Lumina Învierii şi lumina orbilor

Deşi este o temă atât de prezentă în toate textele sfinte şi rugăciunile din perioada pascală, Lumina Învierii rămâne un mare mister pentru fiecare dintre noi. Orbul vindecat de Mântuitorul Hristos la scăldătoarea Siloam ajunge nu doar să vadă lumea, ci Îl cunoaşte şi pe Dumnezeu Care l-a vindecat de orbire. Cunoaşterea lui Dumnezeu nu este posibilă decât în lumină, atunci când lumina minţii noastre, nu cea a ochilor, întâlneşte Lumina lui Dumnezeu, care este de o cu totul altă calitate ontologică. Sfântul Simeon Noul Teolog descrie într-una din catehezele sale experienţa sa cu Dumnezeu astfel: "Noi dăm mărturie că Dumnezeu este lumină şi toţi cei ce

s-au învrednicit să-L vadă, L-au văzut ca lumină şi cei ce L-au primit, L-au primit ca lumină; că înaintea Lui merge lumina slavei Lui şi că este cu neputinţă să se arate fără lumină..." (Cateheza 28). Într-unul din poemele sale, Sfântul Grigorie Teologul, marele teolog al Preasfintei Treimi, exprimă ce înseamnă Sfânta Treime pentru el: "Din ziua în care am renunţat la cele lumeşti, ca să-mi consacru sufletul contemplării cereşti, prea luminoase, când înţelepciunea supremă m-a îndepărtat de cele trecătoare, din acea zi ochii mei au fost orbiţi de lumina Treimii a cărei strălucire depăşeşte tot ce poate concepe mintea omului... Din ziua aceea am murit faţă de lume şi lumea a murit faţă de mine şi aştept să fiu acolo unde este Treimea mea în toată strălucirea splendorii Sale".

De-a lungul Postului Mare, înţeles ca drum către Lumina Învierii, ne-am împărtăşit din această lumină în chip mijlocit, deoarece tot ceea ce mâncăm de post conţine lumină, iar rugăciunea este tot împărtăşire din lumina lui Dumnezeu, un schimb de energie luminos.

Textele sacre creştine ne spun că Dumnezeu "locuieşte întru lumina cea neapropiată" sau că "se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină". Luminânda de la Utrenia Rusaliilor spune: "Lumină este Tatăl, Lumină este Cuvântul, Lumină este şi Duhul Sfânt...".

Pentru a înţelege corect conceptul de lumină, trebuie să precizăm că există trei niveluri ale luminii. În primul rând, lumina fizică, ce face lumea văzută, fără ca ea să se lase văzută. Ea ne situează în realitatea imediată. Prin ea se poate vedea cosmosul, care înseamnă în greacă podoabă, frumuseţe. Apoi, lumina inteligibilă, limpezimea minţii, a spiritului care ne ajută să recunoaştem sensul lucrurilor, să dăm sens şi rânduială lumii. În fine, a treia, lumina necreată este cea care l-a învăluit pe Hristos pe Tabor şi care izvora din Trupul Său înviat. Ea este de altă calitate, total deosebită, ţine de necreat.

Ultima este acea Lumină care-l învăluie pe Dumnezeu, pe care o văd Sfinţii şi care odată ce intră în noi ne îndumnezeieşte. De aceea vorbim noi de îndumnezeire, pentru că această Lumină transformă omul în totalitate. E o frumuseţe şi o Lumină care se imprimă pe întreg chipul omului îndumnezeit. E acea Lumină pe care o căutăm şi în noi, pe care o putem vedea cu mintea curăţită coborâtă în inimă, dar o vedem şi o primim numai după puterea credinţei şi a stăruinţei din noi.

Cea mai mare împărtăşire din această Lumină o experimentăm participând la Sfintele Taine ale Bisericii şi în chip cu totul deosebit la Sfânta Liturghie. Solii ruşi, trimişi de principele Vladimir al Kievului în Bizanţ pe când erau încă păgâni, în anul 987, exprimă această realitate în relatarea despre religia şi credinţa grecilor:

"Şi ne-am dus la greci şi ne-au condus acolo unde ei se închină la Dumnezeul lor (în marea şi minunata Biserică Sfânta Sofia) şi nu mai ştiam dacă ne găsim în cer ori pe pământ; căci pe pământ nu se găseşte o astfel de privelişte, nici o astfel de frumuseţe. Nu suntem în stare să vă povestim, dar un lucru ştim, că acolo Dumnezeu locuieşte în mijlocul oamenilor..."

Această comoară am moştenit-o în întreaga noastră tradiţie liturgică. Un singur exemplu al perpetuării acestei înţelegeri îl întâlnim într-unul din troparele de la Utrenia din prima Luni a Postului Mare, unde cântăm: "În Biserica Slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta Născătoare de Dumnezeu..." Adică avem parte de lumina şi frumuseţea lui Dumnezeu. Această mare taină a împărtăşirii din Lumina Învierii face Biserica rai de taină. Cântând "Luminează-te, luminează-te Noule Ierusalime că Slava Domnului peste tine a coborât...", mărturisim aceeaşi bucurie a experienţei Raiului în această perioadă postpascală. Noul Ierusalim este chiar Biserica, care este plină de lumina lui Dumnezeu.

Unii mă întreabă uneori: "Părinte, ce înseamnă pregustarea Raiului?" Ei, această pregustare înseamnă că prin trupurile astea ale noastre, aici pe pământ, prin văz, miros, prin toate simţurile noastre, să pătrundă Lumina lui Dumnezeu. Dar dincolo toate vor fi altfel. Trupul va fi transfigurat şi va fi o altă împărtăşire de slava Lui Dumnezeu. Sfântul Efrem Sirul spune: "Dă-ne, Doamne, mie şi celor dragi mie, să găsim împreună firimiturile Darului Tău, lângă Raiul Tău. Însăşi vederea celui iubit al Tău e o fântână a desfătării. Oricine s-a învrednicit să se desfete aici, şi să te vadă pe Tine, se va hrăni cu frumuseţea Ta" .

Atunci când cântăm în biserică la sfârşitul Sfintei Liturghii: "Am văzut Lumina cea adevărată, am primit duhul cel ceresc...", noi dăm glas împărtăşirii din frumuseţea extraordinară a Celui pe care-L cântăm, pe care-L întâlnim aici pe pământ şi-L vom întâlni în chip desăvârşit în Eshaton. Noi, orbii de pe pământ, gustăm ceva din Lumina cerului, cerându-i însă lui Dumnezeu: "Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine mai cu adevărat în ziua cea neînserată (plină doar de lumină) a Împărăţiei Tale!".