Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Între cuvântul Domnului și libertate

Între cuvântul Domnului și libertate

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 04 Oct, 2017

Nu sfătui pe nimeni, decât dacă ți se cere sau este de datoria ta să o faci. Acesta este un gând al părintelui Thomas Hopko, inclus într-un mic program de viață spirituală. De fapt, ideea se găsește în prelungirea cuvântului Domnului, care spune: „Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi” (Mt. 6, 7). O atitudine similară găsim și la părinții deșertului.

Despre Avva Macarie Egipteanul aflăm că l-a vizitat pe Avva Antonie. La întoarcerea în Sketis a fost întâmpinat de părinți, iar printre altele le-a zis: „I-am spus Avvei Antonie că aici [nu avem preot și] nu ne putem împărtăși”. Dar frații nu au prins cuvântul lui și s-au luat cu alte discuții, iar dacă ei nu au întrebat ce a zis bătrânul, nici Macarie nu le-a spus. Apoftegma se încheie cu o explicație: „Dacă părinții văd că frații uită să întrebe despre un lucru folositor, aduc ei vorba despre lucrul [cu pricina]. Dar dacă nu sunt siliți de frați, nu mai scot un cuvânt, ca să nu fie socotiți palavragii, vorbind neîntrebați, iar vorba lor să pară deșartă”.

Se simte aici efectul unui cuvânt al Mântuitorului: „Vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății” (Mt. 12, 36). Suntem responsabili pentru fiecare cuvânt rostit, tocmai de aceea, pentru a fi siguri că există un mediu adecvat de receptare, cuvântul trebuie cerut. Aceasta este regula de bază a întâlnirilor din Patericul egiptean. Frații merg la bătrânii cu expe­riență și le cer sfatul. Întrebările pot să fie foarte precise și să vizeze nevoi spirituale imediate sau, dimpotrivă, să fie total deschise inspirației lui Dumnezeu. În acest caz, solicitarea este lipsită de orice contextualizare: „Avva, spune-mi un cuvânt!”

Monahii cercetați de Duhul Sfânt se molipsesc de discreția și delicatețea Lui. Cea mai mică opoziție sau chiar un ușor dezinteres se poate transforma în bariere de netrecut. Duhul Sfânt nu are nimic abuziv sau discre­ționar. Mereu prezent se manifestă la limita imperceptibilului, de aceea fără deschidere totală și nevoie viscerală de întâlnire, El scapă. Nu ai de unde să îl apuci. Libertatea Lui suverană se deschide doar în fața unor libertăți similare și este cu totul refractară oricărei forme de abuz.

De aceea monahi precum Macarie Egipteanul și o serie întreagă de alți asceți asemenea lui sunt atenți cu fiecare cuvânt pe care îl rostesc. Privesc cu atenție receptorul, dacă este sau nu este pregătit. Un cuvânt bun, în lipsa unei inimi gata să îl primească, se poate transforma într-unul de­șert.

Nu mereu este așa. Uneori cuvântul ajunge într-o inimă ce încă nu e pregătită, dar poate fi un adăpost bun. Poate păstra cuvântul ca într-o cămară de unde să rodească la momentul adecvat. Dar acestea sunt mai degrabă situații excepționale. Norma părinților este discreția totală, pentru a nu batjocori nici cuvântul Domnului și nici libertatea fratelui.