Kufstein, castelul suferinței - mărturisirea, amintirile

Pe Valea Tirolului, din vestul Austriei, într-un cadru natural de o rară fru­mu­sețe, deasupra apei Innului, s-a înălțat o cetate denumită Castrum Caofstein, importantă zidire medievală, acum simbol al întregului ținut.

Construită pe vârful unei stânci cu o înălțime de aproape 100 m, parcă scăl­dată de apele râului Inn, cetatea a aparținut mai întâi episcopilor de Regensburg. La începutul veacului al 15-lea, fortăreața a fost refăcută de ducele de Bavaria, Ludovic al VII-lea, iar împăratul austriac Maximilian I a cucerit-o. În perioada 1703-1805, s-a aflat în posesia bavarezilor, iar în 1814 a redevenit parte a teritoriului Austriei. În timpul dominației austro- ungare, în turnul Kaiser a func­ționat o închisoare până în anul 1865.

Aceste câteva date istorice vorbesc despre un ținut care a devenit, pentru români, un loc al mărturisirii credinței și al iubirii de neam, unde au suferit, chiar cu prețul vieții, mai mulți sfinți, apărători ai Ortodoxiei din Transilvania. Se cuvine, așadar, să ne amintim de aceștia, îndeosebi de Cuvioșii Visarion, Sofronie, Oprea, de preoții Ioan din Galeș și Moise din Sibiel, dar și de mulți alți semeni de-ai noștri, de aceeași cre­dință și neam cu noi, care s-au opus influențelor străine ce îi obligau să-și schimbe credința primită de la părinții și străbunii lor.

Sfinții mărturisitori ai Ortodoxiei ne îndatorează și acum prin dragostea și jertfa lor fără margini față de cre­din­ța strămoșească, rămânând strălu­cite modele într-o lume care își schimbă atât de repede opiniile, valorile spirituale, rânduielile de veacuri, neamul și sufletul. Martirii dăinuie asemenea stâncilor în mijlocul furtunilor și al valurilor care le-au lovit continuu, fără a le clinti însă din loc.

Fiind și eu pelerin în acest loc atât de important pentru istoria Bisericii noastre și pentru credința ortodoxă, am dorit să pășesc pe urmele sfinților mărturisitori tran­silvăneni. M-am gândit mult cum au ajuns ei acolo. Au fost duși pe jos până la Kufstein? Au fost îngră­mădiți în vreun car, fiind tran­s­portați ca animalele de cără­ușie? Rămâne să aflăm în ziua din urmă...

Intrând cu sfiala cuvenită într-un astfel de loc, așa cum pășim într-o biserică, am comparat cumva castelul de la Kufstein, care a adăpostit atâtea evenimente importante, spectacole și mese îmbelșugate, cu reședințele regelui nedemn Irod Antipa. Acesta l-a primit în clădirile sale somptuoase pe marele predicator și propovăduitor al pocăinței, Ioan Botezătorul, care îi spunea că nu i se cuvine să aibă de soție pe femeia fratelui său, Filip. Oarecum asemănător palatelor de la Maherus sau de la Sevasta ale lui Irod Antipa, fiul crudului Irod Idumeul, care a săvârșit în viața lui mai multe nedreptăți decât fapte bune, după cum arată cuvintele Sfintei Evanghelii, așa ar putea fi privit și castelul de la Kufstein, care avea odăi spa­țioase, locuri pentru capete încoronate și multe săli de ceremonii.

În cel mai înalt punct al acestui castel se găsesc astăzi câteva celule care au servit drept loc de detenție pentru apărătorii Ortodoxiei din Transilvania și Serbia. Mai târziu, în a doua jumătate a secolului al 19-lea, aceleași cămări au devenit temniță pentru revoluționarii francezi și susținătorii lor, care au adus schimbări profunde în peisajul liniștit al Văii Tirolului de odinioară.

După cum ne-a fost prezentată cu mulți ani în urmă de către părintele pro­fesor Mircea Păcurariu, închisoarea de la Kufstein a fost una dintre cele mai temute din fostul Imperiu Habs­burgic, devenit din 1867 Austro-Ungar. Cei care intrau acolo nu mai aveau nici o șansă de scăpare. Nu știu care erau metodele de exterminare ale celor ajunși în Tirol; probabil mâncarea foarte săracă sau poate torturile pe care le sufe­reau erau letale. Pot fi observate și astăzi elemente din „instrumentarul” cum­­plitelor suplicii, aflat în așa-numita „Ca­meră de tortură”, care evocă procedeele brutale folosite în acele zile pentru a forța mărturisirea cuiva. Toate acestea constituie o dovadă înfrico­șă­toare a cruzimii cu care erau schin­giuiți și omorâți oamenii în veacurile trecute. Din păcate, o cumplită violență continuă și în zilele noastre, însă sub alte forme, subtile și mascate sub aparența unor scopuri nobile...

După astfel de tratamente brutale, fiind înfometați și exterminați prin intermediul unor instrumente de tortură greu de imaginat în lumea în care trăim, întemnițații de la Kufstein își găseau sfârșitul. Dacă scăpau de acele suplicii, moartea venea inevitabil din pricina frigului cumplit, întrucât celulele din cel mai înalt turn al castelului nu dețineau nici o sursă de încălzire, iar temperaturile din Alpi erau mai tot timpul foarte scăzute.

Astfel, creștinii se duceau către Dumnezeu având conștiința că mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viața să și-o pună pentru prietenii săi, iar Prietenul lor desă­vârșit era, desigur, Mântuitorul Iisus Hristos. Mărturisindu-și cre­dința în condiții greu de imaginat acum, martirii de la Kufstein au primit răspuns la cuvintele Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32-33).

La Kufstein a fost adus, printre mulți alții, și un mare misionar transilvănean, Visarion Sarai, care, deși era sârb de neam, a fost un neîntrecut apărător al Ortodoxiei și al drepturilor furate românilor din țara de dincolo de păduri. Venind în Transilvania la jumătatea veacului al 18-lea, el a fost unul dintre cei care i-au însuflețit pe ardeleni să nu-și părăsească credința. Datorită lui, ortodocșii din Mărginimea Sibiului și din alte locuri apropiate au devenit curajoși mărturisitori ai învățăturii Bisericii dreptmăritoare. Visarion Sarai a fost arestat de armata austriacă în apropiere de Sibiu. A avut parte de un lung intero­gatoriu, după care a fost întemnițat în diferite locuri, până când a ajuns la Kufstein, unde a sfârșit mărturisindu-L pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Urmând pilda credinței lui și a ce­lor­lalți sfinți care au strălucit în Transilvania altor vremi, ortodocșii din Kufstein l-au numit pe Sfântul Cuvios Visarion Sarai ocrotitor al lor. Acum, după trecerea a două veacuri și jumătate de la martiriul lui, în aceste ținuturi nu se află numai români, ci și cre­din­cioși sârbi, ruși, chiar și greci, care s-au stabilit în zonă mai ales în ultimele trei decenii. Comunitatea ortodoxă română este tot mai unită în jurul părintelui Daniel Stan și al unor ini­moși credin­cioși care încearcă să-l urmeze, pe cât le este cu putință, în credință și jertfă, pe Cuviosul Visarion Sarai.

La Kufstein pot fi văzute multe din faptele și felul de-a fi al celor care au dat viață orașului în decursul celor peste 800 de ani de istorie.

În fiecare zi, la orele prânzului, are loc un impresionant concert susținut de orga eroilor, cel mai mare instrument muzical de acest fel, în aer liber, din lume. Ea îi comemorează pe cei care s-au jertfit în cele două războaie mondiale, iar sunetele orgii - ascultată atât în interiorul cetății, cât și pe străzile din Kufstein - pot fi auzite până departe. În timpul verii, când numărul vizitatorilor este foarte mare, concertul se desfășoară și la vremea înserării.

În castelul Kufstein se află cea mai adâncă fântână din Tirol (peste 60 m). În trecut, mai ales în timpul conflictelor, ea constituia sursa principală de apă, făcând posibilă pentru mult timp supraviețuirea celor care luptau în interiorul cetății.

În ultimii ani, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu diferite eparhii și parohii românești, a organizat pelerinaje la Kufstein în ziua cinstirii Sfinților Martiri ardeleni. Aceasta este o mărturie a iubirii românilor de astăzi pentru cei care, în trecute vremi, și-au dat viața pentru apărarea Evangheliei, a legii strămo­șești și a drepturilor româ­nești din încercata Transilvanie.

Cei de la conducerea castelului, devenit între timp muzeu și loc de vizitare, care, mai ales pe perioada verii, numără cifre impresionante de turiști, afirmă că sunt deschiși față de cercetarea mai multor amănunte privind suferințele credin­cio­șilor ortodocși care au sfârșit în acest loc. Ei spun că din perioada respectivă, mai precis din veacul al 18-lea, au puține infor­ma­ții, știind mai multe despre funcțio­na­rea temniței în veacul al 19-lea, după Revoluția Franceză.

O concluzie parțială ar sugera că prizonierii de la Kufstein - printre care și Sfântul Cuvios Visarion Sarai și ceilalți sfinți români mărturisitori pentru Ortodoxie - erau considerați un real pericol pentru imperiu și pentru stabilitatea conducătorilor, fie ei religioși sau civili.

Se pare că ortodocșii aduși la Kufstein erau percepuți ca amenințări atât de puternice, încât trebuiau înlă­tu­rați cu orice preț. Aceasta poate explica de ce, la scurt timp după ce au fost închiși în această temniță înfri­co­șătoare cu aspect de castel, nu s-a mai auzit nimic despre soarta lor.

Jertfa martirilor din Transilvania ne îndeamnă pe toți la o mai atentă trăire în Hristos, inspirată de dragostea lor fără de margini pentru credința în El și în cuvintele Evangheliei, manifestată prin faptul că pentru ei nu a contat nimic mai mult decât slujirea Mântuitorului, apărarea credinței și a unității de neam.

Pentru creștinul ortodox, a trăi fără Hristos nu înseamnă nimic, iar a trăi cu Hristos înseamnă totul...