţărm". Presentimentul bătrânului nu este în van, pentru că în scurt timp acest mare stâlp al Bisericii se prăbuşeşte. Ucenicii pustnicului merg să îl viziteze şi îl găsesc "stând pe o rogojină şi plângându-şi păcatul pe care îl făcuse". Mai multe detalii nu ni se dau. Ce păcat este acela pentru care tânărul monah se pocăieşte şi care îi aduce mai târziu moartea, nu ştim. Putem bănui doar vreun păcat al singurătăţii. Dacă până aici nu sunt destule neclarităţi, finalul complică şi mai mult lucrurile. Tânărul monah le cere ucenicilor avvei Antonie: "Spuneţi bătrânului să-L roage pe Dumnezeu să-mi dea zece zile şi sper să mă apăr la judecată". Domnul însă nu-i îngăduie răgazul de pocăinţă cerut. Călugărul moare după cinci zile.

Tipul acesta de apoftegmă, total deschisă, care se rezumă la prezentarea faptelor, fără nici o explicaţie, este caracteristică Patericului. De obicei, asceţii sunt laconici, se exprimă direct, evitând descrierile sau explicaţiile ample. Totuşi, apoftegma aceasta, într-o mai mare măsură decât altele, lasă numeroase semne de întrebare. Ce păcat atât de greu a săvârşit tânărul monah? Ce înseamnă cele zece zile de pocăinţă pe care le-a cerut? Dar faptul că moare după cinci zile?

Laconismul şi misterul care însoţesc această apoftegmă o fac întrucâtva similară cu apoftegma a doua a aceluiaşi Antonie. Acolo glasul Domnului îi spune direct Sfântului Antonie (şi odată cu el, nouă) că sunt o seamă de judecăţi ale lui Dumnezeu care nu este de folos să fie cunoscute. Acum aceeaşi învăţătură se desprinde în mod natural din povestirea despre care vorbim (Antonie 14). Sunt aici prea multe necunoscute care fac inevitabil ca mintea să se dea bătută şi să îşi recunoască limitele. Lecturând apoftegma despre tânărul monah, harismatic, dar care nu îşi poate încheia călătoria, asemenea unei corăbii încărcate, ne trezim în faţa misterului (ori poate ar fi mai bine să spunem în faţa tainei) vieţii duhovniceşti. Un spaţiu unde totul e la vedere, dar din ceea ce se vede prea puţin poate fi înţeles fără călăuzire. Iar atunci când călăuzirea nu se iveşte, ne putem aminti de răspunsul primit de Antonie când a vrut să priceapă judecăţile ascunse ale lui Dumnezeu.