Invitatul săptămânii: Puterea cuvântului

Una dintre prerogativele fiinţei umane, care ne deosebeşte de necuvântătoare şi ne situează deasupra lor, este facultatea vor-birii, cuvântul sau graiul. Nimic mai mult decât felul nostru de a vorbi nu caracterizează şi nu reprezintă firea şi personalitatea noastră, gradul de cultură şi de educaţie, gesturile şi înclinaţiile proprii. Rostirea unui cuvânt, bun sau rău, declanşează consecinţe pe măsura încărcăturii conferite, întrucât ecoul lui în universul moral este nelimitat. Prin viu grai sau prin scriere, trece din suflet în suflet, de la tată la fiu, din generaţie în generaţie, de la popor la popor, din veac în veac, zidind sau dărâmând, întărind sau slăbind, înfrăţind sau învrăjbind, ca mărturie bună sau rea, după cum a fost bun sau rău omul care l-a rostit.

Cuvintele nu sunt o simplă înşiruire de sunete, ci reprezintă veşmântul noţiunilor care însufleţesc conţinuturile spirituale ale vieţii omului. Ele au o valoare sufletească. Cuvântul este un univers, nu de sunete, ci un univers de valori. Un cuvânt bun adresat cuiva poate crea în acea persoană virtuţi reale, îi poate prelungi viaţa sau, în anumite împrejurări, i-o poate chiar mântui, deoarece cuvântul are o uriaşă putere de a trezi obligativitatea altora şi de a-i determina într-o direcţie sau alta. Vorbirea fiecărui om implică o mare răspundere, întrucât „cuvântul zideşte, dar poate şi dărâma în or-dinea spirituală a vieţii, deoarece prin cuvânt omul devine subiect plin de putere asupra altora“ (pr. Dumitru Stăniloae). Cuvintele frumoase „sunt un fagure de miere, dulceaţă pentru suflet şi tămăduire pentru oase“, ne spune înţeleptul Solomon, în Pildele sale (16, 24).

Studiile au arătat că, în creierul uman, cuvintele provoacă efecte specifice, urmate de reacţii fiziologice care fie produc plăcere, fie disconfort, la nivelul întregului organism. De pildă, atunci când suntem agresaţi, presiunea sangvină, ritmul respiraţiei şi tensiunea musculară se modifică brusc şi semnificativ. Ne îmbujorăm atunci când suntem lăudaţi, iar complimentele sincere ne procură senzaţii dintre cele mai plăcute. Astfel, puterea de influenţare a cuvântului nu trebuie subestimată. Inspirat, poetul Alexandru Vlahuţă rostea un mare adevăr în următoarele versuri: „Ca-n basme-i a cuvântului putere/ El lumi aevea-ţi face din păreri/ Şi chip etern din umbra care piere/ Şi iarăşi azi din ziua cea de ieri“. Într-adevăr, orice cuvânt implică relaţii concrete, personale şi puterea lui se manifestă în toate laturile vieţii omeneşti.

Din economie de spaţiu, vom avea în vedere doar trei aspecte:

Puterea cuvântului în mass-media. Efectele mass-mediei privesc numeroase domenii ale vieţii umane: social, cultural, politic, economic şi religios. Este o realitate astăzi că mijloacele de comunicare în masă pot exercita o mare influenţă pozitivă sau negativă, pot ajuta la o evoluţie sau involuţie a obiceiurilor, tradiţiilor, ideilor, principiilor, a normelor de viaţă, pot accelera sau frâna procesul duhovnicesc, intelectual sau cultural al omului. Mass-media are pretutindeni în lume o importanţă deosebită, constituindu-se într-o forţă, care nu numai că informează, dar şi modelează atitudini şi comportamente. Ea îi influenţează profund pe oameni în felul de a înţelege viaţa, lumea şi propria lor existenţă. Din păcate, accesul la informaţie prin intermediul mass-mediei nu se constituie întotdeauna într-un factor cu rol formativ, în sensul ziditor al cuvântului. Presa negativă de azi ne îmbolnăveşte zilnic cu cuvinte precum „viol“, „crimă“, „războaie“, „sinucideri“, „conflicte“, „accidente“, „moarte“. Aceste cuvinte, auzite atât de des, pătrund pe nesimţite în straturile cele mai adânci ale fiinţei noastre, ne tulbură echilibrul şi distrug liniştea din jurul nostru;

Puterea cuvântului în predică. Cuvântul poate zidi, poate apropia pe ascultători de Dumnezeu, dar, prost întrebuinţat, poate să-i şi îndepărteze. La fel, o predică bună îi apropie pe ascultători, iar o predică rostită la întâmplare îi poate îndepărta, creştinii plecând cu un gust amar şi cu părere de rău că au pierdut timpul pentru o „îngrămădire de cuvinte“. Omul modern este receptiv la cuvânt şi selectează în funcţie de ce i se pare mai relevant pentru viaţa personală. De aceea, se pot lesne observa două extreme: sunt preferate anumite biserici pentru că în ele se predică frumos şi convingător, iar unele sunt goale deoarece nu se predică, sau se predică improvizat, cu abateri de la subiect, într-un limbaj de lemn, producând un „zgomot“ neplăcut;

Puterea cuvântului în Şcoală, unde reuşita educaţiei depinde nemijlocit de atitudinea celui care predă. De foarte multe ori, copiii văd disciplinele prin prisma profesorului, deoarece calităţile şi defectele lui se proiectează fast sau nefast asupra materiei în sine.

Deseori, vorbim fără a gândi în prealabil şi fără a fi conştienţi de impactul cuvintelor noastre. Oamenii de ştiinţă au constatat că un om în timpul unei zile pro-nunţă în medie de la patru mii la şase mii de cuvinte. Deci, în timpul unui an sunt pronunţate de la unul la două milioane de cuvinte. Dacă cineva ar transcrie aceste cuvinte, s-ar forma o bibliotecă întreagă! Oare am fi mulţumiţi dacă am citi ceea ce noi am rostit cu gura noastră? Cu siguranţă, ne-ar părea rău pentru prea multa vorbărie, pentru că prea puţin am vorbit cu Dumnezeu şi despre Dumnezeu şi prea mult am vorbit de rău pe alţii, judecând fără rost sau chiar bârfind. Cuvântul nu este proprietate particulară a cuiva, ci un bun obştesc. Şi cum de un lucru ce nu-ţi aparţine în exclusivitate nu te poţi folosi decât în anumite limite, cu respectarea anumitor reguli, la fel nu te poţi folosi de cuvânt decât având permanent conştiinţa funcţiei lui normale, aceea de vehicul al adevărului, al binelui.