Între Dumnezeu și certitudinile facile

Viața Părinților de­șer­tului se caracterizează în primul rând prin renun­țarea la tot ce înseamnă sigu­ranță, confort, certitudini materiale, avere și posesiuni. Acești Părinți fac un transfer esențial: cedează orice asigurare și se lasă cu totul în mâinile lui Dumnezeu. Cea mai frecventă formă de căutare a unei certitudini în afară este acumularea de averi, una dintre multele investiții în iluzie. Părintele Isidor Pelusiotul zicea: „Cumplită și foarte îndrăzneață este patima iubirii de bani. Nu se satură niciodată și împinge sufletul până la răul ultim. Așadar, e bine să o alungăm de la început, altfel, dacă pune stăpânire pe noi, devine de nestrunit”.

Iubirea de bani ascunde în adâncurile ei o nesiguranță profundă și, în cazul creștinilor, o neîncredere serioasă în Dumnezeu și în purtarea Lui de grijă. Pentru Avva Isidor Pelusiotul există o contradicție fundamentală între monahism (adică o formă de asumare totală a creș­tinismului) și iubirea de bani. A fi creștin înseamnă, între altele, a trăi în realitate, în prezent, fără apăsarea unui trecut nerezolvat și fără a privi cu anxietate spre viitor. Iubirea de bani este de fapt ata­șamentul față de siguranța iluzorie din viitor, care tinde să înlocuiască nevoia de Dumnezeu și încrederea în El.

Monahismul, așa cum era practicat de asceții din deșertul egiptean, era un salt în brațele lui Dumnezeu. Acestui risc asumat i se opune radical patima devoratoare a iubirii de bani. O patimă care, așa cum arată Avva Isidor, este insațiabilă. De fapt se încadrează în logica oricărei patimi, care pretinde mereu creșterea dozei pentru a fi temporar împlinită. Cu cât înaintează mai mult, cu atât devine mai greu de controlat. Iubirea de avere, ca de altfel orice nevoie de asigurări și certitudini exterioare, subminează încrederea și nădejdea în Dumnezeu.

Iluzia siguranței care în­so­țește acumularea de bogății este descoperită de Mântuitorul Hristos în Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. Hambarele noi sunt o investiție în viitor, dar viitorul acesta este doar în mâinile lui Domnului. Singura abordare a viitorului, acceptabilă pentru un creștin, este încrederea plină de nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Dar aceasta poate fi făcută doar printr-un salt în gol al credinței; părăsirea de sine în mâinile Domnului cel Atotputernic. Dar aceasta este o faptă demnă de eroii credinței. Când nu poți face asta, poți totuși să tai cât mai devreme patima iubirii de avere sau celelalte atașamente care te țin departe de Dumnezeu. Acesta este unicul drum către libertate.