Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Mesajul ascuns al bolii

Mesajul ascuns al bolii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Liviu Petcu - 10 Sep, 2012

De bună seamă, nimeni dintre oameni nu va putea enumera vreodată toate felurile sau modurile ori intensităţile suferinţelor fizice prin care Dumnezeu - Creatorul, Mântuitorul şi Proniatorul nostru îi găseşte vrednici pe mulţi dintre semenii noştri, căci lista suferinţelor omeneşti este nesfârşită.

Ne vine greu să ni-L închipuim pe Dumnezeu Care este - aşa cum susţin Părinţii Bisericii - "mai presus de bunătate" că îngăduie bolile şi suferinţa provocată de ele. Însă aceste boli nu sunt o finalitate, ci o unealtă pentru a ne îndepărta de adevărata durere. Dumnezeu acţionează ca un Părinte şi Medic: "Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte" (Evr. 12, 6). Şi tot Sfântul Apostol Pavel ne recomandă: "Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?" (Evr. 12, 6-7).

Sfântul Cuvios Varsanufie îi răspunde următoarele unui ucenic care-l rugase să-l pomenească la rugăciuni, pentru ca să poarte cu bucurie boala: "Boala este în chip recunoscut certare spre îndreptare. Deci boala ţi s-a trimis ca unei slugi rele. Dacă însă îţi este greu să primeşti certarea, încetează să fii rău. Iar dacă eşti rău, primeşte certarea. Dar dacă te bucuri de certare, nu eşti rău. Iar cel ce nu e rău este iubit. Şi "Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubeşte" (Prov. 3, 12; Evr. 12, 6). Ia seama deci cu adevărat cum eşti şi alege-ţi ţie una din cele spuse" ("Scrisori duhovniceşti", 148, în Filocalia, vol. XI, p. 189).

Unii văd suferinţa ca pe o pedeapsă de care se serveşte Dumnezeu pentru a-l întoarce pe om la respectarea voinţei divine, pentru a-i trezi pocăinţa. Unii copii învaţă că dacă sunt buni, totul va fi bine pentru ei. În viaţa adultă, aceasta poate lua forma determinării de a trece cu vederea dificultăţile prezentului, cu încrederea într-un rezultat fericit. Totuşi, aceasta ridică probleme acolo unde prognosticul este slab, iar pacientul pare stupefiat că lucrurile nu se îmbunătăţesc. Cum rezistă acest simbol al "sfârşitului fericit" în faţa realităţilor bolii şi morţii? Melvyn Thompson în cartea sa Cancer and The God of Love (SCM Press, Norwich,1976, pp. 56-57) propune a se începe prin a construi un tipar de simboluri prin care persoana se înţelege pe sine, pentru a vedea exact cum se potriveşte conceptul de "rezultat fericit" în cadrul atitudinii generale a persoanei. Simbolurile pe care le căutăm sunt acelea care exprimă triumful sau frumuseţea în faţa fragilităţii. Istoria şi natura sunt pline de exemple, de la floarea sau fluturele magnific care trăieşte o viaţă foarte scurtă la eroul tragic al legendelor. Întrebarea care se ridică în mintea consilierului este: "Dacă percepi lucrul acesta ca frumos, deşi a pierit atât de repede, sau acea persoană ca realizată, deşi a murit tânără, atunci de ce simţi că viaţa trebuie să se deruleze exact aşa cum doreşti tu?" Întrebările de sondat ar mai putea fi: "Ce ai învăţat din experienţa aceasta? Simţi că eşti întărit prin această boală? Cum s-au schimbat lucrurile pentru tine?"

Nu întotdeauna boala trupească este în mod direct urmarea păcatului (In. 9, 3), ci ea poate fi o tainică pedagogie divină, o frână preventivă pentru cel care doreşte să guste din cupa amară a păcatului, o certare îndreptătoare, un imbold spre desăvârşire, o chemare insistentă la înduhovnicire, la smerenie, la o credinţă mai fierbinte, altfel spus, o chemare la căutarea mântuirii sufletului. Teama de boală poate fi pentru unii şi cel mai bun parapet împotriva oricărei tentaţii de abuz. Dumnezeu îngăduie sau trimite boli şi pentru a ne face mai străluciţi şi a deveni părtaşi la o slavă cerească de neînchipuit.

Din scrierile Spiritualităţii Ortodoxe aflăm că, asumându-ne noi asceza, nevoinţele trupeşti şi sufleteşti, ne îndreptăm pornirile rele şi ne despătimim, curăţind orice urmă a răului din noi. Greutatea şi durerea nevoinţei duc la o stare de acalmie, de linişte, de pace şi bucurie, de nădejde şi de putere în a răbda. Atunci când creştinul nu se nevoieşte, nu practică nici un fel de asceză, spre purificarea şi folosul trupului şi sufletului, Dumnezeu îngăduie să fie supărat de vreo boală ori de vreo încercare, necaz etc. Şi toate acestea din prea multa Lui iubire faţă de om, nu spre chinuirea omului, nici pentru a-l face să sufere, ci cu scopul de a-l ajuta, ca prin boală, încercare ori necaz să se ridice acolo unde ar fi ajuns dacă şi-ar fi asumat asceza. Iar dacă omul este credincios şi virtuos, el se foloseşte de boală ca să se cunoască pe sine, să-şi cunoască posibilităţile, limitele umane. O perioadă de suferinţă fizică poate fi pentru o persoană un prilej ca să devină mai bună, aceasta meditând la faptul că Dumnezeu îngăduie această suferinţă pentru a aduce la suprafaţă ceva ce altfel ar fi imposibil. Acesta ar fi un mod pozitiv şi corect de a vedea lucrurile.

Deci suferinţa ar putea fi percepută ca fiind îngăduită de Dumnezeu pentru că este expiatoare, sau ca fiind o încercare de la El, pentru a ne da prilejul pentru o credinţă mai desăvârşită. Pot fi înşiruite multe alte cauze. Se presupune că toate acestea sunt luate în considerare cu un grad de seriozitate, altfel ar putea fi aruncate doar ca modalitate superfluă de închidere a conversaţiei. "Ei bine, toate acestea ne sunt trimise spre încercare" spus cu o ridicare din umeri poate însemna nimic mai mult decât "sunt plictisit de discuţia pe subiectul acesta, iar conversaţia nu ne duce nicăieri".

Ruediger Dahlke, autorul cărţii "Boala ca şansă. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii" (traducere de Daniela Ştefănescu, Ed. Trei, Bucureşti, 2008), încearcă - aşa cum reiese din carte şi aşa cum subliniază şi editorii acesteia - să ne convingă că boala este şi o şansă. Prin intermediul unui organ sau al unei regiuni a corpului, sufletul încearcă să ne aducă la cunoştinţă o durere, o tensiune, o lipsă, într-un cuvânt, o problemă nerezolvată. Dacă ştim să descifrăm mesajul ascuns al bolii, avem toate şansele să ne eliberăm de ea.