Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
„Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia“
Anul Sfinţilor Brâncoveni nu ar fi fost complet dacă nu ar fi evidenţiat şi semnificaţia laturii feminine a marii familii domnitoare, latură pe care, deşi cronicile o consemnează, memoria colectivă atât a istoriei, cât şi a Bisericii a menţinut-o până acum în penumbră. Se cuvenea, probabil, ca două distinse personalităţi feminine ale culturii actuale să facă această reparaţie. Prima este artistul plastic Elena Murariu, care i-a dedicat Doamnei Maria Brâncoveanu (ca şi întregii familii domneşti) o bogată şi inspirată suită de lucrări originale de factură iconografică, mare parte dintre ele vernisate în acest an comemorativ. Cea de-a doua este Iuliana Mateescu, director editorial şi inimoasă iniţiatoare a multe proiecte culturale, având în centru redescoperirea unor personalităţi pe nedrept uitate ale culturii române.
Nu mai devreme decât pe 15 martie 2014, Iuliana Mateescu inaugura la Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti (ARCUB) suita de evenimente dedicate Anului Brâncoveanu cu filmul documentar „Un chip de lumină - Arhimandritul Ioan, stareţ al mânăstirii Hurezi“, produs, scris şi realizat chiar de domnia sa, sub auspiciile Asociaţiei „Renaşterea Obiceiurilor şi Tradiţiilor Româneşti“, pe care o conduce. Bucurându-se de o audienţă largă, în special în mediile bisericeşti şi ale iubitorilor de tradiţie, filmul a ajuns în scurtă vreme, prin bunăvoinţa Institutului Cultural Român, şi peste hotare.
Iată că Iuliana Mateescu îşi continuă cu tenacitate şi curaj demersul început, cu un nou documentar, care dezvoltă firesc investigaţiile din filmul dedicat Arhimandritului Ioan: este filmul-portret „Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia“, închinat Doamnei Maria Brâncoveanu şi lansat pe 25 noiembrie a.c., tot la ARCUB. Evenimentul, o adevărată sărbătoare de suflet a culturii române, s-a desfăşurat în prezenţa a peste 250 de spectatori (un record pentru un film documentar!), printre care numeroşi reprezentanţi ai clerului şi monahismului românesc, şi a fost prefaţat de PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi de alţi vorbitori, ca actriţa Maria Ploae, scriitoarea Ileana Toma, autoarea romanului „Ultimul Constantin“, dedicat Brâncovenilor, lansat în acest an, reprezentanţi ai Primăriei Oraşului Otopeni şi ai Centrului Judeţean de Cultură Prahova, care de asemenea au pus umărul la realizarea proiectului.
Filmul, realizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriah Daniel şi produs, scris şi regizat de Iuliana Mateescu, este o biografie dramatizată (docu-drama) a Mariei Brâncoveanu şi beneficiază de prestaţia de excepţie a Mariei Ploae în rolul protagonist. Filmată de Nicolae Mărgineanu şi Nicu Mihali şi montată de Nita Chivulescu, pelicula este bogat ilustrată cu elemente de patrimoniu reprezentative pentru viaţa familiei brâncoveneşti (manuscrise, fresce votive, arhitectură aulică şi monahală) şi se sprijină pe consultanţa ştiinţifică a acad. Dan Berindei.
Pentru a-şi apropia spectatorul, dar bazându-se tot timpul pe cronici reale, abundent citate în textul filmului, Iuliana Mateescu imaginează un impresionant monolog de reculegere al Doamnei Maria, aflată în ultimii ani ai vieţii, în care, într-o scrisoare adresată Patriarhului Ierusalimului, Hrisant Notara, îşi deplânge cruntul destin de văduvă şi mamă a patru fii martirizaţi, încercând să-şi asume condiţia de părtaşă la jertfa lui Hristos pentru neamul românesc. Un documentar care putea rămâne doct şi anost se transformă astfel într-un film plin de emoţie, la care spectatorii vibrează din plin! În această pricepere şi frumoasă îndrăzneală de a face accesibile vechi hrisoave, de o mare valoare spirituală şi istorică pentru neamul românesc, dar greu abordabile pentru publicul larg, constă meritul principal al Iulianei Mateescu.
Astfel că lipsa osaturii hermeneutice apăsat articulate şi a discursului istoriografic medievist, care i se reproşează uneori autoarei (cu toate că aparatul exegetic întotdeauna există), este convertită, până la urmă, în calităţi, graţie entuziasmului, altruismului şi energiei cu care reuşeşte aceasta să-şi ducă la capăt proiectele. Un documentar istoric doct nu ar fi strâns, cu siguranţă, sute şi chiar mii de spectatori, nu ar fi fost invitat în turnee în ţară şi în comunităţile româneşti din diaspora, ci ar fi rămas, cuminte şi rece, pe rafturile aceloraşi arhive din care s-a inspirat. Pe când Iuliana Mateescu are talentul de a transforma fiecare proiect cultural (editorial sau, mai nou, cinematografic) într-o sărbătoare, într-un eveniment de suflet, care adună oameni, coagulează mici comunităţi interdisciplinare, şi despre care se vorbeşte. În această capacitate de diseminare, de a aduce către marele public zone considerate până atunci „de nişă“ ale istoriei şi culturii române constă forţa şi originalitatea de manager cultural a Iulianei Mateescu, căreia îi urez un aparat de producţie şi finanţare pe măsura inimii şi curajului ei de a spera.