Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Lucrul mâinilor și lucrarea sufletului

Lucrul mâinilor și lucrarea sufletului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 15 Iul, 2015

Avva Teodor de la Ferme este unul dintre marii părinți care se caracterizează prin discernământul lor duhovnicesc. Din aceeași generație cu un avva Arsenie, a fost întrucâtva asemănător lui prin rezerva pe care o manifestă față de întrebările deranjante. A trăit o perioadă la Sketis, dar, după ce comunitatea de acolo a fost distrusă de barbari, s-a retras la Ferme. Oricum, prima perioadă de nevoință, cea de la Sketis, rămâne pentru monahul nostru ca un timp ideal, cu o bună rânduială. În discuția pe care a avut-o cu avva Ioan, famenul din naștere, bătrânul Teodor i-a zis: „Când eram la Sketis ne ocupam în primul rând de lucrarea sufletului; lucrul mâinilor era secundar. Acum lucrarea sufletului a devenit secundară, iar cealaltă principală”.

Această simplă afirmație confesivă ascunde un diagnostic ce atinge rădăcina însăși a decăderii spirituale. Viața duhovnicească nu este un compartiment izolat al vieții de zi cu zi, ci, dimpotrivă, este conectată de fiecare moment al existenței. Tocmai de aceea viața duhovnicească se cere ca o prioritate, care să înglobeze totul. „Lucrarea sufletului” este principala preocupare, iar din ea să decurgă în modul cel mai natural cu putință toate celelalte, după cuvântul concis al Mântuitorului: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).

Avva Pahomie, începătorul monahismului de obște, ne-a lăsat un exemplu foarte clar de prioritizare a activităților, în funcție de importanța lor. Mănăstirile întemeiate de avva Pahomie s-au dezvoltat foarte mult încă din timpul vieții lui. Au construit bărci, cu care făceau comerț pe Nil și își vindeau lucrul mâinilor, în general coșurile pe care le împleteau. Odată, niște frați au plecat cu bărcile încărcate, dar din princina unei furtuni au pierdut tot ce aveau cu ei. S-au întors în mănăstire întristați și întunecați. În vremea aceea în mănăstire se zidea o biserică. Avva Pahomie, când a văzut cât erau de întristați pentru pierderea pe care o suferiseră, i-a pus să lege o frânghie de turla bisericii în construcție și apoi să tragă. Au tras până când s-a prăbușit turla. Apoi bătrânul le-a zis: „Pentru aceasta nu trebuie să vă întristați, darămite pentru câteva coșuri!”. Prioritățile bătrânului sunt foarte limpezi. Tot ce ține de lumea materială este trecător și nu trebuie supraevaluat, nu trebuie să i se acorde o importanță prea mare. Contează cu adevărat ceea ce ține de ordinea spirituală.

Când însă acest raport al priorităților se inversează, începe decăderea. Istoria vieții bisericești arată că nici un centru duhovnicesc nu a putut rămâne un focar permanent intens de viață spirituală. Decadența a atins, mai mult sau mai puțin, toate mănăstirile, iar dintre ele doar unele au reușit să se revigoreze. Iar cauza declinului aproape mereu a fost aceeași - alterarea priorităților sau, altfel spus, așezarea lucrului mâinilor mai presus de lucrarea sufletului. Lucrul mâinilor înseamnă aici nu doar munca fizică (necesară oricărui om), ci orice fel de activitate (intelectuală, administrativă etc.) care pune sufletul tău și al celorlalți în plan secund.