Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Luminatu-s-au toate cu Învierea Ta, Doamne!

Luminatu-s-au toate cu Învierea Ta, Doamne!

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 19 Mai, 2020

Sărbătoarea Învierii lui Hristos, începătura învierii şi a vieţii celei veşnice (I Corinteni 15, 20), icoana, modelul şi chezăşia propriei noastre învieri, ne prilejuiește întotdeauna noi și profunde reverberații în viața duhovnicească a fiecăruia. După Învierea Domnului, umanitatea a pătruns şi a explicat sensul vieţii, a descoperit moartea ca pe o tainică trecere către tărâmul veșniciei, înțelegând că existența pământească nu se sfârșește odată cu mormântul, ci îşi continuă firul în eternitate, în comuniune cu Hristos Cel răstignit și înviat. 

Minunea Învierii Domnului, permanentizată an de an, devine un fapt actual, chemându-ne și pe noi la o anuală schimbare, experimentând cu ritmicitate „trecerea” din moartea păcatului la viaţa cea nouă, sfântă şi fără de prihană, pentru ca, păşind pragul morţii, să intrăm în patria cea fericită şi veşnică. În mult-așteptata „trecere” ne este aproape și ne ajută să străbatem acest drum Hristos, „Paştile cel nou, Jertfa cea vie jertfită”. El rămâne pentru noi Paştile cel veşnic, care ne însoţeşte şi ne întăreşte paşii pe calea mântuirii, dându-ne har şi putere ca să pătrundem împreună cu El, prin Înviere, în celălalt plan de existenţă şi astfel să moştenim desfătarea Raiului. Însă mult-râvnita înaintare nu se face oricum, ci printr-o actualizare continuă a prezenţei lui Hristos în existența noastră şi a împărtăşirii din viaţa Sa dumnezeiască şi veşnică. 

Mântuitorul nu vine la noi oricum, ne învață Sfinții Părinți; este o complementaritate între intensitatea pocăinței omului și prezența Domnului în viața lui. Cu cât vom intensifica pocăința, atât ca fel de existenţă (metanoia), cât şi ca taină, căci modul de transmitere şi de pătrundere a vieţii dumnezeieşti în umanitate se face prin Sfintele Taine, cu atât mai mult Îl vom simți pe Iisus prezent în viața noastră. Ce legătură există între Tainele Bisericii și Izbăvitorul lumii? Biserica ne învață că prin Sfintele Taine Mântuitorul reface împreună cu fiecare din noi drumul vieţii Sale pământeşti, începând de la Naştere, continuând cu Învierea şi până la Înălţarea Sa la ceruri, comunicându-ne mereu puterea transformatoare a Învierii Sale.

Prin Tainele şi slujbele Bisericii, Mântuitorul Hristos nu numai că ne devoalează dumnezeirea omului, ci ne-o oferă în mod real. Deplinătatea vieţii Sale o dă celor ce sunt membre ale Trupului Său tainic (Biserica). Prin urmare, slujbele, în Biserica Ortodoxă, nu se mărginesc la o simplă comemorare sau reprezentare a unor acte din istoria mântuirii, ci înseamnă o reproducere întocmai a acelor acte, o intervenţie reală a lui Dumnezeu în creaţie şi o împărtăşire obiectivă din darurile şi adevărurile mântuirii. 

De aceea, ori de câte ori sărbătorim Paştile, Învierea se produce realmente, dar, pentru ca bucuria ei să fie deplină şi să aducă folos sufletelor, ea trebuie să aibă loc mai întâi în sufletul nostru, fiindcă şi acesta este un „mormânt” unde este îngropat harul Botezului, adică Însuşi Hristos, în numele Căruia ne-am botezat. Harul stă îngropat în mormântul inimii, aşteptând ca piatra să fie prăvălită şi să învieze Hristos în noi. Cum se prăvăleşte piatra de pe uşa mormântului inimii, pentru ca harul lui Dumnezeu să devină lucrător în ea? Printr-o permanentă nevoinţă şi pocăinţă, prin înlăturarea a tot ce ne desparte de Dumnezeu și de aproapele. Astfel, trăind și interiorizând profunda taină a Învierii, putem simți cu adevărat reverberațiile ei în ființa noastră. 

Doar astfel Învierea Domnului va deveni cu adevărat şi învierea noastră, o înviere prezentă şi continuă, nu numai viitoare, de la sfârşitul veacurilor, ci o înviere profundă, transformatoare a vieţii noastre şi a lumii înconjurătoare. Nimicind moartea trupească, Hristos ne-a promis viața veșnică, dar nu ca pe o continuare infinită a căii pămân­tești, ci ca pe o metamorfoză a întregii ființe omenești. În Învierea Domnului apare în mod tainic prototipul învierii noastre viitoare. În Împărăția cerului, care va să vină, unde nu va fi nici moarte, nici boală, nici despărțire, nici izolare, nici chiar timp, va șterge Domnul orice lacrimă din ochi (Apocalipsa 21, 4), bucuria va fi fără de sfârșit, iar dragostea, veșnică. Biruința Domnului asupra morții ne dă tuturor nădejdea de neclintit că și noi, urmându-I Lui, la cea de-a doua slăvită venire vom învia pentru o viață nouă - o viață de comuniune neîncetată cu Dumnezeu, cântând neîncetat: „Luminatu-s-au toate cu Învierea Ta, Doamne!”

Citeşte mai multe despre:   Invierea Domnului